Monitoring→Politica→Comentarii

---

Exprimarea poziţiei comune şi a celor particulare

În cadrul summit-ului GUAM de la Kiev din 22 mai 2006 s-a decis oficializarea acestei organizaţii regionale şi stabilirea priorităţilor, printre care — soluţionarea conflictelor separatiste de pe teritoriile statelor membre. Prima acţiune de rezonanţă a GUAM de după summit-ul de la Kiev s-a soldat cu învingerea rezistenţei Federaţiei Ruse, care s-a opus includerii pe agenda celei de a 61-a sesiuni a Adunării Generale ONU a problemei “Conflictele de durată din spaţiul GUAM şi implicaţiile lor pentru pacea internaţională, securitate şi dezvoltare”.

Poziţia comună a ţărilor GUAM

Ţările GUAM au exprimat o poziţie comună faţă de “conflictele de durată”, poziţie expusă în “Memorandumul explicativ” al cererii de includere a problemei respective suplimentar pe agenda Adunării Generale a ONU. În document se afirmă: “Timp de mai bine de 15 ani viaţa a 16 milioane de oameni este afectată de conflictele de durată, acestea rămînînd o ameninţare la pacea internaţională şi securitate, periclitînd suveranitatea şi unitatea teritorială a trei state membre ale ONU, resultînd în pierderea controlului asupra unor părţi considerabile din teritoriul acestor state suverane, în continua ocupare a unei părţi semnificative din teritoriul unui stat suveran, cauzînd un flux de milioane de refugiaţi şi persoane intern deplasate, împiedicînd dezvoltarea social-economică a popoarelor din regiunea dată. Regretabil, dar negocierile internaţionale referitoare la soluţionarea conflictelor nu au dat nici un rezultat. Acestea au condus doar la prelungirea conflictelor. Caracterul de durată al conflictelor sfidează securitatea, încurajînd terorismul, separatismul agresiv, crima organizată, traficul de fiinţe umane, traficul cu stupefiante, proliferarea armelor uşoare în teritoriile aflate în afara controlului autorităţilor legitime.” Memorandumul nu a pomenit în niciun fel Rusia, aceasta s-a simţit însă vizată.

Deşi au exprimat o poziţie comună, în discursurile lor reprezentanţii ţărilor GUAM au plasat accentele de o manieră să evidenţieze propriile probleme şi viziuni:

Georgia

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a fost primul dintre reprezentanţii statelor GUAM care la 22 septembrie a.c. şi-a ţinut discursul de la tribuna Adunării Generale a ONU. El a declarat, referindu-se la regiunile separatiste din Abhazia şi Osetia de Sud că:

• adevărul dureros, bazat pe fapte, este că vecinul de nord — Rusia, este în proces de anexare a regiunilor menţionate;
• împreună cu conflictele separatiste, Georgia a moştenit cadrul de menţinere a păcii şi formatul de negocieri care nu mai funcţionează;
• formatele existente nu promovează pacea şi nici nu încurajează negocierile;
• neajunsurile actualului sistem de pacificare sînt bine documentate. Acestea pot fi desprinse din rapoartele ONU şi OSCE, care demonstrează cum forţele dominante ruseşti de pe loc au contribuit mai degrabă la perpetuarea conflictelor, decît la soluţionarea lor. Prin aceasta ele însăşi şi-au anulat propriul statut;
• de la amplasarea pacificatorilor ruşi în Abhazia mai mult de 2000 de civili georgieni şi-au pierdut vieţile şi mai mult de 8000 de locuinţe au fost distruse. În mai bine de 12 ani pacificatori ruşi au fost incapabili să asigure reîntoarcerea la casele lor a peste 250 000 de persoane intern deplasate etc.

