Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Factorii care pot influenţa rezultatele alegerilor noi

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 3 iulie 2005
ADEPT logo

Semnificaţia alegerilor noi

În pofida unei percepţii apatice a alegerilor noi din 10 iulie a.c. ale primarilor din 14 localităţi, semnificaţia rezultatelor acestora este una majoră. Alegerile se vor desfăşura în condiţii, oarecum, deosebite. Există cîţiva factori care merită luaţi în calcul la estimarea eventualelor rezultate: a) inerţia simpatiilor alegătorilor; b) “sindromul găgăuz”; c) “consensul naţional”; d) creşterea ponderii votului cetăţenilor cu “mobilitate redusă”.

  1. În cele trei cicluri electorale de după declararea independenţei RM rezultatele alegerilor locale, desfăşurate la un an sau chiar la doi ani, practic le reproduceau pe cele de la alegerile parlamentare. Această observaţie este mai mult sau mai puţin valabilă pentru alegerile în consiliile judeţene/ raionale. Explicaţia ţine de persistenţa în timp a anumitei inerţii a simpatiilor alegătorilor, datorîndu-se faptului că atît alegerile parlamentare, cît şi cele în consiliile judeţene/ raionale s-au desfăşurat în baza listelor de partid. Efectul se bazează şi pe depersonalizarea candidaţilor de pe liste, concurenţii fiind identificaţi, mai degrabă, cu simbolurile formaţiunilor şi liderii acestora. În plus, inerţia simpatiilor electorale s-a manifestat în condiţii de stabilitate relativă a situaţiei social-economice şi politice de după alegerile parlamentare.

    În ceea ce priveşte alegerile primarilor, coeficientul de corelaţie cu rezultatele alegerilor parlamentare este mult mai mic. Explicaţia rezidă în faptul că sistemul electoral majoritar folosit pentru alegerea primarilor, pe lîngă factorii legaţi de rating-ului liderului şi ponderea formaţiunilor pe care le reprezintă candidaţii, pune în evidenţă şi factorul legat de personalitatea candidaţilor.

  2. Unul dintre cele mai interesante fenomene legate de recentele alegeri parlamentare a fost cel care poate fi numit “sindromul găgăuz”. Esenţa lui constă în răsturnarea dramatică a rating-ului Partidului Comuniştilor (PC) în regiunea găgăuză de la 80% în 2001 la 30% în 2005. O diminuare moderată a rating-ului PC s-a observat, practic, în toate regiunile şi localităţile populate compact de minorităţile naţionale (bulgari — în raionul Taraclia, ucraineni — în nordul RM), inclusiv în Chişinău. “Sindromul găgăuz” este, fără îndoială, o consecinţă a schimbării cursului politicii externe şi, în special, a înrăutăţirii relaţiilor RM cu Federaţia Rusă. Ponderea acestui factor nu trebuie exagerată în afara UTA Gagauz-Yeri, unde răsturnarea rating-ului PC a avut la bază şi referendumul de demitere şi alegere a başkanului, pretenţiile de persecutare a opoziţiei din regiune etc.

  3. După alegerile parlamentare din martie 2005, principalul eveniment care a contrariat opinia publică a fost cel legat de susţinerea de către o parte a opoziţiei democratice, identificată drept “opoziţie constructivă”, a realegerii lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului. Motivaţia a constat în necesitatea consolidării “consensului naţional” legat de eforturile comune de integrare europeană a RM şi soluţionarea conflictului transnistrean. Cu toate acestea, unul dintre efectele acţiunilor de consolidare a “consensului naţional” s-a manifestat prin izbucnirea unor conflicte interne în două dintre formaţiunile de opoziţie — Partidul Social Liberal (PSL) şi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), precum şi printr-o campanie negativă în unele publicaţii private orientată împotriva celor două formaţiuni. Acest factor vizează preponderent PPCD, care şi-a înaintat propriul candidat la funcţia de primar general de Chişinău şi a cărui rating, în creştere permanentă în Chişinău, ajungînd pînă la 15%, ar putea să cunoască un anumit recul al simpatiilor.

  4. Faptul că alegerile au fost fixate pentru mijlocul verii, în toiul vacanţei estivale, poate modifica ponderea participării diferitelor categorii de alegători la scrutin. Creşterea ponderii votului cetăţenilor cu venituri mici care nu îşi pot îngădui să plece la odihnă, adică a celor cu “mobilitate redusă”, poate distorsiona suficient de mult rezultatele votării sau chiar să aibă un rol determinant. Acest factor a fost analizat în detalii anterior.

