Moldova renunţă la himere? / e-democracy.md

Moldova renunţă la himere?

Igor Boţan / 29 aprilie 2004

“Bună seara”

În alocuţiunea rostită acum opt luni cu ocazia celei de a 12-a aniversări de la declararea independenţei Republicii Moldova (RM) Preşedintele Vladimir Voronin afirma că “astăzi Moldova renunţă la himerele şi temerile vechi”. Se putea ghici la care himere se referea şeful statului în perioada cînd deja fusese anunţată necesitatea modificării programului politic al Partidului Comuniştilor, program care prevede construirea în RM a socialismului şi comunismului în baza doctrinei marxist-leniniste. Această afirmaţie, la fel ca şi altele referitoare la democratizare, liberalizarea economiei, conformarea cu criteriile de la Copenhaga pentru integrarea în Uniunea Europeană etc., aveau menirea să demonstreze ataşamentul partidului de guvernămînt faţă de modernizarea societăţii moldoveneşti.

Problema himerelor a reapărut săptămîna trecută după ce la 22 aprilie liderii PC în frunte cu preşedintele Vladimir Voronin l-au omagiat pe V.I. Lenin cu ocazia celei de a 134-a aniversări de la naşterea acestuia. O zi mai tîrziu, talk-show-ul “Bună seara” de la postul de televiziune “Moldova 1” a oferit o excelentă posibilitate pentru a confirma sau infirma declaraţiile şefului statului despre renunţarea la himere. Realizatorii emisiunii au propus pentru dezbateri tema cu genericul personalitatea lui Lenin, în mod special fiind dezbătută problema reinstalării în localităţile RM a monumentelor lui Lenin.

Pe parcursul emisiunii cetăţenii au putut afla că în localităţile RM, pînă la colapsul regimului comunist, fuseseră instalate vreo 4000 de monumente şi busturi ale lui Lenin, iar în prezent acestea sînt doar vreo cîteva zeci. Experţii în domeniul istoriei şi sculpturii, prezenţi la talk-show, au subliniat că monumentele şi busturile, cu excepţia cîtorva, nu aveau valoare artistică, îndeplinind funcţii pur ideologice. Înlăturarea sau devastarea lor s-a produs haotic, chiar în mod barbar, în lipsa unor decizii ale consiliilor locale. Acţiunile respective au fost o expresie a căderii regimului comunist. De aceea, acţiunile îndreptate spre reinstalarea monumentelor lui Lenin pot fi interpretate ca o tentativă de restauraţie a regimului căzut. Drept exemplu în acest sens serveşte valul de proteste împotriva deciziei din anul trecut a consiliului municipal din Bălţi, controlat de comunişti, de reinstalare a monumentului lui Lenin.

Pe de altă parte, liderul fracţiunii parlamentare majoritare a PC s-a arătat favorabil reinstalării monumentelor lui Lenin cu respectarea Hotărîrii Guvernului nr. 121/725 din 17.06.2003 despre modul de edificare a monumentelor. El sublinia că este de competenţa consiliilor locale să decidă astfel de probleme, urmînd să fie adoptate hotărîri ale Guvernului în temeiul proiectelor de amplasare şi al acordului Consiliului pentru evaluarea ţinutei artistice a creaţiilor sculptural-monumentale şi monumental-decorative al Ministerului Culturii. În opinia liderului fracţiunii PC în perioada sovietică instalarea celor 4000 de monumente ale lui Lenin s-a făcut în mod benevol, prin hotărîri ale sovietelor locale (probabil, ele erau alese în urma unor alegeri pluraliste, libere şi corecte). Aceasta, deoarece Lenin a fost figura politică centrală a secolului XX. Liderul fracţiunii PC a declinat acuzaţiile oponenţilor precum că regimul comunist instaurat de Lenin ar fi fost unul sîngeros şi antiuman, afirmînd că, de fapt: 1) toate revoluţiile au fost sîngeroase, inclusiv cea franceză; 2) nu Lenin personal a comis crime împotriva anumitor categorii de oameni sau împotriva bisericii; 3) popoarele au avut de beneficiat de pe urma regimului comunist, care le-a adus modernizarea, în special moldoveni care “au ieşit din bordeie în secolul XVIII”.