Ucraina

În cuvîntarea sa din 25 septembrie a.c., ministrul de Externe al Ucrainei, Boris Tarasiuk, a plasat accentele de o manieră mult mai sintetică şi generalizantă, menţionînd că:

• ONU îi revine sarcina să mînuiască cu multă abilitate şi eficienţă conflictul etnic din Kosovo, ţinînd cont de situaţia extrem de fragilă din regiune;
• orice decizie menită să modifice hotarele recunoscute la nivel internaţional, fără luarea în consideraţie a intereselor părţilor implicate, va conduce inevitabil la destabilizarea Balcanilor, creînd precedente periculoase pentru Europa şi întreaga lume;
• deja există dovezi de recurgere la scenariul indezirabil de invocare a precedentului Kosovo de către regimurile autoproclamate din spaţiul postsovietic;
• recentul referendum din Transnistria şi cel preconizat din Osetia de Sud nu sînt recunoscute de către Ucraina, ele fiind ilegale, neputînd produce consecinţe cu valoare juridică;
• Ucraina, deţinînd preşedinţia în “Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltarea Economică — GUAM”, a susţinut includerea pe agenda sesiunii a 61-a a Adunării Generale ONU a problemei “Conflictele de durată din spaţiul GUAM şi implicaţiile lor pentru pacea internaţională, securitate şi dezvoltare”, acesta fiind un pas important în vederea atragerii atenţiei asupra necesităţii unor acţiuni ale comunităţii internaţionale pentru atingerea progreselor în soluţionarea conflictelor din Azerbaidjan, Georgia şi Moldova;
• Ucraina pledează pentru realizarea iniţiativei Preşedintelui ucrainean de soluţionare a conflictului transnistrean prin democratizare şi a planului Preşedintelui georgian pentru Osetia de Sud;
• Ucraina pledează pentru implementarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi deciziilor OSCE pentru conflictele din Nagorno-Karabah şi Abhazia;
• GUAM, BSEC (Black Sea Economic Cooperation) şi CDC (Community of Democratic Choice), organizaţii în care Ucraina joacă un rol important sau un rol-cheie, reprezintă o contribuţie valoroasă la crearea unui spaţiu în Europa de Sud-Est, compatibil cu spaţiul democraţiei, stabilităţii şi prosperităţii al UE.

Azerbaidjan

Ministrul de Externe al Azerbaidjanului, Elmar Mammadyarov, a pus în evidenţă dificultăţile procedurale care împiedică statele membre ale ONU de a introduce pe agenda Adunării Generale problemele cu care se confruntă, referindu-se, în special, la obstacolele întîmpinate de statele GUAM. În discursul său din 25 septembrie a.c. oficialul azer şi-a formulat principalele puncte de referinţă după cum urmează:

• actualmente există două probleme de dezacord principal dintre Azerbaidjan şi Armenia — definirea statutului de autoguvernare pentru populaţia regiunii ocupate Nagorno-Karabah şi retragerea forţelor armene de pe toate teritoriile ocupate ale Azerbaidjanului;
• statutul regiunii nu poate fi stabilit în prezent, el trebuie elaborat în mod paşnic şi democratic, prin proceduri legale, cu participarea şi consimţămîntul ambelor comunităţi — azeră şi armeneşti din regiune. Pentru aceasta, forţele de ocupaţie trebuie retrase de pe teritoriile ocupate şi urmează a fi create condiţiilor pentru revenirea persoanelor intern deplasate la locurile lor de trai în Nagorno-Karabah şi în teritoriile azere megieşe;
• statele GUAM cheamă instituţiile internaţionale să faciliteze procesul de soluţionare a conflictelor din spaţiul respectiv, în limitele competenţelor lor;
• includerea problemei “conflictelor de durată” în agenda Adunării Generale a urmărit scopul sensibilizării Adunării faţă de eventualele evoluţii periculoase ale conflictelor nesoluţionate.

Republica Moldova

Ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, şi-a ţinut discursul în ziua de 26 septembrie a.c. El a salutat includerea pe agenda Adunării Generale a problemei “conflictelor de durată” din spaţiul GUAM, menţionînd că acest lucru a fost obţinut în pofida opunerii unor state membre, mulţumindu-le celor care au făcut posibilă această realizare. Accentele din discursul ministrului moldovean au fost plasate după cum urmează:

• este necesară o conlucrare mai sporită şi sistematică cu organizaţiile regionale abilitate în baza capitolului VIII al statutului ONU să se ocupe de conflictele ce nu fac parte din preocupările Consiliului de Securitate, mai cu seamă, în cazul “conflictelor de durată”, îngheţate, situaţia în jurul cărora pe parcursul anilor nu s-a îmbunătăţit, ci dimpotrivă s-a înrăutăţit;
• conflictul transnistrean este, mai întîi de toate, o manifestare a intereselor geopolitice din regiune, fiind dezlănţuit din exterior în perioada colapsului URSS şi a declarării suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova;
• spre deosebire de alte conflicte generate şi alimentate de antagonisme etnice şi religioase, conflictul transnistrean este de natură pur politică, structura etnică a populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului fiind în linii mari similară;
• pe parcursul anilor, autorităţile moldoveneşti au promovat politici specifice, îndreptate spre asigurarea respectului pentru drepturile omului şi cele ale minorităţile naţionale, în concordanţă cu standardele internaţionale;
• organizaţii internaţionale preocupate de drepturile omului au atestat în repetate rînduri condiţii prielnice pentru asigurarea dezvoltării culturale şi lingvistice a minorităţilor, inclusiv funcţionarea unui număr mare de şcoli în limbile minorităţilor, mai ales în limba rusă, care are statut de limbă de comunicare interetnică;
• soluţionarea satisfăcătoare a problemei găgăuze, prin acordarea unui statut special regiunii, este una dintre celei mai importante realizări a politicii naţionale a Republicii Moldova, este un exemplu singular în Europa “postrăzboi rece” de soluţionare cu succes a unui conflict intern prin metode politice;
• aceste evoluţii şi critica din partea comunităţii internaţionale a regimului totalitar transnistrean l-a făcut pe acesta din urmă să renunţe la specularea factorului cultural şi lingvistic în procesul de negocieri. Teritoriul controlat de regimul separatist este unul dintre puţinele din lume unde partidele politice şi organizaţiile nonguvernamentale care se opun regimului sînt interzise, unde libertatea mass-media şi a exprimării opiniilor lipseşte, unde drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, mai ales a populaţiei moldoveneşti, sînt violate sistematic;
• diferite tipuri de arme convenţionale, inclusiv cele aflate sub interdicţie sau sub restricţionare de regimurile relevante de control asupra armelor, continue să fie fabricate ilegal în regiune;
• înarmarea Transnistriei, promovată de către liderii acesteia, se face în pofida reducerii forţelor militare ale Republicii Moldova şi a intenţiilor acesteia de a soluţiona conflictul în mod paşnic, fără a renunţa la statutul de neutralitate permanentă;
• autorităţile moldoveneşti sînt determinate să caute soluţii pentru conflictul transnistrean, avînd în vederea asigurarea suveranităţii şi unităţii sale teritoriale, a securităţii regionale, doar prin negocieri şi cu participarea principalilor actori ai formatului “5+2”;
• scopul urmărit este elaborarea statutului regiunii transnistrene în baza demilitarizării şi democratizării regiunii, care sînt văzute drept condiţii indispensabile;
• pentru soluţiile promovate există deja instrumente puternice, precum “foaia de parcurs” — planul ucrainean şi Legea adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în vara anului 2005;
• Republica Moldova susţine reluarea negocierilor în format “5+2” în pofida progresului limitat atins după lansarea acestuia, considerînd crucială reluarea negocierilor faţă de alternativa păstrării status-quo;
• pentru propulsarea procesului de soluţionare a conflictului Republica Moldova a întreprins un şir de acţiuni complementare, adoptînd Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al raioanelor din stînga Nistrului (Transnistria), lege care garantează regiunii dreptul de a-şi rezolva de sine stătător probleme de ordin legal, social, economic, în limitele Constituţiei Republicii Moldova. Este garantat dreptul regiunii de a avea organe legislativ şi executiv proprii, dreptul de a stabili limbile oficiale în regiune. Au fost stabilite garanţii sociale şi economice pentru locuitorii regiunii în scopul facilitării reîntregirii social-economice a ţării. Au fost create condiţii pentru aducerea activităţii economice a companiilor din Transnistria în cîmpul legal al Republicii Moldova, pentru ca acestea să poată beneficia şi de facilităţile de care dispune Republica Moldova în relaţiile sale cu UE;
• lucrurile menţionate au fost posibile graţie consimţămîntului Ucrainei de a introduce un nou regim de control vamal, precum şi amplasării Misiunii de Asistenţă a UE pe segmentul transnistrean al hotarului;
• Republica Moldova a informat Adunarea Generală că la 17 septembrie regimul separatist din Transnistria a organizat un aşa-zis referendum privitor la viitorul regiunii. Moldova condamnă acest preudo-referendum, care încalcă flagrant Constituţia, subminînd unitatea teritorială a ţării prin sfidarea valorilor democratice;
• Moldova îşi exprimă gratitudinea faţă de observatori şi mediatori — UE, SUA, OSCE şi Ucraina — pentru nerecunoaşterea referendumului-farsă;
• Republica Moldova continuă să fie îngrijorată de situaţia din Zona de Securitate. Ineficienţa actualului mecanism de pacificare dictează necesitatea transformării lui într-o misiune internaţională de menţinere a păcii sub mandat internaţional. Moldova salută unele propuneri în acest sens şi este gata să contribuie la realizarea lor fără întîrziere;
• referitor la aspectul militar, Moldova îşi reiterează îngrijorarea şi profundul regret că Federaţia Rusă nu şi-a onorat încă obligaţiunile asumate în cadrul summit-ului OSCE din 1999, de la Istanbul. Implementarea completă a acelor decizii ar facilita procesul de intrare în vigoare a Tratatului FACE;
• Moldova subliniază necesitatea urgentă de inspectare internaţională a depozitelor de arme din regiunea transnistreană. Inspectarea întreprinderilor complexului militar din raionale de est ale Republicii Moldova este demult necesară.