Primul factor din cei menţionaţi este unul de reper, ceilalţi trei diminuează sau amplifică ponderea acestuia, între ei existînd o corelaţie foarte strînsă. Aşteptările legate de migraţia voturilor de la unii candidaţi către alţii, bazate pe fenomenele “votului util” şi “votului de protest”, se referă preponderent la alegerile primarului de Chişinău şi depind de ultimii trei factori. Primul factor ar trebui să aibă o pondere absolută în cele 13 localităţi rurale. Din acest punct de vedere, este important să fie urmărită activitatea concurenţilor electorali şi în aceste localităţi.

LocalităţiPînă a intervenit vacanţa, funcţia a aparţinutPCAMNPPCDPDBPRRPSLPSDPPRPLUMPRMEAVCITotal
ChişinăuCI1 111   111310
Ghidighici, municipiul ChişinăuASLMN 1         23
Chetrosu, raionul Anenii NoiPC1          45
Balasineşti, raionul BriceniPD1  1 1     14
Slobozia-Şireuţi, raionul BriceniPC1   1 1     3
Alexandru Ioan Cuza, raionul CahulASLMN 1 1       46
Frumoasa, raionul CălăraşiPC1           1
Parcova, raionul EdineţCI11 1       25
Piatra, raionul OrheiCI11 1        3
Teleşeu, raionul OrheiCI1     1    13
Zăicani, raionul RîşcaniPC11    1     3
Vadul-Raşcov, raionul ŞoldăneştiASLMN1  1  1    14
Purcari, raionul Ştefan VodăASLMN  11 111   27
Talmaza, raionul Ştefan VodăPC  1        12
TotalPC — 5
ASLMN — 4
PD — 1
CI — 4
1053722511112159

Astfel, din cele 14 vacanţe ale funcţiilor de primar, 5 au fost deţinute de reprezentanţii PC, 4 — Alianţei Social-Liberale “Moldova Noastră” (ASLMN), 1 — PPCD, 4 — de persoane neafiliate politic. Este interesant de menţionat că PC a înaintat candidaţi doar în 10 localităţi, Partidul Democrat (PD) — 7, Alianţa “Moldova Noastră” (AMN) — 5, Partidul Social Democrat (PSD) — 5, PPCD — 3, PSL — 2, Blocul “Patria-Rodina-Ravnopravie” (BPRR) — 2, Partidul Popular Republican (PPR) — 1, Partidul Liberal (PL) — 1, Uniunea Muncii “Patria-Rodina” (UMPR) — 1, Mişcarea Ecologistă “Alianţa Verde” — 1. Din cei 59 de concurenţi electorali angajaţi în competiţia pentru funcţiile de primar în cele 14 localităţi, 21 sînt candidaţi independenţi.

Garnitura candidaţilor la funcţia de primar de Chişinău

Deşi alegerile pentru funcţia de primar ar fi trebuit să fie preponderent administrative, clasa politică din RM le acordă o importanţă semnificativă, mai ales în capitală unde componenta politică persistă cu prisosinţă. Exemple cînd deţinătorii funcţiilor de primari ai capitalelor au cunoscut ulterior ascensiuni spectaculoase în topul vieţii politice sînt multe. În cazul alegerilor din Chişinău, despre importanţa lor putem judeca examinînd garnitura concurenţilor electorali. Astfel, printre cei zece candidaţi înregistraţi de către Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău sînt: un fost prim-ministru; un ministru în exerciţiu; trei foşti miniştri; un fost judecător la Curtea Supremă de Justiţie şi la Curtea Constituţională; un diplomat cu rang de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. Ceilalţi candidaţi au, de asemenea, CV-uri impresionate care le pune în evidenţă potenţialul.

Din păcate, nu au fost făcute sondaje, rezultatele cărora să fi fost făcute publice. De aceea, estimarea şanselor candidaţilor poate fi doar una speculativă. Pentru facilitarea analizei şanselor celor 10 candidaţi este util a-i grupa pe trei segmente, oarecum distincte, ale vieţii social-politice:

Candidaţi înaintaţi sau susţinuţi de formaţiunile parlamentare

Toate cele patru formaţiuni politice reprezentate în forul legislativ prin fracţiuni parlamentare şi-au înaintat sau au susţinut candidaţi la funcţia de primar de Chişinău.

