Evenimente ale PPCD la tema “Politica externă / integrare europeană”
9–10 decembrie 2009
În oraşul Bonn, Germania, şi-a ţinut lucrările Congresul al XIX-lea Statutar al Partidului Popular European (PPE). Din partea Republicii Moldova a fost prezentă delegaţia Partidului Popular Creştin Democrat condusă de preşedintele Iurie Roşca, PPCD fiind membru-observator al familiei politice creştin-democrate, precum şi Primul-ministru, Vlad Filat şi Ministrul de Externe, Iurie Leancă în calitate de invitaţi. Iurie Roşca a prezentat un discurs în faţa delegaţilor la acest înalt for continental. Delegaţia PPCD a participat la şedinţa Biroului Politic, la sesiunile plenare în cadrul cărora a fost aleasă conducerea Partidului Popular European şi la Summitul PPE care întruneşte conducătorii instituţiilor europene, precum şi şefii de state şi guverne afiliaţi PPE.
“Noua Generaţie” a (PPCD) a organizat un marş de protest îndreptat împotriva agresiunii militare din Georgia, manifestându-şi, în felul acesta, solidaritatea cu poporul georgian, supus în prezent unei agresiuni militare fără precedent din partea armatei Federaţiei Ruse. Acţiunea a avut loc în faţa Ambasadei Rusiei la Chişinău.