Comportamentul Rusiei

Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi-a ţinut discursul în faţa Adunării Generale a ONU pe 21 septembrie, chiar în prima zi dedicată prezentării poziţiilor ţărilor membre pe marginea agendei. Pe lîngă probleme globale, de interes general, în discurs au fost atinse şi probleme de interes special pentru ţările GUAM:

• tendinţele care se profilează reflectă formarea unei arhitecturi multipolare în relaţiile internaţionale;
• reformarea ONU nu-şi va atinge scopul dacă vor fi implementate scheme care, în contradicţie cu statutul ONU, împiedică anumite state sau grupuri de state să participare activ la lucrările ONU;
• creşte rolul organizaţiilor regionale şi cooperarea acestora cu ONU în menţinerea securităţii internaţionale;
• o contribuţie semnificativă, în acest sens, o aduce CSI, inclusiv prin intermediul Comunităţii Economice Euroasiatice, a Organizaţiei Acordului pentru Securitate Colectivă, care întreprind acţiuni eficiente de soluţionare a problemelor comune;
• Europa nu poate rămîne în afara tendinţelor globale de abordare colectivă a problemelor de securitate;
• Rusia contează pe transformarea NATO dintr-o Alianţă de apărare în ceva modern, care ar răspunde principiilor transparenţei şi de reacţionare colectivă, în baza unor principii legale universale;
• o îngrijorare serioasă o reprezintă situaţia legată de Tratatul FACE. Vechiul Tratat este depăşit de timp şi circumstanţe, iar cel nou este blocat de statele NATO;
• are loc o reconfigurare a arhitecturii militare de pe continentul european, în centrul căreia este extinderea unei alianţe militare.