Este dificil de apreciat impactul pe care l-au avut afirmaţiile şi argumentele participanţilor la dezbaterile din cadrul talk-show-lui asupra telespectatorilor cărora li s-a propus să răspundă prin telefon la întrebarea: susţineţi sau nu reinstalarea monumentelor lui Lenin? Scorul final a arătat că doar (sau tocmai!) aproximativ 25% din cei care au vizionat emisiunea şi-au exprimat opţiunea în favoarea reinstalării monumentelor lui Lenin. Astfel, se dovedeşte că majoritatea absolută a cetăţenilor “renunţă la himerele” comunismului, nu însă şi liderii PC, care au lansat îndemnul în acest sens.

Despre revoluţii, regimuri şi modernizare

Din cele afirmate de liderul fracţiunii PC referitor la revoluţii se poate trage concluzia că e necesar de a reaminti nişte lucruri bine cunoscute, altfel compararea superficială a evenimentelor istorice se reduce la manipularea opiniei publice.

cum se comparară revoluţiile? Într-adevăr, după cum afirma şi revoluţionarul profesionist Ernesto Che Gevara, “revoluţiile nu se fac fără împuşcături”. Importantă este nu atît compararea “cantităţii de sînge” care a fost vărsată ca urmare a revoluţiilor burgheze şi a celor comuniste, care oricum nu este în favoarea ultimelor. Important este că valorile identificate şi proclamate de revoluţiile burgheze dăinuie spre deosebire de cele ale comunismului, care sînt în permanenţă revizuite, substituite etc. Aici rezidă diferenţa de principiu dintre revoluţiile burgheze şi cele comuniste.
Spre exemplu, principalul document al revoluţiei franceze — “Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”, adoptată de către Adunarea Constituantă la 26 august 1789 — este pînă în prezent parte integrantă a Constituţiei Republicii Franceze. Mai mult, principiile Declaraţiei franceze se regăsesc în toate constituţiile statelor democratice, precum şi în cele ale statelor pseudo-democratice, inclusiv a Republicii Moldova.
Pe de altă parte, oricine se poate întreba: în constituţiile căror state se mai regăsesc principiile de bază ale marxism-leninismului? Ele nu erau exprimate foarte explicit nici măcar în Constituţia URSS, esenţa lor fiind camuflată de articolul 6, care se referea la rolul conducător al Partidului Comunist, plasat prin articolul respectiv undeva între societate şi Dumnezeu. Iar partidul, într-adevăr, promova ideile lui Lenin referitoare la lupta de clasă, dictatura proletariatului, rolul exclusiv al clasei muncitoare, etatizarea proprietăţii etc. Pînă în prezent articole de acest gen se regăsesc în constituţiile Chinei, Vietnamului, Cubei, Coreei de Nord, ţări care încetul cu încetul, sub presiunea realităţilor, renunţă şi ele la “himerele” comunismului..
Din acest punct de vedere afirmaţia precum că “revoluţiile sînt pregătite de genii, înfăptuite de fanatici, iar de rezultatele lor beneficiază impostorii” caracteriza mult mai plenar ceea ce au în comun revoluţiile, decît menţionarea faptului că acestea sînt sîngeroase.
cum se compară regimurile? Este importantă şi compararea regimurilor care se instaurează în urma revoluţiilor. Nu încape îndoială că elitele regimurilor instaurate în urma revoluţiilor burgheze au comis fărădelegi şi chiar crime. Deopotrivă, nu poate fi contestat faptul că revoluţiile comuniste au avut un impact major asupra politicilor regimurilor burgheze, care au trebuit să ofere mai multe drepturi clasei muncitoare pentru a evita revoluţiile comuniste.
Important este că regimurile democratice, de cele mai multe ori, au instituţii viabile, capabile să readucă o situaţie de criză la normal, lucru care lipseşte regimurilor comuniste. Liderii acestora din urmă aduc drept exemplu al eficienţei regimurilor comuniste capacitatea de mobilizare a societăţii pentru atingerea unor suprasarcini cum ar fi, spre exemplu, înfrîngerea fascismului în cel de al doilea război mondial etc. Într-un astfel de context actualele autorităţi moldoveneşti condamnă cu regularitate ororile fascismului, mai ales cu ocazia unor date memorabile. Este un lucru absolut justificat şi necesar, care nu poate fi contestat sub nici o formă. Însă pentru cei care au trecut prin calvarul regimurilor totalitare nu există vreo diferenţă semnificativă între metodele folosite de acestea, fie că sînt de sorginte fascistă sau comunistă. De aceea, condamnarea fascismului pare a fi un act unilateral, dacă nu sînt condamnate deopotrivă şi ororile comise de regimurile comuniste. Mai ales că există destule documente pentru aceasta.
Chiar recent în Rusia şi în Germania au fost editate un şir de lucrări care demonstrează că fascismul şi comunismul au foarte mult în comun. Spre exemplu, scriitorul rus Venedict Erofeev şi-a publicat lucrarea intitulată “Mica mea leniniană” în care se conţine un şir de citate din ediţia a V-a a operelor complete ale lui Lenin. Ele scot în evidenţă “umanismul” autorului ideii folosirii lagărelor de concentrare în calitate de instrument al realizării justiţiei revoluţionare bolşevice. Iată textul adresării din 9 august 1918 a lui Lenin către comitetul executiv din gubernia Penza: “Este necesar de a promova o teroare în masă necruţătoare împotriva chiaburilor, popimii, albgardiştilor. Cei care nu inspiră încredere să fie închişi în lagărele de concentrare în afara oraşelor. Telegrafiaţi despre îndeplinire”.
