Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Sindicatele în dialogul social
|
|
Toamna curentă promite a fi fierbinte din punctul de vedere al evenimentelor social-politice. În aceste condiţii este firesc să ne întrebăm cum se vor comporta sindicatele, care, de regulă, devin mai active toamna şi primăvara, lucru caracteristic pentru mişcarea sindicală din toată lumea. Putem afirma cu certitudine însă că acţiunile sindicatelor nu vor avea nimic comun cu evenimentele anunţate de unele partide şi mişcări politice din Republica Moldova pentru această toamnă.
Acţiunile sindicatelor vor ţine mai curînd de tensionarea situaţiei social-economice a populaţiei şi de pericolul real de scădere în continuare a nivelului de trai în Republica Moldova. Acestea se datorează creşterii preţurilor la produsele de primă necesitate, în primul rînd la pîine, şi care constituie indicatorii de bază pentru calcularea coşului minim de consum, majorarea pe parcursul anului curent a tarifelor la agenţii energetici şi intenţiile monopoliştilor-prestători de servicii de a le majora în continuare, creşterea galopantă a nivelului inflaţiei, care îl va depăşi pe cel prognozat de guvern şi, potrivit unor prognoze, va atinge 17% pînă la finele anului curent.
Valoarea minimului de existenţă, un indicator sigur al nivelului de trai, constituie în prezent mai mult de 600 lei şi s-a majorat cu circa 8% faţă de anul precedent. Salariul mediu pe economie, care la moment constituie 818 lei, nu acoperă coşul minim de consum şi, prin urmare, majoritatea covîrşitoare a populaţiei se află sub pragul sărăciei. Potrivit datelor Departamentului de Statistică şi Sociologie, ponderea populaţiei defavorizate (situate sub minimul de existenţă) constituie în prezent 78 %.
Misiunea sindicatelor în această situaţie dificilă este de a întreprinde măsuri care ar stopa diminuarea în continuare a nivelului de trai al salariaţilor.
Actualmente la nivel naţional în Republica Moldova activează două centre sindicale naţional — inter-ramurale: Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova (CSRM), care întruneşte circa 450 mii de salariaţi din sectorul agrar şi din ramurile neproducătoare (sfera socială, administrarea publică etc.), şi Confederaţia Sindicatelor Libere “Solidaritatea” (CSRM “Solidaritatea”), care întruneşte circa 200 mii de salariaţi din ramurile producătoare şi cele prestatoare de servicii.
Problema asigurării unui salariu decent şi plătit la timp constituie o problemă-cheie pentru sindicate, salariul fiind unica sursă de existenţă a majorităţii cetăţenilor.
Era şi de aşteptat ca sindicatele din sfera bugetară şi în special cele din învăţămînt să nu fie mulţumite de rezultatele negocierilor, care s-au finalizat cu majorarea tarifelor de salarizare anul trecut, deoarece acea majorare nominală nu a condus şi la creşterea salariului real, care a fost “îngiţită” de creşterea în continuare a preţurilor la mărfurile de larg consum şi servicii.
Este pozitiv apreciat faptul că dacă în ultimii doi-trei ani sindicatele au revendicat dublarea salariilor şi au declanşat acţiuni de protest la început de an financiar, cînd bugetul de stat era deja adoptat, în anul curent acţiunile acestora s-au sincronizat cu elaborarea şi discutarea în cadrul ministerelor a proiectului bugetului de stat pentru 2004. Sindicatele au avertizat Guvernul prin mijloacele mass-media că vor declara grevă la nivel naţional în cazul în care acesta nu va accepta dublarea salariilor.
Negocierile s-au finalizat însă cu poziţia fermă a Guvernului de a majora tarifele salariale pentru bugetari doar cu 15%. Depinde de poziţia pe care o vor adopta sindicatele dacă conflictul colectiv va lua amploare şi dacă acesta va fi susţinut de colectivele de muncă.
Într-o cu totul altă situaţie se află sindicatele din sfera de producţie (membre ale CSRLM “Solidaritatea”), al căror principal partener de negocieri asupra tarifelor de salarizare în sectorul real al economiei este Confederaţia naţională a patronatelor. Pe parcursul ultimilor trei ani, “Solidaritatea” a obţinut, în urma negocierilor, o creştere permanentă a tarifelor de salarizare, salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în unităţile cu autonomie financiară atingînd mărimea de 340 lei.
Partenerii sociali — Guvern-Sindicate-Patronate — au convenit să lanseze în timpul apropiat negocieri în vederea elaborării unui nou Contract colectiv de muncă la nivel naţional, care vor viza negocierea unor noi tarife de salarizare pentru anul 2004. De menţionat că sindicatele vor cere stabilirea salariului minim garantat pe ţară în dependenţă de valoarea minimului de existenţă, aşa încît cu începere din 2007 salariul minim nu va putea fi mai mic decît minimul de existenţă.
Pe lîngă majorarea salariilor pînă la un nivel care ar corespunde preţului real al forţei de muncă, sindicatele din industrie urmăresc şi scopul de a schimba structura salariilor din sfera de producţie în aşa mod încît ponderea salariului tarifar garantat, în prezent de 30–40% din valoarea totală a salariului, să constituie cel puţin 75%, restul salariului fiind format din adaosuri şi prime. În acest mod salariaţii se află intr-o poziţie de dependenţă faţă de patroni, care pot modifica oricînd partea variabilă a salariului.
Dacă mărimea salariului din sfera bugetară depinde de mijloacele prevăzute în bugetul de stat, valoarea salariilor din sectorul real al economiei depinde în primul rînd de astfel de factori ca stimularea de către stat a producătorilor autohtoni şi protecţia lor, diminuarea în continuare a presiunii fiscale, crearea noilor locuri de muncă şi stabilitatea lor, perfecţionarea profesională a salariaţilor, asigurarea condiţiilor sănătoase de muncă etc.
