Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Congresul este organul suprem al PSD. Congresul este o adunare a membrilor de partid desemnaţi ca delegaţi în cadrul conferinţelor organizaţiilor teritoriale, conform normei de reprezentare stabilite de Consiliul Naţional, în funcţie de numărul membrilor de partid la evidenţă şi ţinând cont, de regulă, de cota de reprezentare a genurilor de cel puţin 1/3 şi a tinerilor de cel puţin 1/5 din numărul total al delegaţilor.
Congresul se convoacă nu mai rar decît o data în doi ani. Decizia privind convocarea Congresului este adoptata de către Consiliul Naţional cel puţin cu 2 luni înainte de data deschiderii lucrărilor lui. Consiliul Naţional este obligat să convoace Congresul la decizia Consiliilor a cel puţin 1/3 din organizaţii teritoriale sau la cererea a cel puţin 1/3 din membrii Consiliului Naţional.
Congresul:
Congresul este în drept să delege unele împuterniciri ale sale Consiliului Naţional.
Consiliul Naţional este organul reprezentativ şi deliberativ suprem al PSD în perioada dintre congrese, format din maxim 151 de membri, care reglementează întreaga activitate a partidului. Consiliul Naţional al PSD este ales pentru o perioadă de pînă la 2 ani. Consiliul Naţional al PSD este ales conform normelor şi cotelor de reprezentare stabilite de Congres dintre candidaţii desemnaţi de Conferinţele organizaţiilor teritoriale, în funcţie de numărul membrilor de partid la evidenţă şi rezultatele obţinute în circumscripţie electorală respectivă la ultimele alegeri.
Consiliul Naţional este în drept sa delege unele împuterniciri ale sale Biroului Politic şi Comitetului Executiv pentru o perioadă limitată, care nu va depăşi 6 luni.
Consiliul Naţional:
Din componenta Consiliul Naţional fac parte din oficiu Preşedintele Partidului, Secretarul General al Partidului, liderul fracţiunii (grupului) parlamentare a PSD, Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministru al RM, Preşedintele Parlamentului RM în cazul, cînd aceştia sunt membri ai PSD, preşedinţii organizaţiilor teritoriale, conducătorii organizaţiilor demografice şi profesionale de nivel naţional ale partidului, conducătorii mijloacelor de informare în masă de nivel naţional ale partidului.
Şedinţele Consiliului Naţional se convoacă în funcţie de necesitate, dar nu mai rar de odată în şase luni în baza deciziilor Preşedintelui, Biroului Politic, Comitetului Executiv, Biroului Permanent al Consiliului Naţional sau în baza cererii a cel puţin 1/3 din membrii Consiliului Naţional sau a cel puţin 1/3 din organizaţiile teritoriale;
Preşedintele Consiliului Naţional:
În cadrul Consiliului Naţional al PSD se organizează comisii de specialitate structurate pe domenii de activitate; numărul acestora este stabilit de Consiliul Naţional. Consiliul Naţional are un Birou Permanent care activează în perioada dintre şedinţele Consiliului Naţional. Din componenţa Biroului Permanent al Consiliului Naţional fac parte Preşedintele PSD, Secretarul General, Preşedintele Consiliului Naţional, Vicepreşedinţii Consiliului Naţional, Secretarul Consiliului Naţional.
Preşedintele PSD promovează Programul partidului, dirijează întreaga activitate a partidului, reprezintă partidul în raporturile oficiale cu organele puterii de stat şi alte formaţiuni politice, inclusiv din străinătate şi internaţionale, poartă răspundere politică pentru rezultatele campaniilor electorale desfăşurate de partid. Preşedintele este ales pentru un mandat de 2 ani.
În cazul în care este imposibil ca Preşedintele partidului să-şi exercite funcţia, împuternicirile lui sunt preluate de către Secretarul General. În acest caz Consiliul Naţional este obligat să convoace Congresul în termen de trei luni. Preşedintele PSD prezintă Congresului cererea de demisie, atunci cînd partidul nu are reprezentare în Parlament. Demisia este acceptată de către Congres cu votul a 2/3 din delegaţii prezenţi.
Preşedintele PSD:
Vicepreşedinţii PSD au în responsabilitatea lor, de regulă, domenii politice de activitate şi coordonează politici sectoriale precum analiza politică, sfera socială, politica externă, justiţie şi drepturile omului, economie, agricultura şi industria, apărarea şi promovarea micului business, alte domenii stabilite de Consiliul Naţional. Vicepreşedinţii de partid sunt asistaţi în activitatea lor de secretarii PSD respectivi.
Vicepreşedinţii PSD îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite de Preşedintele PSD.
Biroul Politic este organul operativ de analiză şi decizie politică, format din maxim 25 de membri, abilitat să adopte decizii politice şi să soluţioneze chestiuni organizatorice privind activitatea statutară şi programatică a PSD.
Biroul Politic:
Din componenţa Biroul Politic fac parte Preşedintele partidului, Secretarul General al partidului, Preşedintele Consiliului Naţional, Vicepreşedinţii PSD, Secretarii executivi ai PSD alţi membri ai Biroului Politic aleşi de către Consiliul Naţional, la propunerea Preşedintelui PSD
Şedinţele Biroului Politic se convoacă în funcţie de necesitate, dar nu mai rar de odată în două săptămîni în baza deciziei Preşedintelui PSD sau a Biroului Politic, sau în baza cererii a cel puţin 1/3 din membrii Biroului Politic.
Comitetul Executiv al PSD este organul executiv suprem al partidului care coordonează activităţile curente ale organizaţiilor teritoriale, demografice şi profesionale de partid. Comitetul Executiv al PSD efectuează planificarea, coordonarea şi controlul activităţii organizaţiilor de partid, elaborează norme de aplicare a Hotărîrilor Consiliului Naţional şi Biroului Politic ce ţin de acţiuni majore de nivel naţional şi de durată.
Comitetul Executiv PSD:
Din componenţa Comitetului Executiv fac parte, membrii Biroului Politic PSD, preşedinţii organizaţiilor teritoriale ale PSD, preşedinţii organizaţiilor profesionale de partid de nivel naţional, conducătorii mijloacelor de informare în masă a PSD.
Şedinţele Comitetului Executiv se convoacă în funcţie de necesitate, dar nu mai rar de odată în două luni în baza deciziilor Preşedintelui PSD, Secretarului General al partidului, Biroului Politic, Comitetului Executiv sau în baza cererii a cel puţin 1/3 din membrii Comitetului Executiv. Şedinţa Comitetului Executiv este deliberativă în prezenţa a 3/5 din numărul membrilor acestuia şi adoptă hotărîri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Secretariatul Executiv al partidului asigură îndeplinirea hotărîrilor Biroului Politic ce ţin de acţiuni operative, de scurtă durată şi ad-hoc între şedinţele Comitetului Executiv şi coordonează executarea lor. Din componenţa Secretariatului Executiv fac parte Secretarii executivi ai PSD, membri ai Biroului Politic, responsabili de domeniile de activitate internă a partidului, precum şi Secretarii PSD, care activează în cadrul domeniilor coordonate de către vicepreşedinţi.
Secretarul General PSD coordonează activităţile curente şi interne de partid, în modul stabilit de statut şi regulamentele aprobate de Consiliul Naţional, la nivel central şi în relaţia cu organizaţiile teritoriale, cele demografice, profesionale. Secretarul General este ales pentru un mandat de 2 ani. Secretarii PSD sunt desemnaţi de Biroul Politic şi formează rezerva de cadre a partidului pentru promovarea în organele de conducere ale PSD, în administraţia publică locală sau centrală.
Secretarul General al PSD:
Comisia de Revizie şi Control a PSD este organ independent şi efectuează controlul activităţii financiare şi de gestionare a patrimoniului partidului. Comisia de Revizie şi Control se alege de către Congresul PSD pentru un mandat de 2 ani şi este compusă din 9 membri. Comisia de Revizie şi Control este condusă de un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, aleşi prin vot secret de Comisie.
Comisia are dreptul de a controla, din proprie iniţiativă sau ca urmare a reclamaţiilor şi sesizărilor parvenite, modul de formare şi utilizare a bugetelor structurilor organizatorice ale PSD. Comisia de Revizie şi Control îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat de Comisie. Comisia de Revizie şi Control prezintă rapoarte de activitate şi informative organelor naţionale de conducere PSD.
Comisia de Etică şi Arbitraj a PSD este organul naţional de jurisdicţie care cercetează cererile, reclamaţiile şi sesizările îndreptate împotriva membrilor Consiliului Naţional, cercetează conflictele intervenite între organele de conducere naţionale şi teritoriale, soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărîrilor ce conţin sancţiuni disciplinare pronunţate de Consiliul Naţional, Preşedintele PSD, Secretarul General, Comitetul Executiv şi Biroul Politic ale PSD, Comisiile de Etică şi Arbitraj ale organizaţiilor teritoriale, dacă ele sunt constituite.
Comisia de Etică şi Arbitraj se alege de către Congresul PSD pentru un mandat de 2 ani şi este compusă din 9 membri. Comisia de Etică şi Arbitraj este condusă de un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, aleşi prin vot secret de Comisie. Hotărîrile Comisiei de Etică şi Arbitraj pot fi atacate la Consiliul Naţional sau la Congresul PSD care adoptă o decizie irevocabilă în acest sens.