În afara punctării precise a intereselor şi preocupărilor fireşti ale Federaţiei Ruse, discursul ministrului Lavrov cît şi comportamentul Rusiei trezesc mari nedumeriri prin duplicitatea lor necamuflată. În acest sens, este curios îndemnul ministrului Lavrov de a lărgi drepturile organizaţiilor regionale şi de a oferi tuturor statelor membre ONU să-şi realizeze plenar drepturile prin intermediul aceste organizaţii. Pe fundalul piedicilor ridicate de către diplomaţia rusă pentru includerea pe agenda Adunării Generale a problemelor “conflictelor de durată”, conflicte susţinute de Rusia, uneori chiar inspirate de aceasta pentru a ameninţa ulterior cu anexarea unor părţi din teritoriile statelor suverane prin referendumuri ilegale, plătite din resurse ale Federaţiei Ruse, îndemnul ministrului Lavrov nu este decît o batjocură. Aceasta, mai cu seamă că Federaţia Rusă ignoră hotărîrile CEDO, multiplele apeluri ale UE, OSCE şi CoE, propriile angajamente internaţionale etc., care ar fi putut contribui la soluţionarea măcar a unora dintre conflictele îngheţate. Este la fel de curioasă şi invocarea de către Serghei Lavrov a exemplului pozitiv al CSI, comunitate în care de zeci de ani se perpetuează “conflicte îngheţate”, se aplică sancţiuni economice fără a putea apela la instituţiile de arbitraj etc.

Despre “standarde duble”

Prezintă interes şi modul în care Federaţia Rusă se opune “dublelor standarde”, aplicarea cărora le atribuie Occidentului. Astfel, pe de o parte, autorităţile ruse critică cu vehemenţă modalitatea de soluţionare a conflictelor sîngeroase din Balcani cu implicarea statelor Occidentale şi a instituţiilor acestora iar, pe de altă parte, aceleaşi autorităţi ruse ameninţă să urmeze “precedentele negative” create de Occident.

În primul rînd, Occidentul s-a implicat în soluţionarea conflictelor sîngeroase din Balcani după ce unele fapte de genocid au devenit evidente, dar şi după ce Rusia a demonstrat cum poate ea soluţiona conflictul separatist din Cecenia. În al doilea rînd, dacă Rusia pretinde să fie mai “brează” decît Occidentul, de ce atunci ameninţă să urmeze “precedentul Kosovo”, exemplu pe care tocmai ea îl consideră negativ? Se răzbună sau se revanşează Rusia de această manieră? De ce face acest lucru pe seama unor state mici şi neputincioase, dacă problema constă în comportamentul Occidentului? Dacă pretenţiile Rusiei că ar fi elaborat recent formula “originală” potrivit căreia drepturile statelor ar avea prioritate asupra celor individuale sînt fundamentate, atunci de ce n-ar aplica acest principiu şi în relaţiile cu statele GUAM, susţinîndu-le pe acestea în conflictul cu liderii separatişti, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, aşa cum au făcut-o faţă de liderii separatişti ceceni. De ce vrea Rusia ca eventualul “precedent Kosovo” să fie unul universal, dar nu vrea ca precedentul atitudinii sale faţă de liderii separatişti ceceni să fie şi el universal (a nu se încurca teroriştii cu liderii separatişti ceceni)? De ce în relaţiile cu statele din cadrul Organizaţiei de la Şanhai şi, în special, în relaţiile cu China “combaterea separatismului este un pilon de bază”, iar în relaţiile cu unele state CSI — invers, susţinerea separatismului este “pilonul” cu pricina? De ce s-a grăbit Rusia să susţină şi să finanţeze referendumul din Transnistria înainte ca să aibă loc eventualul referendum din Kosovo? Cine, în acest caz, creează “precedente negative”?

Cu certitudine, întrebări de acest gen pot fi mult mai multe. Probabil, ele au contribuit la “internaţionalizarea conflictelor de durată” pînă la aducerea lor în faţa Adunării Generale a ONU. Dar tot aceste întrebări trebuie să sugereze de ce Federaţia Rusă a calificat realizarea ţărilor GUAM drept una “contraproductivă şi lipsită de sens”. Dacă autorităţile Federaţiei Ruse afirmă astfel de lucruri, atunci înseamnă că vor întreprinde şi măsurile “adecvate” pentru a demonstra că tocmai aşa este. Prima măsură a fost făcută publică doar peste două zile după discursul de la tribuna ONU a primului reprezentant al GUAM. Pe 25 septembrie 2006, medicul sanitar principal al Rusiei, Ghenadi Onişcenco, neprovocat şi în afara oricărui context, a declarat că “vinurile moldoveneşti nu vor mai reveni vreodată pe piaţa rusă”, iar importatorii produselor vinicole georgiene vor fi supuşi unor controale speciale.

