Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Demersul GUAM şi eventualele implicaţii

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 30 septembrie 2006
ADEPT logo

Exprimarea poziţiei comune şi a celor particulare

În cadrul summit-ului GUAM de la Kiev din 22 mai 2006 s-a decis oficializarea acestei organizaţii regionale şi stabilirea priorităţilor, printre care — soluţionarea conflictelor separatiste de pe teritoriile statelor membre. Prima acţiune de rezonanţă a GUAM de după summit-ul de la Kiev s-a soldat cu învingerea rezistenţei Federaţiei Ruse, care s-a opus includerii pe agenda celei de a 61-a sesiuni a Adunării Generale ONU a problemei “Conflictele de durată din spaţiul GUAM şi implicaţiile lor pentru pacea internaţională, securitate şi dezvoltare”.

Poziţia comună a ţărilor GUAM

Ţările GUAM au exprimat o poziţie comună faţă de “conflictele de durată”, poziţie expusă în “Memorandumul explicativ” al cererii de includere a problemei respective suplimentar pe agenda Adunării Generale a ONU. În document se afirmă: “Timp de mai bine de 15 ani viaţa a 16 milioane de oameni este afectată de conflictele de durată, acestea rămînînd o ameninţare la pacea internaţională şi securitate, periclitînd suveranitatea şi unitatea teritorială a trei state membre ale ONU, resultînd în pierderea controlului asupra unor părţi considerabile din teritoriul acestor state suverane, în continua ocupare a unei părţi semnificative din teritoriul unui stat suveran, cauzînd un flux de milioane de refugiaţi şi persoane intern deplasate, împiedicînd dezvoltarea social-economică a popoarelor din regiunea dată. Regretabil, dar negocierile internaţionale referitoare la soluţionarea conflictelor nu au dat nici un rezultat. Acestea au condus doar la prelungirea conflictelor. Caracterul de durată al conflictelor sfidează securitatea, încurajînd terorismul, separatismul agresiv, crima organizată, traficul de fiinţe umane, traficul cu stupefiante, proliferarea armelor uşoare în teritoriile aflate în afara controlului autorităţilor legitime.” Memorandumul nu a pomenit în niciun fel Rusia, aceasta s-a simţit însă vizată.

Deşi au exprimat o poziţie comună, în discursurile lor reprezentanţii ţărilor GUAM au plasat accentele de o manieră să evidenţieze propriile probleme şi viziuni:

Georgia

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a fost primul dintre reprezentanţii statelor GUAM care la 22 septembrie a.c. şi-a ţinut discursul de la tribuna Adunării Generale a ONU. El a declarat, referindu-se la regiunile separatiste din Abhazia şi Osetia de Sud că:

Ucraina

În cuvîntarea sa din 25 septembrie a.c., ministrul de Externe al Ucrainei, Boris Tarasiuk, a plasat accentele de o manieră mult mai sintetică şi generalizantă, menţionînd că:

Azerbaidjan

Ministrul de Externe al Azerbaidjanului, Elmar Mammadyarov, a pus în evidenţă dificultăţile procedurale care împiedică statele membre ale ONU de a introduce pe agenda Adunării Generale problemele cu care se confruntă, referindu-se, în special, la obstacolele întîmpinate de statele GUAM. În discursul său din 25 septembrie a.c. oficialul azer şi-a formulat principalele puncte de referinţă după cum urmează:

Republica Moldova

Ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, şi-a ţinut discursul în ziua de 26 septembrie a.c. El a salutat includerea pe agenda Adunării Generale a problemei “conflictelor de durată” din spaţiul GUAM, menţionînd că acest lucru a fost obţinut în pofida opunerii unor state membre, mulţumindu-le celor care au făcut posibilă această realizare. Accentele din discursul ministrului moldovean au fost plasate după cum urmează:

Comportamentul Rusiei

Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi-a ţinut discursul în faţa Adunării Generale a ONU pe 21 septembrie, chiar în prima zi dedicată prezentării poziţiilor ţărilor membre pe marginea agendei. Pe lîngă probleme globale, de interes general, în discurs au fost atinse şi probleme de interes special pentru ţările GUAM:

În afara punctării precise a intereselor şi preocupărilor fireşti ale Federaţiei Ruse, discursul ministrului Lavrov cît şi comportamentul Rusiei trezesc mari nedumeriri prin duplicitatea lor necamuflată. În acest sens, este curios îndemnul ministrului Lavrov de a lărgi drepturile organizaţiilor regionale şi de a oferi tuturor statelor membre ONU să-şi realizeze plenar drepturile prin intermediul aceste organizaţii. Pe fundalul piedicilor ridicate de către diplomaţia rusă pentru includerea pe agenda Adunării Generale a problemelor “conflictelor de durată”, conflicte susţinute de Rusia, uneori chiar inspirate de aceasta pentru a ameninţa ulterior cu anexarea unor părţi din teritoriile statelor suverane prin referendumuri ilegale, plătite din resurse ale Federaţiei Ruse, îndemnul ministrului Lavrov nu este decît o batjocură. Aceasta, mai cu seamă că Federaţia Rusă ignoră hotărîrile CEDO, multiplele apeluri ale UE, OSCE şi CoE, propriile angajamente internaţionale etc., care ar fi putut contribui la soluţionarea măcar a unora dintre conflictele îngheţate. Este la fel de curioasă şi invocarea de către Serghei Lavrov a exemplului pozitiv al CSI, comunitate în care de zeci de ani se perpetuează “conflicte îngheţate”, se aplică sancţiuni economice fără a putea apela la instituţiile de arbitraj etc.

Despre “standarde duble”

Prezintă interes şi modul în care Federaţia Rusă se opune “dublelor standarde”, aplicarea cărora le atribuie Occidentului. Astfel, pe de o parte, autorităţile ruse critică cu vehemenţă modalitatea de soluţionare a conflictelor sîngeroase din Balcani cu implicarea statelor Occidentale şi a instituţiilor acestora iar, pe de altă parte, aceleaşi autorităţi ruse ameninţă să urmeze “precedentele negative” create de Occident.

În primul rînd, Occidentul s-a implicat în soluţionarea conflictelor sîngeroase din Balcani după ce unele fapte de genocid au devenit evidente, dar şi după ce Rusia a demonstrat cum poate ea soluţiona conflictul separatist din Cecenia. În al doilea rînd, dacă Rusia pretinde să fie mai “brează” decît Occidentul, de ce atunci ameninţă să urmeze “precedentul Kosovo”, exemplu pe care tocmai ea îl consideră negativ? Se răzbună sau se revanşează Rusia de această manieră? De ce face acest lucru pe seama unor state mici şi neputincioase, dacă problema constă în comportamentul Occidentului? Dacă pretenţiile Rusiei că ar fi elaborat recent formula “originală” potrivit căreia drepturile statelor ar avea prioritate asupra celor individuale sînt fundamentate, atunci de ce n-ar aplica acest principiu şi în relaţiile cu statele GUAM, susţinîndu-le pe acestea în conflictul cu liderii separatişti, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, aşa cum au făcut-o faţă de liderii separatişti ceceni. De ce vrea Rusia ca eventualul “precedent Kosovo” să fie unul universal, dar nu vrea ca precedentul atitudinii sale faţă de liderii separatişti ceceni să fie şi el universal (a nu se încurca teroriştii cu liderii separatişti ceceni)? De ce în relaţiile cu statele din cadrul Organizaţiei de la Şanhai şi, în special, în relaţiile cu China “combaterea separatismului este un pilon de bază”, iar în relaţiile cu unele state CSI — invers, susţinerea separatismului este “pilonul” cu pricina? De ce s-a grăbit Rusia să susţină şi să finanţeze referendumul din Transnistria înainte ca să aibă loc eventualul referendum din Kosovo? Cine, în acest caz, creează “precedente negative”?

Cu certitudine, întrebări de acest gen pot fi mult mai multe. Probabil, ele au contribuit la “internaţionalizarea conflictelor de durată” pînă la aducerea lor în faţa Adunării Generale a ONU. Dar tot aceste întrebări trebuie să sugereze de ce Federaţia Rusă a calificat realizarea ţărilor GUAM drept una “contraproductivă şi lipsită de sens”. Dacă autorităţile Federaţiei Ruse afirmă astfel de lucruri, atunci înseamnă că vor întreprinde şi măsurile “adecvate” pentru a demonstra că tocmai aşa este. Prima măsură a fost făcută publică doar peste două zile după discursul de la tribuna ONU a primului reprezentant al GUAM. Pe 25 septembrie 2006, medicul sanitar principal al Rusiei, Ghenadi Onişcenco, neprovocat şi în afara oricărui context, a declarat că “vinurile moldoveneşti nu vor mai reveni vreodată pe piaţa rusă”, iar importatorii produselor vinicole georgiene vor fi supuşi unor controale speciale.

