Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Dezgheţarea se amînă

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 15 noiembrie 2006
ADEPT logo

OSCE nu poate asigura reluarea negocierilor

Recenta vizită de lucru în Republica Moldova a unui grup de 30 de ambasadori acreditaţi pe lîngă OSCE s-a încheiat cu concluzia că această instituţie nu poate convinge părţile aflate în conflict, adică Chişinăul şi Tiraspolul, să reia negocierile în formatul “5+2”. Astfel, preşedinţia belgiană a OSCE pare să nu-şi fi atins obiectivele scontate. La momentul preluării mandatului în ianuarie curent ea îşi propusese să implementeze strategia “3R” de reformare a organizaţiei: Reforma; Reechilibrarea (este vorba despre dimensiunile politico-militară, economică şi umanitară); Revitalizarea OSCE, declarîndu-şi printre priorităţi şi soluţionarea conflictelor îngheţate. Acum, şeful Misiunii permanente a Belgiei pe lîngă OSCE, ambasadorul Bertrand de Crombrugge, afirmă că ţara sa nici nu a pregătit vreun proiect nou de soluţionare a conflictului transnistrean, deşi ziarul FLUX a dat publicităţii detalii din aşa-zisul proiect belgian. Toate puse laolaltă doar ne întăresc în convingerea că şi la ministeriala OSCE din acest an nu va fi posibilă adoptarea prin consens a unei declaraţii finale.

Faptul că oficiali ai OSCE recunosc imposibilitatea convingerii părţilor implicate în conflict să reia negocierile nu trebuie să mire. Demult este ştiut că nu Transnistria, ca parte în conflict, trebuie convinsă să reia negocierile, ci Federaţia Rusă de bunăvoinţa căreia depinde totalmente regimul de la Tiraspol. Rusia însă este o piesă extrem de importantă în cadrul OSCE, avînd de curînd propria strategie pentru conflictele îngheţate, lucru pe care nu-l are şi nici nu-l poate avea OSCE.

Strategia Federaţiei Ruse

Originile strategiei: BJZ-skin vs. Bjezinski?

Nu este deloc dificil a înţelege care este strategia Federaţiei Ruse. Pentru aceasta este suficient să ne amintim despre afirmaţia Preşedintelui Vladimir Putin, precum că “destrămarea URSS a fost o mare catastrofă geopolitică”. Spunînd aceasta, el s-a abţinut să spună că fostele republici sovietice, de curînd, vor resimţi efectele eforturilor întreprinse de către Federaţia Rusă în vederea înlăturării consecinţelor acestei catastrofe. Într-adevăr, în politică ecoul precede evenimentul. Astfel, ceea ce se abţinuse să afirme Preşedintele Putin fusese spus demult, în mod absolut explicit, de către actualii vicepreşedinţi ai Dumei de Stat — Serghei Baburin, Vladimir Jirinovski şi unul din liderii partidului de guvernămînt, “Edinnaya Rossia”, Constantin Zatulin, lucru pentru care respectivii demnitari au fost recent decoraţi de Vladimir Putin cu înalte distincţii de stat, fiindu-le apreciate meritele deosebite.

Din cele spuse mai sus pare a fi evident că Baburin, Jirinovski şi Zatulin (BJZ), unii dintre ei ideologi şi animatori ai faimosului “Marş rusesc”, sînt un fel de BJZ-skin colectiv al Preşedintelui Vladimir Putin. După ce preţurile la hidrocarburi au atins cifre astronomice şi “arma energetică” a devenit efectivă, “judocanul Putin” s-a aşezat şi el la “Marea tablă de şah”, descrisă de renumitul Zbignev Bjezinski . Soarta a vrut ca Ucraina să fie marea miză pe această tablă, iar ironia sorţii a vrut ca anul curent BJZ-skin-ul colectiv al Preşedintelui Putin să fie in corpore declarat persona non grata în această ţară. Este adevărat că dacă premierul Ianukovici va reuşi să se izbăvească de miniştrii de Externe şi Apărare din cota preşedintelui Iuşcenco — Tarasiuk şi Griţenco — nu va măi rămîne loc pentru ironie.

