Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPCRM

PCRM va solicita Curţii Constituţionale dispunerea numărării repetate a voturilor pe întreaga republică

|versiune pentru tipar| PCRM, 3 decembrie 2010

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova anunţă că “îşi exprimă dezacordul cu rezultatele preliminare ale votării din 28 noiembrie 2010 din cauza gravelor erori admise în ziua scrutinului, la întocmirea proceselor verbale, cât şi la numărarea voturilor alegătorilor” şi “va solicita Curţii Constituţionale dispunerea numărării repetate a voturilor pe întreaga republică”.

Potrivit unui comunicat al PCRM, “indiferenţa şi încercările de justificare de care dă dovadă Comisia Electorală Centrală, la final de mandat, sunt inadmisibile”. “La acest moment, doar dispunerea renumărării totale a voturilor pe republică ar putea da o şansă autorităţilor să mimeze măcar apropierea faţă de valorile democratice şi ale unui stat de drept şi să demonstreze că voinţa poporului pentru ei nu sunt doar cuvinte goale, ci un principiu constituţional de bază”, se menţionează în comunicatul PCRM.

În opinia celei mai mari formaţiuni politice din Moldova “alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 au demonstrat că Republica Moldova este guvernată de un regim poliţienesc, dictatorial care, pentru a se menţine cu orice preţ la putere, a pus în funcţiune întreaga maşinărie de intimidare, cumpărare a alegătorilor şi falsificare directă a voturilor”.

PCRM susţine că “dispune de tot mai multe probe care confirmă, fără echivoc, că tentativa de a desfăşura alegeri libere, corecte şi democratice în Republica Moldova au eşuat în totalitate”. “PCRM nu va permite ca voinţa poporului să fie distorsionată prin metode murdare şi josnice care au fost puse la cale de actuala guvernare cu scop de a se menţine cu orice preţ la putere, utilizând în acest scop miliarde de lei, bani murdari şi criminali care deja transformă ţara într-un stat banditesc”, se precizează în comunicatul formaţiunii.

La 1 decembrie curent, PCRM a depus o contestaţie la CEC prin care a solicitat de la Comisia Electorală Centrală întreprinderea unui şir de măsuri urgente în vederea depistării masivelor fraude (votare multiplă, neasigurarea dreptului la vot, revizuirea proceselor verbale etc), în vederea depistării probelor concrete care ar confirma fraudarea alegerilor, până la confirmarea rezultatelor votării. Potrivit PCRM, la contestaţie au fost anexate cca 200 de procese-verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare cu grave erori, precum şi plângeri, lămuriri, contestaţii din teritoriu pe cca 100 de file.

Sursa: www.pcrm.md