Zinaida Grecianîi, candidat al Partidul Comuniştilor (PC), ministru al Finanţelor în exerciţiu, este creditată cu cele mai mari şanse de a învinge. Deşi nu este membru de partid, principalul atu al candidatului PC este rating-ul foarte înalt al partidului din partea căruia candidează. Totuşi trebuie menţionat faptul că în capitală acest rating este în continuă descreştere începînd cu 2001, diminuîndu-se în ultimii patru ani cu mai bine de 9%. Astfel, în 2001 la alegerile parlamentare — 47,05%; în 2003 la alegerile Consiliului municipal — 43,74%, alegerile primarului (primul tur) — 40,7%; în 2005 la alegerile parlamentare — 37,97%. Acest trend de diminuare a rating-ului este o expresie a “sindromului găgăuz”. În 2003 candidatul PC a pierdut alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău. Chiar dacă la alegerile curente candidatul PC este o personalitate cu o prestaţie profesională bună, totuşi, în cazul PC, rating-ul formaţiuni şi al liderului, atitudinile faţă de aceştia rămîn factorii determinaţi pentru rezultatul final al candidatului. Dacă participarea la alegeri ar fi una obişnuită, de aproximativ 45%, candidatul PC ar avea puţine şanse să le cîştige. Însă în circumstanţele unei participări reduse a alegătorilor, la limita de 1/3 necesară pentru validarea alegerilor, candidatul PC poate obţine victoria chiar din primul tur. Este vorba despre efectul creşterii ponderii votului celor cu “mobilitate redusă”. Într-adevăr, dacă este valabil factorul “inerţiei simpatiilor electorale” ale cetăţenilor, atunci trebuie să se ia în calcul că la recentele alegeri parlamentare la Chişinău pentru PC au votat aproximativ 128 mii de alegători din 618 mii înscrişi în listele electorale. Pentru validarea alegerilor primarului din 10 iulie ar trebui să participe la votare ceva mai mult de 200 mii. În aceste condiţii candidatul PC poate cîştiga din primul tur dacă de pe urma participării reduse la votare şi a “sindromului găgăuz” va pierde mai puţin de 1/4 din simpatizanţi. În acelaşi timp, efectele “sindromului găgăuz” ar putea fi atenuate într-o anumită măsură de votarea în cele 18 localităţi din suburbiile oraşului Chişinău, care fac parte din municipiu. Numărul de alegători în aceste localităţi este de aproximativ 85 mii (~ 14% din numărul total de alegători), iar participarea cetăţenilor din suburbii este, de obicei, cu aproximativ 10% mai mare decît participarea în oraşul Chişinău. La alegerile primarului din 2003 anume suburbiile au asigurat victoria actualului lider al AMN, Serafim Urechean. Depunerea mandatului de primar de către Urechean şi ieşirea lui din calculele primarilor şi liderilor de opinie din localităţile suburbane ale Chişinăului poate avea un impact de reorientare parţială a simpatiilor alegătorilor către candidatul celei mai puternice formaţiuni, care le poate promite soluţionarea multiplelor probleme. Mai cu seamă că sărăcia mult mai pronunţată în suburbii îi califică pe mulţi de acolo drept cetăţenii cu “mobilitate redusă”.

Dumitru Braghiş, candidat independent, fost copreşedinte al AMN pînă la 25 iunie a.c., deputat al fracţiunii parlamentare AMN, fost prim-ministru, este susţinut de Alianţa “Moldova Noastră” (AMN). Braghiş este creditat cu şanse semnificative de a învinge, cel puţin de a ajunge în turul doi de scrutin. La alegerile parlamentare din 2001, deţinînd funcţia de prim-ministru, Dumitru Braghiş a candidat în calitate de lider al Blocului electoral “Alianţa Braghiş”, acumulînd la nivel naţional 13,36%, iar în municipiul Chişinău 9,39% din voturi. La alegerile în Consiliul municipal Chişinău din 2003 AMN, care a fost parte a Alianţei Social-Liberale “Moldova Noastră”, a acumulat 25,12%. La recentele alegeri parlamentare Blocul “Moldova Noastră”, din care făcea parte şi AMN, a acumulat în municipiul Chişinău 31%. Rating-ul personal şi desfăşurarea unei campanii active îl face pe Braghiş să fie perceput în calitate de candidat necomunist cu cele mai mari şanse. Braghiş ar putea beneficia în primul tur de o parte din “voturile utile” ale celor care îi simpatizează pe alţi candidaţi, dar care nu cred că favoriţii lor au şanse reale. De asemenea, Braghiş ar putea atrage o parte a “voturilor migratoare” de pe urma manifestării “sindromului găgăuz”. În 2003 tocmai de aceşti factori a beneficiat parţial actualul lider al AMN, Serafim Urechean, ceea ce l-a ajutat să învingă. Este adevărat că atunci Urechean avea în Chişinău un rating personal foarte înalt. Acum, pentru Braghiş este important să ajungă în cel de al doilea tur de scrutin, unde ar beneficia de toţi factorii caracteristici pentru această campanie, cu excepţia celui referitor la votul cetăţenilor cu “mobilitate redusă” şi la eventuala “conversiune” a suburbiilor. Dar, tocmai aceştia din urmă sînt, de fapt, determinanţi.