Cu alte cuvinte, de la stat se cere o implicare mai activă în procesul de creare a condiţiilor favorabile activităţilor de antreprenoriat şi concurenţei loiale, iar valoarea salariilor poate fi stabilită prin negocieri colective între salariaţi şi patroni, negocieri care şi ele trebuie să fie stimulate mai activ de către stat.
Sindicatele consideră că negocierea colectivă este unul dintre mijloacele cele mai eficiente şi importante de îmbunătăţire a situaţiei salariaţilor în ceea ce priveşte remunerarea echitabilă a muncii, siguranţa locurilor de muncă, asigurarea unor condiţii normale şi sănătoase de muncă. Din aceste considerente sindicatele şi-au orientat activitatea în noile condiţii socio-economice către negocierea contractului colectiv de muncă la toate nivelurile: întreprindere, ramură, nivel naţional.
Actualitatea parteneriatului social în Republica Moldova este evidentă şi se exprimă prin refuzul partenerilor sociali de a recurge la confruntare şi prin promovarea de către aceştia a unei cooperări constructive, bazate pe principiile egalităţii şi încrederii reciproce. Acest lucru stimulează stabilizarea şi garantează pace socială în societate. Sindicatele de comun acord cu patronatele sînt antrenate astăzi în diverse structuri tripartite de dialog social: consiliile de administraţie ale Casei naţionale de asigurări sociale, Companiei naţionale de asigurări în medicină, Agenţiei naţionale pentru ocuparea forţei de muncă, a căror sarcină principală este reprezentarea intereselor salariaţilor şi, respectiv, ale patronilor în aceste structuri.
În situaţia în care economia subterană proliferează, mulţi salariaţii muncesc ilegal, la negru. În plus, în condiţiile în care s-au amplificat şi aprofundat şi mai mult decalajele dintre cererea şi oferta de pe piaţa muncii în ansamblu, adoptarea noului Cod al muncii este un eveniment de o mare importanţă. El formează toate premisele pentru trecerea de la reglementarea centralizată a raporturilor de muncă la cea contractuală.
În acest context, sindicatele vor avea un rol important în cadrul parteneriatului social, exercitîndu-şi la maximum drepturile de a proteja salariaţii pe piaţa forţei de muncă.
Sindicatele consideră că locul lor trebuie să fie acolo unde se elaborează şi se adoptă cadrul juridic al noilor relaţii de muncă pentru a apăra efectiv drepturile şi interesele salariaţilor, militînd pentru un echilibru optim al intereselor părţilor la dialogul social. În acest sens, a fost instituită Inspecţia muncii, care, în colaborare cu sindicatele, are menirea de a efectua controlul respectării legislaţiei în vigoare.
Dialogul social poate cîştiga încrederea oamenilor muncii doar în condiţiile unei păci sociale garantate şi bazate pe distribuirea echitabilă a veniturilor, garantării condiţiilor sănătoase de muncă, dezvoltării economiei naţionale şi a resurselor umane, transparenţei deciziilor luate de organele publice.
Modelul social european spre care ne îndreptăm (ca rezultat al opţiunii politice a actualei conduceri de vîrf a ţării) presupune constituirea unor relaţii moderne şi funcţionale la nivel naţional, dar şi în fiecare domeniu de activitate economică. Pornind de la premisa că rolul sindicatelor în procesul de integrare trebuie să fie unul activ, ele vor elabora în timpul apropiat o strategie care va conţine o serie de condiţii/criterii specifice sindicatelor în cadrul mişcării sindicale a Europei unite.
În opinia sindicatelor, sistemul actual al parteneriatului social este ineficient din următoarele cauze: obligaţiile asumate nu sînt executate, activitate prost organizată, lipsă a responsabilităţii, precum şi incapacitatea sindicatelor de a înainta revendicări argumentate, de a purta negocieri şi de a obţine realizarea acordurilor încheiate.
Una din formele de presiune a patronatelor asupra Guvernului este realizarea drepturilor la acţiuni colective. Ele pot atinge scopurile propuse numai atunci cînd vor fi respectate unele condiţii: revendicările vor fi realiste şi argumentate, se vor respecta strict legile în vigoare pentru a nu fi discreditate, va exista o solidaritate a tuturor salariaţilor şi patronatele vor acţiona în mod transparent aşa încît societatea să cunoască cauzele conflictelor şi rezultatele obţinute.
Evident că perioada de zece ani de tranziţie nu este de ajuns pentru ca sindicatele să devină o verigă puternică în cadrul parteneriatului social. Acest răstimp le-a fost însă suficient pentru a înţelege că problemele social economice pot fi soluţionate la masa de negocieri şi nu de mulţimile din stradă.
Din mult trîmbiţata “şcoală a comunismului”, sindicatele au menirea să devină o şcoală a luptei salariaţilor pentru drepturile lor profesionale. Există vre-o legătură între drepturile omului şi autoritatea şi puterea de influenţă a sindicatelor în societate? Istoria de peste un veac de existenţă a sindicatelor în întreaga lume oferă un răspuns afirmativ la această întrebare.
Viaţa ne demonstează că o productivitate mai înaltă este obţinută de oameni mai bine educaţi, hrăniţi, sănătoşi; că sărăcia nu este numai un efect al dezvoltării, ci şi o cauză a degradării mediului fizic şi social, reducerea ei fiind de o importanţă covîrşitoare pentru sănătatea societăţii civile, pentru o mai mare stabilitate socială şi politică, pentru însăşi dezvoltarea economică.