Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePL

Alegerea preşedintelui Partidului Liberal

|versiune pentru tipar||
PL / 27 octombrie 2002

La 27 octombrie a.c. s-a încheiat scrutinul general în cadrul Partidului Liberal, în urma căruia în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni a fost ales Veceaslav Untilă. La funcţia de lider al Partidului Liberal au mai candidat Sergiu Mocanu şi Ion Braga. Conform spuselor unor membri ai PL, alegerea şefului partidului prin scrutin general constituie o premieră absolută în istoria politică a R. Moldova, menită să democratizeze viaţa internă de partid.

Veceaslav Untilă este ex-preşedintele Mişcării social-politice “Pentru Ordine şi Dreptate” (MpOD) care, la 22 septembrie 2001, a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal (PNL), condus de Mircea Rusu, formînd Uniunea Social-Liberală “Forţa Moldovei” (USLFM). La 24 martie 2002, USLFM împreună cu Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PRCM), condus de Mircea Snegur, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNŢCD), condus de Valeriu Muravschi, au decis formarea Partidului Liberal (PL). De la formarea PL şi pînă în prezent, Veceaslav Untilă a îndeplinit funcţia de Secretar General al acestei structuri de partid.