Gheorghe Susarenco, candidat al Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), deputat al fracţiunii parlamentare PPCD, fost judecător la Curtea Supremă de Justiţie şi la Curtea Constituţională, fost membru al CEC în 1994, fost viceprimar de Chişinău, nu este membru de partid. Opiniile separate exprimate de Susarenco în calitate sa de judecător al Curţii Constituţionale, precum şi activitatea sa în CEC, reprezintă cele mai bune dovezi ale unei pregătiri profesionale excelente. Şansele lui Susarenco pot fi evaluate prin prisma rating-ului PPCD. Alegerile locale generale din 2003 şi cele parlamentare din 2005 au demonstrat că rating-ul PPCD în municipiul Chişinău este de aproximativ 15%. Cu toate acestea, în 2003 candidatul PPCD la funcţia de primar, Vlad Cubreacov, a acumulat doar 8% din voturi. Se consideră că aceasta s-a datorat “votului util” în favoarea lui Serafim Urechean, cotat cu şanse mai multe. În această campanie efectul “votului util” poate fi mai mic, însă urmările “consensului naţional” se pot face vizibile în detrimentul candidatului PPCD. De asemenea, rezultatul candidatului PPCD ar putea fi afectat de votul preponderent doar al celor cu “mobilitatea redusă”.

Vladimir Guriţenco, candidat al Partidului Democrat (PD), pretor al sectorului Botanica din municipiul Chişinău, fost ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, poate avea un rating ceva mai înalt decît cel al formaţiunii. La alegerile în Consiliul municipal din 2003 PD a acumulat 3% din voturi. Este dificil a presupune că rating-ul PD ar fi putut avea vreo evoluţie dramatică. La alegerile parlamentare din 2005 PD a făcut parte din Blocul “Moldova Democrată” (BMD), alături de AMN şi PSL, iar după alegeri şi-a atras asupra sa învinuiri legate de părăsirea BMD. Punctul tare al candidatului PD este că acesta are o imagine bună în sectorul Botanica unde deţine funcţia de pretor. Este dificil a prognoza vreun beneficiu sau dezavantaj al candidatului PD de pe urma efectelor factorilor caracteristici pentru alegerile din 10 iulie.

Candidaţi ai formaţiunilor extraparlamentare de stînga

Cei doi candidaţi din această categorie sînt lideri ai partidelor extraparlamentare, reprezentînd opoziţia de stînga.

Valerii Klimenko, lider al Mişcării social-politice Republicane “Ravnopravie” (MSPRR), este susţinut de Partidul Socialiştilor şi Partidul Socialist, care la recentele alegeri parlamentare au format Blocul “Patria-Rodina”. Astfel, la alegerile din 10 iulie a.c. Klimenko reprezintă Blocul electoral “Patria-Rodina-Ravnopravie”. El participă a treia oară la alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău. În 1999 el a acumulat 4,1%, în 2003 — 1,8%. La recentele alegeri parlamentare MSPRR a acumulat 2,83% pe ţară şi 3,29% în municipiul Chişinău. Blocul “Patria- Rodina” (BPR) a acumulat la recentele alegeri parlamentare 4,97% pe ţară şi, respectiv, 4,7% în municipiul Chişinău. Klimenko poate fi principalul beneficiar al manifestării “sindromului găgăuz”. La alegerile parlamentare din martie a.c. BPR a fost principalul beneficiar de pe urma manifestării “sindromului găgăuz”, obţinînd în Gagauz-Yeri 51,5%, faţă de doar 4,7% în 2001. Luînd în consideraţie faptul că relaţiile dintre RM şi Rusia continuă să se deterioreze, este de aşteptat ca “sindromul găgăuz” să se manifeste mult mai pronunţat. Merită menţionat faptul că unul dintre mesajele-cheie ale candidatului Klimenko se referă la capacitatea lui exclusivă de a repara şi îmbunătăţi relaţiile RM cu Rusia. El nu ascunde că face apel la sentimentele naţionale ale cetăţenilor de origine rusă. În anumite circumstanţe Klimenko ar putea chiar ajunge în cel de al doilea tur de scrutin.

Gheorghe Sima, lider al Uniunii Muncii “Patria-Rodina” (UMPR), fost deputat şi fost ministru al Educaţiei, a participat la recentele alegeri parlamentare, formaţiunea lui acumulînd 0,92% pe ţară şi 1,45% în Chişinău.