Acum doi ani, la editura “Logos” din Moscova a văzut lumina tiparului lucrarea renumitului istoric german Ernst Nolte, specialist în cercetarea regimurilor totalitare şi a cauzelor celui de al doilea război mondial. Lucrarea intitulată “Naţional-socialismul şi bolşevismul” demonstrează că deşi între nazism şi bolşevism există diferenţe, totuşi există şi foarte multe similitudini. În primul rînd, fascismul a fost o reacţie la sfidările comunismului. În al doilea rînd, fascismul a fost cel care a împrumutat de la bolşevism unele metode de realizare a scopurilor sale — lagărele de concentrare fasciste au apărut după GULAG-ul sovietic. O altă similitudine a celor două regimuri este legată de tendinţa spre expansiune. Acest fapt explică de ce Germania nazistă şi Uniunea Sovietică comunistă au devenit aliaţi în 1939, împărţind Europa Centrală între ele. Mai mult, în 1940 URSS a depus o cerere oficială la Berlin pentru a fi acceptată în axa fascistă Roma-Berlin-Tokio. Stalin conta foarte mult să fie primit în axă pentru a susţine expansiunea Germaniei în vest în schimbul suportului expansiunii URSS spre Oceanul Indian.
În renumita lucrare “Ascensiunea şi căderea celui de al III-lea Reich” a ziaristului şi istoricului american William Shirer, publicată de editura “Voenizdat” din URSS în 1991, pe lîngă analiza unui şir de documente capturate de către forţele aliate sînt analizate şi fragmente din agenda principalului propagandist al Germaniei naziste, Joseph Goebbels. Astfel, Goebbels se arăta nedumerit de refuzul lui Hitler de a face o alianţă durabilă cu URSS. În opinia primului, nu exista vreo diferenţă esenţială dintre regimurile din Germania şi URSS. În acest sens, pentru mulţi rămîne o enigmă de ce Hitler şi-a atacat aliatul. Unii experţi invocă factori de ordin psihologic, argumentînd că “doi urşi aciuaţi în acelaşi bîrlog” mai devreme sau mai tărziu oricum n-ar fi putut evita încăierarea. Se consideră că Hitler s-a simţit mai vulnerabil, preferînd să-şi atace partenerul primul, luîndu-l prin surprindere.
În prezent, atitudinea faţă de fascism şi comunism este diferită, deoarece primul a fost învins într-un război “fierbinte”, fiind supus justiţiei pentru reglarea conturilor şi plata reparaţiilor de război. Pe de altă parte, comunismul a degenerat pe parcursul unui îndelungat război rece, prăbuşindu-se sub povara propriei inconsistenţe. Evident, marilor puteri nu le-a ars de tribunale pentru condamnarea atrocităţilor comunismului, ele fiind preocupate mai mult de înlăturarea unor eventuale consecinţe dezastruoase pentru populaţie de pe urma colapsului. Aceasta însă nu înseamnă că au fost date uitării crimele comunismului, dovezile cărora se manifestă cu regularitate pînă în prezent. Spre exemplu, recent, doar acum doi ani, în timpul unor lucrări de reparaţie, în subsolul Curţii Supreme de Justiţie a Rusiei a fost descoperită o groapă comună cu osemintele a zeci de oameni, victime ale NKVD-ului. Tot în acea perioadă, în localitatea Jovkva din Ucraina sub podeaua unei mănăstiri au fost găsite osemintele a 225 de oameni, dintre care 80 aparţinînd unor copii. Ulterior s-a stabilit că o perioadă de timp edificiul mănăstirii s-a aflat sub oblăduirea NKVD-ului. Descoperiri similare se fac în mod periodic în diferite localităţi din fosta URSS. În cazurile menţionate impresionează puternic locurile unde erau ascunse urmele crimelor.
cum se realizează modernizarea? Cît priveşte teza despre modernizarea societăţilor de pe urma revoluţiilor comuniste, ea nu pare a fi ireproşabilă. Regimurile totalitare au demonstrat că, într-adevăr, pot obţine succese ştiinţifice şi economice de excepţie pentru o anumită perioadă de timp. Totuşi există exemple care infirmă teza respectivă. Astfel, poporul coreean cu aceeaşi cultură şi tradiţie milenare trăieşte în două ţări, sub regimuri diferite. Coreenii de nord sub un regim comunist construiesc cu fanatism bomba atomică, murind de foame. Coreenii de sud sub un regim burghez invadează pieţele mondiale cu produse hi-tech.
Mai degrabă succesele regimurilor comuniste au fost obţinute în pofida sistemului, şi nu datorită acestuia. Se ştie că represaliile în masă au reprezentat principala sursă de obţinere a unei inimaginabile forţe de muncă neplătite. La fel s-a procedat şi cu elitele ştiinţifice, aducătoare de progres şi modernizare. După revizuirea practicii lui Lenin de a expulza intelectualii din ţară, în URSS savanţi cu renume mondial, care au înscris pagini de glorie în ştiinţa rusă, au făcut ani grei de puşcărie, pentru a fi izolaţi de societate şi forţaţi să lucreze la proiectele regimului. Şi asta fără a avea vreo vină. Cetăţenii din spaţiul postsovietic cunosc cîte ceva despre rezistenţa din anii ’70 — ’80 ai secolului trecut a renumitului fizician şi disident Andrei Saharov. Mai puţin cunoscută este soarta lui Serghei Koroliov, părintele tehnicii cosmice a Rusiei, care a făcut 8 ani de GULAG. Nicolai Vavilov, unul din părinţii ştiinţei genetice, a murit în puşcărie. Renumitul fizician Lev Landau a fost salvat de puşcărie doar la intervenţia personală a academicianului Piotr Kapiţa, implicat şi în proiecte de apărare. Viaţa academicienilor Iulii Hariton şi Iacov Zelidovici a depins de succesul proiectului nuclear al URSS. Oricine călătoreşte cu un avion de marca “Tupolev” ar trebui să ştie că renumitul constructor de avioane Andrei Tupolev a făcut patru ani de puşcărie pentru acuzaţii că ar fi transmis serviciilor secrete franceze desenele tehnice ale cercetărilor sale. Ulterior el, la fel ca şi mulţi alţii, a fost reabilitat, devinind chiar de trei ori Erou al Muncii Socialiste, inclusiv pentru contribuţia la înfrîngerea fascismului.
Nu încape îndoială că liderii PC din RM cunosc aceste lucruri. Cu toate acestea, la congresul partidelor comuniste din CSI de la Moscova (unde probabil au călătorit cu un avion “Tupolev”) din toamna anului 2001 ei au participat la reabilitarea “bunului nume” al lui Iosif Stalin. Se vede că morala comunistă admite reabilitarea, în egală măsură, a victimelor şi călăilor.