Concluzii

1. Aducerea “conflictelor de durată” pe agenda Adunării Generale a ONU semnifică atingerea limitei “internaţionalizării” conflictelor şi defăimarea fără putinţă de tăgadă a pretenţiilor “pacificatoare” ale Rusiei. Acesta ar putea însemna că de acum înainte, la nivel internaţional, ţările GUAM şi susţinătorii acestora vor trata Rusia ca pe o parte a problemei conflictelor îngheţate şi nu ca o parte a soluţiei acestora. Cu toate acestea, soluţionarea conflictelor de durată fără contribuţia Rusiei nu va fi posibilă. Mai mult, Rusia a demonstrat că este dispusă să se răzbune pentru “revolta foştilor ei vasali”.
2. “Realizarea” GUAM nu poate fi cu impact imediat. Dacă GUAM îşi va menţine agenda şi coerenţa în acţiuni, atunci impactul realizării sale s-ar putea manifesta în condiţii propice. Condiţiile propice pentru manifestarea impactului legat de demersul GUAM le pregăteşte însăşi Rusia, care, în efervescenţa cauzată de propria-i ascensiune, a deschis concomitent mai multe “fronturi” împotriva marilor companii occidentale care activează în Rusia şi în afara acesteia, împotriva intereselor Occidentului în Orientul Mijlociu, Iran. Pentru toate aceste atacuri Rusia are o singură armă, deşi foarte puternică şi eficientă — cea energetică. Dar ea oricum nu este una universală. În primul rînd, ea nu poate fi aplicată gradual şi pe ascuns, trebuind aplicată rapid pentru a asigura şansele succesorului preşedintelui Putin la guvernare şi confortul postprezidenţial al acestuia. Developarea intereselor şi metodelor utilizate de Rusia îi va atrage şi reacţiile de răspuns, care ar trebui să fie “adecvate” şi în beneficiul tuturor, inclusiv al GUAM. Pentru aceasta, statele GUAM ar trebui cumva să supravieţuiască pînă a-şi vedea impactul “realizărilor” sale. Potenţialul de supravieţuire a statelor GUAM este foarte diferit, iar arsenalele medicilor sanitari ruşi, la fel ca şi cele ale inspectorilor ecologişti sînt inepuizabile. Nimeni nu-şi poate dori s-o aibă pe Rusia drept adversar, însă faptul că statele GUAM s-au solidarizat indică asupra constrîngerii de a proceda de o astfel de manieră.
3. Experienţa celor 15 ani de “independenţă” le-a învăţat pe “noile state independente” că trebuie să fie extrem de atente la ceea ce spun politicienii marginali din Rusia, mai atenţi chiar decît la ceea ce spun de o manieră corectă şi diplomatică oficialităţile acestei ţări. Asta fiindcă marginalii anticipează în formulările lor exact ceea ce vor întreprinde ulterior oficialităţile. Nu degeaba marginalii politici — Jirinovski, Baburin, Zatulin, au fost decoraţi cu distincţii statale de către Preşedintele Putin. Dacă vicepreşedintele Dumei de Stat, Vladimir Jirinovski, afirmă că după referendumurile separatiste din Moldova şi Georgia va ajunge şi rîndul Ucrainei, acesta e un motiv pentru Ucraina să ia în consideraţie afirmaţiile respective. Asta explică de ce Ucraina trebuie să-şi menţină rolul de lider al GUAM.
4. Întrebarea fundamentală este: Pentru ce îi trebuie Rusiei toate acestea? Dar care sînt efectele colaterale ale “ascensiunii putiniste” a Rusiei? Sondajele de opinie realizate de cercetătorii sociologi ruşi spun că, din păcate, întreaga Rusie poate fi asemuită unei “Condopoga” uriaşe. Este însă puţin probabil ca o “Condopoga cu armă energetică” să reprezinte esenţa unei ţări care îşi doreşte cu orice preţ confirmarea faimei de ţară enigmatică, chiar dacă aceasta pretinde că s-a înnobilat într-atît, încît nu va mai admite “lichide spirtoase moldoveneşti” pe piaţa ei de desfacere.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet