Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Consilier socialist în Consiliul Municipal Bălţi

|versiune pentru tipar||
PSRM / 29 martie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Socialiştii deţin un mandat de consilier în cadrul Consiliului Municipal Bălţi. Conform deciziei Comisiei Electorale Centrale, acest mandat i-a revenit lui Alexandru Nesterovschii, membru al PSRM, directorul Filialei Bălţi a Fundaţiei de Binefacere “Soluţia”, care a accedat în Consiliu pe listele PCRM.

Cu acest prilej Alexandru Nesterovschii a făcut următoarea declaraţie:

“Am propria poziţie civică şi consider necesar de a o expune în mod public. Nu doresc să fiu o piesă în maşină de votare, nu vreau ca pentru mine să decidă altcineva, iar eu doar să ridic tacit mina, asigurînd aşa-zisa disciplină de partid!

Nu înţeleg cum, timp de 2 ore, în Consiliul Municipal pot fi examinate circa 100 de chestiuni, destinele oamenilor se decid în 30 de secunde? Nu se reuşeşte a da citire întrebărilor, toţi votează PRO. Consider drept inadmisibilă o astfel de situaţie pentru Consiliul Municipal Bălţi!

Cum, sub pretextul grijii faţă de oameni, consilierii majorează preţurile la călătoriile în transportul public, la apă, la serviciile comunale etc. Cum se face că, sub acelaşi pretext, consilierii includ în facturile orăşenilor servicii care nu au fost prestate. Sînt indignat de faptul că-i obligaţi pe locatarii blocurilor municipale să semneze contracte ilegale cu întreprinderile comunale!

În ce mod, după promisiunile, date deţinătorilor de patente, de a nu vinde pieţele, începeţi vînzarea acestora pe cote părţi, contra unor preţuri de zeci şi chiar de sute ori mai mici decît costurile reale!

Cum, în tenderele pe care le organizaţi, au de cîştigat doar persoanele de care aveţi nevoie?!

Declar că voi apăra interesele orăşenilor în calitate de consilier independent, reprezentînd Partidul Socialiştilor. Sînt convins că viitorul aparţine acestei formaţiuni politice. Sarcina noastră este: edificarea unui stat social, activitatea noastră iminentă va ţine de scoaterea ţării din criza economică. Ştim cum să consolidăm societatea moldovenească, pe toţi oamenii indiferent de naţionalitate şi limba de comunicare.

Pentru aceast obiectiv trebuia în mod real să vă demonstraţi disponibilitatea de a LUCRA EFECTIV PENTRU BENEFICIUL CETĂŢENILOR, şi nu pentru beneficiul propriu sau pentru beneficiul unui anumit partid”.

Sursa: socialistii.md

Bălţenii protestează, condamnînd activitatea primăriei Socialiştii organizează cursuri de limba moldovenească în toate raioanele republicii