Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

La Moscova Igor Dodon a avut întrevederi cu Serghei Glaziev şi Tatiana Valovaia

|versiune pentru tipar||
PSRM / 10 iunie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

În cadrul vizitei de lucru la Moscova, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, s-a întîlnit cu preşedintele Consiliului de Observatori, adjunctul Secretarului General al Uniunii Euro-Asiatice, academicianul Academiei de Ştiinţe din Rusia, Serghei Glaziev.

Părţile au făcut un schimb de opinii vizavi de situaţia economică şi politică de moment în CSI, vizavi de Uniunea Economică Euro-Asiatică, recent creată la Astana, precum şi despre perspectivele Republicii Moldova privind integrarea în această formaţiune. De asemenea, Dodon şi Glaziev au discutat despre conferinţa cu privire la Uniunea Vamală, care va avea loc pe data de 16 iunie, la Chişinău.

Ulterior, liderul socialiştilor a avut o întrevedere cu ministrul pe principalele direcţii integraţioniste şi macroeconomiei din cadrul Comisiei Economice Euro-Asiatice, Tatiana Valovaia.

Părţile au pus în discuţie “foaia de parcurs” a Moldovei pentru aderarea la Uniunea Vamală, derularea procesului de formare a Uniunii Economice Euro-Asiatice, realizarea de către Armenia şi Kîrgîzstan a dispoziţiilor propriilor “foi de parcurs” pentru integrare în UEEA, precum şi perspectivele Republicii Moldova cu privire la integrarea euro-asiatică.

Igor Dodon i-a invitat pe reprezentanţii Comisiei Economice Euro-Asiatice să participe la conferinţa internaţională ce urmează să aibă loc la Chişinău pe tematica dată. (Conferinţa internaţională Ştiinţifico-Practică “Republica Moldova şi perspectivele sale integraţioniste: Uniunea Vamală sau Uniunea Europeană” va avea loc la iniţiativa socialiştilor, pe data de 16 iunie, la Chişinău.)

În timpul întrevederii cu colegul rus, liderul socialiştilor moldoveni a declarat că, pe lîngă promovarea şi popularizarea ideii privind integrarea Moldovei în UV şi UEEA, inclusiv prin intermediul unor astfel de evenimente ştiinţifico-educaţionale, formaţiunea politică pe care o conduce va continua să insiste asupra organizării unui referendum naţional privind vectorul de politică externă al ţării. În opinia lui Dodon, rezultatele unui astfel de referendum vor confirma opţiunea majorităţii societăţii moldoveneşti pentru o integrare mai amplă în structurile estice, şi anume Uniunea Economică Euro-Asiatică.

Sursa: socialistii.md

PSRM s-a lansat oficial în campania preelectorală Valeri Alexeev şi Igor Dodon au discutat chestiuni legate de Conferinţa cu privire la Ortodoxie, care va avea loc la Chişinău