Inducerea reflexelor condiţionate

Oponenţii PC nu-şi fac iluzii în privinţa sincerităţii împărtăşirii de către liderii PC a valorilor leniniste. Ei scot în evidenţă faptul că familiile elitei PC se consideră a fi cele mai bogate şi influente din punct de vedere economic din RM. Este un fapt că guvernările “democratice” precedente pălesc pe lîngă actuala guvernare a PC în ceea ce priveşte confortul material pe care şi l-a creat în calitate de atribut inerent al puterii.

De asemenea, nimeni nu pune la îndoială că liderii PC, sau cei care îi consultă, sînt cei mai buni cunoscători ai marketingului politic în RM. Pe de o parte, ei afirmă în public, mai ales pentru urechile Occidentului, că au renunţat la valorile leniniste, precum lupta de clasă, dictatura proletariatului, etatizarea proprietăţii, rolul fundamental al clasei muncitoare etc. Pe de altă parte, utilizează pe larg, pentru uz intern, mai ales în localităţile rurale unde sărăcia este extrem de pronunţată, retorica şi simbolica comunistă. În acest sens, este suficient a se vedea cum se corelează deciziile autorităţilor municipale comuniste din localităţile Bălţi, Lipcani etc. cu afirmaţiile şefului statului precum că “integrarea europeană pe care o promovăm reclamă consolidarea forţelor şi înfrîngerea ambiţiilor şi a egoismului îngust de partid”. Interesant, interesele cărui partid serveşte restabilirea monumentelor lui Lenin? Astfel, pare a fi o iluzie să se creadă că elitele conducătoare ale PC vor “renunţa la himere”, atîta timp cît acestea sînt aducătoare de profit electoral, convertibil în profit material etc.

