Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2001Concurenţi electoraliIacob Mogoreanu

Program electoral al candidatului independent Iacob Mogoreanu

|versiune pentru tipar|

De ce m-am decis să candidez, la ce-mi trebuie marea politica?

Este întrebarea la care sunt obligat să răspund, adresîndu-mă D-voastră, stimaţi alegători, cu rugămintea de a mă susţine.

De cînd mă ţin minte — niciodată n-am fost indiferent la ceea ce se petrece în jurul meu. Cu anii aceasta a devenit o trăsătura a caracterului, mi s-a format un mod de analiză şi de apreciere a celor ce se întîmplă în societate, în special — ultimii zece ani.

Grupările şi personalităţile ce se perindă la conducere ultimii ani au dispersat societatea prin cele mai urîte mijloace. Speriindu-i pe unii cu venirea romînilor, iar pe alţii cu — ruşii, aruncînd credincioşii spre diferite confesii, provocînd războiul civil, ponegrind noţiunea de limbă maternă — ei, şi în prezent continuă să disperseze societatea, ducînd-o spre mizerie, frică şi anarhie, lipsind-o şi de posibilitatea de a se opune acestor insinuări.

Principiul — divide şi conduce — atît de bine realizat în Moldova dă venituri colosale. Azi activitatea politică este un business supraprofitabil şi se dau lupte crîncene pentru locurile din Parlament, Guvern, şi în deosebi, Preşedinte.

Nu-i un secret, nici în Moldova, şi nici peste hotarele ei, că trăim în una din cele mai sărace ţări cu o elită politică coruptă. Lupta murdară pentru putere a creat o economie criminală, o corupţie totală, în care şi aşa puţinele bunuri materiale create de societate în mare parte devin accesibile structurilor tenebre şi a miniştrilor, a deputaţilor şi preşedinţilor care stau în spate lor.

Ţara sărăceşte cu zi ce trece, iar bucăţi grase sunt tot mai puţine, iată de ce în lupta pentru ele sunt folosite mijloace din cele mai murdare. Vedeţi şi D-voastră ce tîrg obraznic se face la împărţirea întreprinderilor din sfera tutunului şi vinificaţiei. Ceea ce se numeşte privatizaţie, în realitate este o luptă dintre cei care deja au pus laba pe bucată cu cei care vor s-o pună.

Puterea a degradat în aşa hal că în procesul criminal-politic de clarificări de poziţii a călcat în picioare sfinţenia ţării — Constituţia. Mascîndu-şi incapacitatea sa Preşedintele, pe urmă şi Parlamentul, prin murdării au început să tragă de frînghia împuternicirilor. Înnebuniţi de frica înlăturării de la “treucă” fariseic au aruncat ţara în hăul iresponsabilităţii colective. Ca rezultat — lupta din culise a Preşedintelui, ce nu se mai linişteşte, şi impotenţa totală a Parlamentului dispersat de interese de grup — au dus ţara în haosul alegerilor anticipate.

Se poate oare să contemplăm toate astea cu indiferenţă, ştiind, înţelegînd şi văzînd cum în cel mai obraznic mod se fură ţara, se minte populaţia, şi degradează societatea?

Oare-i chiar aşa de deplorabilă situaţia noastră?

Sunt convins, situaţia în care se află Moldova, indiferent de criza profundă şi dramatică nu e nouă sau neobişnuită. Bazîndu-ne pe exemplele istorice, ne convingem şi pe cele actuale, în acelaşi rînd şi a statelor mici din Europa ce au supravieţuit schimbînd regimurile politice, reformînd cursului economic, crize în care au fost aruncate societăţile şi care au putut să-şi găsească ieşirea şi să treacă pe calea democraţiei, bunăstării şi stabilităţii.

De ce oare, trăind pe un mic şi uşor de dirijat colţişor de pămînt, roditor şi plin de soare, populat de oameni ascultători, care de veacuri au ştiut să muncească, noi, am ajuns la o existenţă mizerabilă. Sunt convins, avînd un asemenea potenţial, într-un timp foarte scurt am putea să ne rupem din sărăcia ce ne-a fost impusă, trecînd pe calea vieţii demne, precum ar trebui s-o aibă un om din centrul Europei.