Concluzii

  1. Aducerea “conflictelor de durată” pe agenda Adunării Generale a ONU semnifică atingerea limitei “internaţionalizării” conflictelor şi defăimarea fără putinţă de tăgadă a pretenţiilor “pacificatoare” ale Rusiei. Acesta ar putea însemna că de acum înainte, la nivel internaţional, ţările GUAM şi susţinătorii acestora vor trata Rusia ca pe o parte a problemei conflictelor îngheţate şi nu ca o parte a soluţiei acestora. Cu toate acestea, soluţionarea conflictelor de durată fără contribuţia Rusiei nu va fi posibilă. Mai mult, Rusia a demonstrat că este dispusă să se răzbune pentru “revolta foştilor ei vasali”.
  2. “Realizarea” GUAM nu poate fi cu impact imediat. Dacă GUAM îşi va menţine agenda şi coerenţa în acţiuni, atunci impactul realizării sale s-ar putea manifesta în condiţii propice. Condiţiile propice pentru manifestarea impactului legat de demersul GUAM le pregăteşte însăşi Rusia, care, în efervescenţa cauzată de propria-i ascensiune, a deschis concomitent mai multe “fronturi” împotriva marilor companii occidentale care activează în Rusia şi în afara acesteia, împotriva intereselor Occidentului în Orientul Mijlociu, Iran. Pentru toate aceste atacuri Rusia are o singură armă, deşi foarte puternică şi eficientă — cea energetică. Dar ea oricum nu este una universală. În primul rînd, ea nu poate fi aplicată gradual şi pe ascuns, trebuind aplicată rapid pentru a asigura şansele succesorului preşedintelui Putin la guvernare şi confortul postprezidenţial al acestuia. Developarea intereselor şi metodelor utilizate de Rusia îi va atrage şi reacţiile de răspuns, care ar trebui să fie “adecvate” şi în beneficiul tuturor, inclusiv al GUAM. Pentru aceasta, statele GUAM ar trebui cumva să supravieţuiască pînă a-şi vedea impactul “realizărilor” sale. Potenţialul de supravieţuire a statelor GUAM este foarte diferit, iar arsenalele medicilor sanitari ruşi, la fel ca şi cele ale inspectorilor ecologişti sînt inepuizabile. Nimeni nu-şi poate dori s-o aibă pe Rusia drept adversar, însă faptul că statele GUAM s-au solidarizat indică asupra constrîngerii de a proceda de o astfel de manieră.
  3. Experienţa celor 15 ani de “independenţă” le-a învăţat pe “noile state independente” că trebuie să fie extrem de atente la ceea ce spun politicienii marginali din Rusia, mai atenţi chiar decît la ceea ce spun de o manieră corectă şi diplomatică oficialităţile acestei ţări. Asta fiindcă marginalii anticipează în formulările lor exact ceea ce vor întreprinde ulterior oficialităţile. Nu degeaba marginalii politici — Jirinovski, Baburin, Zatulin, au fost decoraţi cu distincţii statale de către Preşedintele Putin. Dacă vicepreşedintele Dumei de Stat, Vladimir Jirinovski, afirmă că după referendumurile separatiste din Moldova şi Georgia va ajunge şi rîndul Ucrainei, acesta e un motiv pentru Ucraina să ia în consideraţie afirmaţiile respective. Asta explică de ce Ucraina trebuie să-şi menţină rolul de lider al GUAM.
  4. Întrebarea fundamentală este: Pentru ce îi trebuie Rusiei toate acestea? Dar care sînt efectele colaterale ale “ascensiunii putiniste” a Rusiei? Sondajele de opinie realizate de cercetătorii sociologi ruşi spun că, din păcate, întreaga Rusie poate fi asemuită unei “Condopoga” uriaşe. Este însă puţin probabil ca o “Condopoga cu armă energetică” să reprezinte esenţa unei ţări care îşi doreşte cu orice preţ confirmarea faimei de ţară enigmatică, chiar dacă aceasta pretinde că s-a înnobilat într-atît, încît nu va mai admite “lichide spirtoase moldoveneşti” pe piaţa ei de desfacere.
Cei trei piloni avariaţi Monitorizarea guvernamentală a implementării Planul de Acţiuni RM-UE