Ambii candidaţi împărtăşesc viziuni similare, promovînd ideea integrării RM în CSI şi Spaţiul Economic Comun, precum şi a parteneriatului special cu Rusia. În campania curentă, pe lîngă oferta de ordin administrativ, candidaţii respectivi contestă, de fapt, şi principiile politice care au stat la baza aşa-zisului “consens naţional” între toate formaţiunile parlamentare — integrarea europeană şi soluţionarea conflictului transnistrean în baza celor “3D”.

Candidaţi cu o pronunţată activitate în domeniul civic

Alţi patru candidaţi reprezintă, într-un fel, societatea civilă, în sensul că sînt percepuţi, mai degrabă, ca lideri sau activişti marcanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale.

Iuliana Gorea-Costin este candidat independent, preşedinte al Asociaţiei Europene de Strategii Politice, diplomat cu grad de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, fost reprezentant al RM la Consiliul Europei. Anterior dna Gorea-Costin a participat la alegerile prezidenţiale din 1996, acumulînd pe ţară 0,64% şi 0,73% în Chişinău. Principalul atu al dnei Gorea-Costin este maniera de a se exprima coerent într-un limbaj select.

Vladimir Garaba este candidatul Partidului Ecologist “Alianţa Verde” (PEAV), preşedinte al Organizaţiei Teritoriale Chişinău a Mişcării Ecologiste. La alegerile precedente PEAV a fost de două ori parte a blocurilor electorale reprezentate în Parlament. Doar în 1994 PEAV a participat la alegeri în afara blocurilor acumulînd 0,4%. La recentele alegeri parlamentare PEAV nu a participat. Principalul scop al candidatului Garaba se pare că este accentuarea gravităţii şi importanţei problemelor ecologice din Chişinău, şi nu victoria în alegeri. El evită să facă promisiuni populiste, accentuînd dificultăţile persistente din viaţa capitalei.

Dorin Chirtoacă este candidat al Partidului Liberal (pînă recent Partidul Reformei), jurist de profesie, coordonator de proiecte în cadrul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului. Apartenenţa lui Chirtoacă la PL, al cărui vicepreşedinte este, nu pare să-l avantajeze cumva. La alegerile anterioare formaţiunea a avut o prestaţie foarte modestă: 2,4% în 1994; 0,5% în 1998; 0,7% în 2001. În alegerile locale din 1995 şi 2003 PL a fost parte la cele mai puternice blocuri electorale ale opoziţiei. De aceea, principalul atu al candidatului Chirtoacă constă în calităţile lui personale. Dezbaterile televizate îl pun pe Chirtoacă într-o lumină extrem de favorabilă, datorită capacităţii excelente de a-şi exprima gîndurile într-un limbaj inteligibil şi penetrant. În pofida faptului că este cel mai tînăr candidat, de doar 28 ani, Chirtoacă pare să fi reuşit să demonstreze o bună cunoaştere a problemelor capitalei. Există multiple semnale că anume Chirtoacă ar putea aduna “voturile de protest” ale simpatizanţilor formaţiunilor democratice care au fost decepţionaţi de modul în care a fost atins “consensul naţional” dintre partidul de guvernămînt şi “opoziţia constructivă”. Mass-media care vehiculează ideea necesităţii reînnoirii clasei politice trasează pentru candidatul Chirtoacă următoarea cale de intrare în politica mare: atragerea cîtor mai multe “voturi de protest” la alegerile curente; convertirea “voturilor de protest” în “voturi conştiente” şi atragerea noilor voturi la alegerile locale generale din 2007; atragerea “voturilor utile” la alegerile parlamentare din 2009 şi accederea în Parlament etc.

Mihai Severovan, candidat independent, preşedinte al Asociaţiei Patronale a Serviciilor Publice din RM, consilier independent în Consiliul municipal Chişinău, este poate cel mai experimentat în domeniul administrării capitalei. Candidatul Severovan a fost ministru adjunct al Gospodăriilor Comunale (1987–1990), preşedinte al Executivului orăşenesc (primar în 1990), ministru al Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale (1998–1999). Candidatul Mihai Severovan are şi o bogată experienţă politică. În 2001 el a candidat pentru funcţia de deputat în Parlament pe listele Partidului Renaşterii şi Concilierii (nr. 18 în listă), iar în 2002 a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Liberal (a fuzionat în 2003, formînd AMN). La alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău din 2003, Mihai Severovan a candidat în calitate de candidat independent acumulînd 1,3% din voturi.
În ajunul alegerilor noi ale primarului capitalei “Consensul naţional” a supravieţuit?