Desigur, ţara are nevoie de un gospodar

Şi cîte programe economice sau sociale nu ne-ar promite, sau promisiuni de răfuială cu corupţia, sau creşteri repetate de salarii şi pensii şi multe altele, toate sunt o utopie şi o minciună. E necesară o reformă radicală a puterii nu în aspect politic, legal sau economic, ci — moral.

Să fim de acord că schimbarea Constituţiei în vara 2000 a aruncat ţara în urmă, lipsind-o de unul din principale şanse — posibilitatea de a avea un lider, gospodar, capabil să-şi ia asupra sa responsabilitatea şi să facă ordine. Înnebunind de frica faţă de actualul preşedinte, meşter iscusit în a însăila intrigi politice, Parlamentul, de la comunişti — la frontişti, unanim a acceptat Republica parlamentară. Aflîndu-ne în profundă criză politică, economică şi socială, dispersaţi tot mai mult de separatism, putem oare să existăm ca ţară depinzînd de tîrgul celor o sută unul deputaţi? Trist, dar situaţia este descrisă în cunoscuta fabulă.

Puterea trebuie să fie responsabilă, iată principala şi actuala sarcină faţă de ţară şi societate. Desigur, singur pe sine, trăgîndu-se de păr, Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul nu se vor scoate din mlaştină, pur şi simplu — nu sunt în stare. Aici în prim plan apare poziţia societăţii, a cetăţenilor, rolul acelor forţe sănătoase care, sunt convins, mai există în Moldova.

Punctele de reper trebuie să constituie revenirea, minimum, la varianta Constituţiei din 1994 şi reforma radicală a codului electoral prin introducerea în ţară a circumscripţiilor cu mandat unic, proporţional la numărul locuitorilor şi micşorarea cu 50 la sută a monopolului partidelor la locurile din Parlament. În plus, fiecare alegător va cunoaşte în faţă persoana aleasă, vor înceta cererile formaţiunilor administrative de aşi întări pe vecie locurile din Parlament.

Fără stabilitate şi ordine Moldova este condamnată pe mult timp înainte să mimeze un stat şi o societate

Sunt convins, principala barieră pentru stabilitatea din Moldova, indiscutabil, este problema Transnistriei. Nu poate fi ordine şi bunăstare în casă dacă locatarii n-au înţelegere între ei. E greu să defineşti ceva esenţial din cele ce s-au întreprins de fostul şi actualul Preşedinte, de politicienii ce au guvernat sau care au fost în opoziţie pentru a trata rana sîngerîndă de pe corpul slăbit al Moldovei.

Altceva nici că se poate aştepta, deoarece problema Transnistriei poate fi condiţionat numită — una politică. Economia tenebră şi criminalitatea de pe ambele maluri ale Nistrului se bazează pe dorinţa reciprocă a politicienilor de a nu ajunge la pace şi înţelegere. Sînt create condiţii extrem de favorabile pentru a evita barierele vamale şi de impozite, de spălare a veniturilor tenebre. Ai furat pe malul stîng — ascunde pe cel drept, şi invers. Cine şi-ar dori pacea şi ordinea care ar duce la pierderea de sute de milioane furate, care pînă la urmă sunt tot din buzunarul contribuabilului, a medicului, pedagogului, a pensionarului de pe ambele maluri.

Oare-i chiar e fără sorţi de izbîndă această problemă, cum încearcă se să ne facă să credem? Hai să ne întrebăm: ce ştim despre esenţa evenimentelor care au avut loc pînă şi după 1992? Adevărul despre cele întîmplate încă e foarte periculos pentru cariera multor politicieni de pe ambele maluri care se află încă la putere. Înţelegînd că în rezultatul aprinderii vrajbei interetnice, aţîţarea mîrşava între oameni, noi, cei care ne-am pomenit furaţi şi lipsiţi de drepturi, vom mai permite ca cineva să ne mai amăgească cu chipul romînului crunt, sau a rusului perfid?

De ce Preşedintele, parlamentarii cutreierînd lumea, varsă lacrimi de crocodil şi cer ajutor în soluţionarea problemei Transnistriei? Au avut doar voinţă şi insistenţă ca să se lupte pentru schimbarea Constituţiei de dragul “treucei” lor, atunci de ce să nu deschidă primii uşa împăcării în vederea schimbării aceleaşi Constituţii şi să legifereze, spre exemplu, 20 de locuri pentru a cincia parte a populaţiei care locuieşte în Transnistria. Am fi putut trăi şi cu 80 de deputaţi.