Lansarea iniţiativei de reinstalare a monumentelor lui Lenin poate avea menirea de a induce “reflexe condiţionate” majorităţii absolute a cetăţenilor săraci: Lenin pe postament — alimente la preţurile din perioada sovietică (promise în cadrul ultimei campanii electorale). Pentru ca acest lucru să se producă mai eficient, în paralel, sînt blamaţi aşa-zişii democraţi. Argumentele precum că sărăcia este rodul activităţii guvernărilor “democratice” anterioare sînt parţial valabile. Problema este că absolut toate elitele care s-au perindat la guvernare în anii de independenţă fac parte din categoria “nepoţilor lui Lenin”. Ele au fost educate în exclusivitate în spiritul marxist-leninist, materialist, al “omului nou — constructor al comunismului”. Nu poate fi pus la îndoială că faptele lor sînt consecinţe ale educaţiei lor timp de cîteva generaţii. În linii mari, diferenţa dintre elitele anterioare şi cele actuale se reduce la factorul timpului — cînd şi-au schimbat label-ul de comunist în cel de democrat, sau cînd au început să vorbească despre integrarea europeană. Comun pentru toate aceste elite este că după venirea la guvernare au manifestat în egală măsură interes pentru a controla şi a participa la transformarea proprietăţii publice în proprietate privată, inclusiv prin corupere.

Pentru a evita manifestarea plenară a “reflexelor condiţionate” se evită şi a le aminti cetăţenilor cîteva lucruri importante. Spre exemplu, că la plenara PCUS din mai 1982, doar la doi ani după ce în conformitate cu documentele Congresului al XXII-lea al PCUS urma să fie instaurat definitiv comunismul, a fost nevoie de adoptarea Programul alimentar pentru a asigura cetăţenii cu hrană suficientă. Aceasta, fiindcă în ţara comunismului victorios cetăţenii nu aveau ce procura la preţurile indicate. Cu atît mai mult, se evită a le aminti cetăţenilor despre evenimentele de la Novocerkassk, din iunie 1962. Atunci împotriva manifestaţiilor de protest ale muncitorilor de la uzina de construcţie a locomotivelor electrice au fost folosite unităţi armate, 10 tancuri, maşini blindate etc. În consecinţă, au fost ucise aproximativ 30 de persoane, şi acesta doar fiindcă au îndrăznit să protesteze împotriva micşorării salariilor, însoţită de ridicarea preţurilor la produsele lactate şi carne, alimente care erau de negăsit în vînzare (vezi “Pravda” din 3.07.91). Aşa s-a comportat cu muncitorii partidul care a organizat o rebeliune armată pentru uzurparea puterii în numele clasei muncitoare.

Esenţa regimului comunist instaurat de Lenin s-a manifest nu numai în primii ani de după revoluţie, ea s-a manifestat pe deplin şi înainte de cădere, acum 18 ani, în timpul tragediei cauzate de catastrofa tehnologică de la Cernobîl din 26 aprilie 1986. Atunci, informaţia despre proporţiile catastrofei a fost ascunsă, iar zeci de mii de cetăţeni au fost lăsaţi să defileze cu ocazia solidarităţii muncitoreşti la 1 mai, proslăvind realizările partidului. Partid care i-a lăsat în faţa radiaţiei doar cu lozinci marxist-leniniste.

Cele menţionate doar focalizează atenţia asupra unor evenimente fără a putea reda atmosfera de teroare şi frică ce domina sau se reinstala după desfăşurarea lor. De aceea, cetăţenii ar trebui să aibă informaţie deplină despre regimul pe care l-a instaurat Lenin, căruia în prezent iarăşi i se înalţă monumente. În acest sens, pentru “renunţarea la himere” ar fi încă multe de dezbătut în cadrul unor talk-show-uri.

NATO se extinde, iar Moldova… se reduce?	E clar că nimic nu e clar