Oare mulţi deputaţi, miniştri îngrijoraţi de soarta stabilităţii în Moldova, şi care pe banii statului cutreieră lumea, i-aţi văzut D-voastră pe malul stîng printre populaţie, în discuţii cu partidele politice şi liderii lor? Oare au nevoie în aceste cazuri de împuterniciri speciale? Împuterniciri sunt destule, dar iată voinţă politică şi poziţia cetăţenească — evident, nu le ajung.

Ordinea în ţară poate şi trebuie făcută prin restabilirea guvernării ei

Pot fi oare consideraţi responsabili şi Parlamentul, şi Preşedintele, dacă timp de patru ani au schimbat patru Guverne? Or această problemă depinde de Constituţie, cînd fiecare nou-Guvern este mai slab şi mai corupt ca precedentul? Cine i-a încurcat să formeze măcar un guvern din oameni competenţi cu mentalitate statală ? Nimeni. Preşedintele dă vina pe Parlament, iar acesta — pe Preşedinte.

E clar, ministrul este o figură mai mult politică şi este importantă responsabilitatea cu care lucrează aparatul, deoarece funcţia asigurării cotidiene a ordinii în stat trebuie s-o asigure funcţionarul, fiecare la locul lui de muncă, cu obligaţiile corespunzătoare, responsabilitatea şi drepturile. Paradoxal, dar, dacă în cel mai nalt eşalon al puterii s-au concentrat numai drepturile, şi nu se poartă nici o responsabilitate, atunci, mai jos, ne confruntăm cu inversul: astăzi, sumedenia de funcţionari angajaţi în aparatul de stat, în esenţă, nu au nici un drept, iar de tot ce se petrece în ţara — sunt vinovaţi, adică, responsabili — funcţionarii. Şi rar cînd un politician nu se va folosi de posibilitatea de a declara că se va clarifica cu cine trebuie, şi va promite, că dacă va fi ales, atunci, indiscutabil, se va lupta cu birocraţia.

Desigur trebuie dezminţită birocraţia şi există o metodă eficientă de combatere a birocraţiei — acţiunea Legii despre serviciul public. Selectînd prin concurs angajaţii serviciilor publice, asigurîndu-le un nivel garantat de salarii, plasîndu-i sub protecţia legii, am fi siguri că statul poate fi dirijat mult mai eficient cu un aparat care va şti pentru ce lucrează şi ce va pierde dacă nu va lucra.

Desigur, pentru aşa ceva sunt necesare finanţe. Astăzi cheltuim la întreţinerea organelor administrative 3–3,5% din bugetul statului, şi, dacă la prima etapă vom ridica aceste cheltuieli cu 1–1,5 puncte, atunci, doar pe contul ordinii în relaţiile economice şi a introducerii unui control strict asupra tuturor factorilor ce formează bugetul, cheltuielile se vor răscumpăra prin creşterea veniturilor bugetare. Managementul chibzuit este cea mai ieftină şi eficientă cale spre succes nu numai la nivel de întreprindere dar şi statal.

Arma principală în lupta cu corupţia şi economia tenebră trebuie să devină procesul de instaurare a responsabilităţii începînd cu însăşi Preşedintele şi Parlamentul. Astfel ar fi stîrpită originea acestor vicii care generează trădare şi iresponsabilitate la puterea de vîrf, şi sărăcie — la nivelurile inferioare.

Ar mai fi să înţelegem că, vorbind de economia tenebră şi volumul ei ce depăşeşte jumătate din VIB-ul ţării, putem să afirmăm că asta se poate întîmpla doar cînd este organizată chiar de stat. Ce ne-a impus pe noi — mai mult de jumătate din cetăţeni să devenim infractori? Întrebaţi orice persoană ce vinde sau care prestează orice fel de servicii, pe oricare întreprinzător: oare e posibil conform legilor noastre să-ţi cîştigi cinstit existenţa? Şi nu numai a legilor, dar şi a diferitor instrucţii ce le urmează, elaborate de la primar pînă la ministru, fiind neptotejat în faţa reketului, birocraţiei, inclusiv a instanţelor judiciare? Răspunsul e foarte clar.

Astfel, de la stabilitatea, atît politică cît şi socială, de la necesitatea ordinei, am ajuns la cel mai important: de ce ne trebuie toate astea? Răspunsul este destul de logic — de dragul de a avea posibilitatea de a munci cinstit, de ne folosi de rezultatele muncii noastre, de a ne crea o viaţă destoinică, căci, cetăţenii asiguraţi formează un stat bogat.

Realizînd principiile de bază pentru o dezvoltare stabilă a economiei în ţară se soluţionează principala problemă — crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investiţiilor. Consumînd şi furînd în 10 ani aproape toate mijloacele precum şi împrumuturile, economia noastră are nevoie de un capital iniţial, de investiţii, practic, în toate domeniile. Astăzi, indiferent de chemările insistente faţă de investitori străini de a investi în Moldova, nu pricepem că în condiţiile debandadei din ţară, chiar şi proprii milionari, care nu-s chiar atît de puţini, ascund banii peste hotare, indiferent de pripoanele întîlnite.

Un prim pas pe calea demonstrării reformelor şi ordinii din stat ar fi amnistierea capitalului ilicit, adică, posibilitatea de a-l legaliza şi a-l introduce în circuit. Desigur, aici e necesară o diferenţiere. Cu capitalul furat şi sîngeros, de contrabandă enormă ar trebui să se discute deosebit, conform legii.

Politica de atragere a investiţiilor, de colaborare cu organismele internaţionale, inclusiv, financiare, provoacă astăzi în societate reacţii contradictorii aţîţate de unele forţe extremiste, unele dintre care ne împing spre apus, altele spre răsărit. Analizînd istoria de secole a Moldovei deducem, că ea, fiind la hotarele a două mari formaţiuni culturale — slavă la est şi europeană la vest, întotdeauna a trecut prin mari încercări atunci cînd liderii luau decizii prea categorice schimbînd direcţiile sau spre vest sau spre est. Şi invers, cînd demnitarii găseau momente de echilibru, se reuşea mult mai mult. Evenimentele anilor 90 în Moldova legate de dispersarea Uniunii sunt confirmări proaspete la faptul că ne sunt contraindicate devierile bruşte. Fiind un stat mic, multinaţional ca zeci de alte state ar trebui să înţelegem că trăind în condiţii de securitate garantată, centrul echilibrului se întrepătrunde prin pacea, ordinea şi democraţia din interior, care ne fac faţă şi pentru est şi pentru vest. Iar acolo unde te stimează — acolo te iau în consideraţie şi numai după asta se poate vorbi despre interese sau parteneriat, nu cerşind o pomană în valută, gaz sau energie electrică.

Drumul care trebuie să-l urmeze Moldova este foarte clar, dar recunoaştem că ieşirea la acest drum este anevoioasă. E greu din motivul că astăzi în esenţă toate ramurile puterii sunt uzurpate în majoritatea de către personalităţile şi grupele preocupate numai de interesele celor care stau în spatele lor şi în buzunarul cărora se varsă milioane, avînd din asta partea lor. Deocamdată acest buzunar nu se numeşte bugetul ţării.

Mai mult chiar, boala societăţii afectate de criminalitate, corupţie, sindicate clandestine, fărădelegi în lege, nu poate fi lecuită doar cu nişte simple pastile. Procedura de lecuire va fi una dureroasă şi probabil cu sînge. Este greu să mizezi pe cei care astăzi s-au adăpostit lîngă cornul abundenţei, e clar, nu-l vor lăsa aşa uşor din mîini. Viaţa celor care îşi vor asuma toată răspunderea pentru a face ordine în ţară, poate fi în pericol. Dar altă cale nu există, dacă dorim cu adevărat să ne salvăm de la o existenţă josnică şi să trăim o viaţă demnă de om contemporan.

La 25 februarie vom alege Parlamentul. Soarta ne mai dăruieşte încă o şansă pentru a ne-o schimba. Foarte mult va depinde de alegerea noastră, de-aceea e necesar s-o facem conştient.

Cei ce au purces pe calea pretendenţilor la fotoliile din Parlament trebuie încă o dată să cîntărească, să conştientizeze — situaţia în care se află ţara şi poporul ei nu e mai permite încă o înşelăciune.