Cu toate acestea, trebuie să menţionăm că în pofida originii şi esenţei noii strategii a Rusiei, modul de implementare a acesteia de către Preşedintele Putin este una inteligentă şi plină de batjocură, inclusiv la adresa Occidentului. Mai mult, Rusia are tupeul să-şi pretindă superioritatea morală. Singura problemă, de altfel minoră, pentru Preşedintele Putin este că strategul Jirinovski îşi revendică în permanenţă, în mod public, dreptul de autor pentru toate ideile ce stau la baza iniţiativelor strategice ale administraţiei ruse.

Principalele elemente de referinţă

Pe noi ne interesează comportamentul strategic al Federaţiei Ruse în măsura în care atinge interesele ţărilor CSI confruntate cu conflicte îngheţate, mai ales cele ale Republicii Moldova. El se bazează pe trei lucruri ştiute, pe care e bine să le reiterăm:

  1. imediat după ce Belgia a preluat preşedinţia OSCE şi şi-a făcut publice priorităţile, Preşedintele Putin şi-a făcut şi el public, la 31 ianuarie 2006, mesajul de răspuns — eventualul “precedent Kosovo” va fi interpretat de către Federaţia Rusia drept unul universal şi aplicabil la conflictele îngheţate din spaţiul CSI.
  2. Republicii Moldova, partenerilor ei din Occident şi GUAM li s-a amintit cu diferite ocazii despre necesitatea fundamentală de menţinere a “statutului egal al părţilor” implicate în conflictele îngheţate.
  3. ignorarea cu desăvîrşire a îndemnurilor Occidentului şi ale statelor GUAM de a-şi onora obligaţiunile asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul, ignorarea multiplelor rezoluţii ale Consiliului Europei şi Parlamentului European privind hotărîrile CEDO în “cazul Ilaşcu”, precum şi a argumentelor că eventualul “precedent Kosovo” nu poate fi aplicat faţă de conflictele îngheţate din spaţiul CSI, dată fiind originea diferită a conflictelor respective.

Este un fapt că Rusia îşi poate permite toate aceste lucruri, făcînd aluzii că doar imită comportamentul Occidentului ca măsură de răspuns în vederea apărării propriilor interese, fiind sigură că nu risca nimic.

Reacţiile “adecvate şi asimetrice” în vederea menţinerii “egalităţii părţilor”

Am constatat că menţinerea “egalităţii părţilor” implicate în conflictele îngheţate este unul din elementele de bază ale eforturilor îndreptate spre înlăturarea consecinţelor “celei mai mari catastrofe geopolitice”. Este interesantă modalitatea în care Rusia, în virtutea puterii sale, asigură această “egalitate a părţilor”. La acest capitol Rusia dispune de cîteva argumente pe care le poate folosi după bunul ei plac:

  1. Memorandumul Primakov din 1997, semnat inclusiv de Preşedintele Lucinschi, prevede în mod expres “egalitatea părţilor”, iar unul din autorii excelentului studiu “Dezgheţarea unui conflict îngheţat: Aspecte legale ale crizei separatiste din Moldova”, profesorul Christopher Borgen de la The Association of the Bar of the City of New York (ABCNY), a explicat că în dreptul internaţional un “memorandum” are valoarea pe care i-o conferă de comun acord părţile semnatare. Astfel, actualele autorităţi ale Republicii Moldova nu vor să mai pună nici un preţ pe Memorandumul Primakov, în schimb autorităţile ruse îl consideră principalul document de referinţă în reglementarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol. Rusia e foarte puternică, Moldova e foarte slabă şi asta face de prisos comentariile pe marginea consecinţelor unor atitudinilor divergente faţă de memorandumul invocat;
  2. Refuzul semnării “Memorandumului Kozak” în 2003, document elaborat la solicitarea autorităţilor moldoveneşti, este invocat de către autorităţile ruse cu orice ocazie pentru a sublinia “caracterul dependent al politicii moldoveneşti de influenţele negative ale Occidentului”, care a “torpilat o soluţie aproape gata pentru conflictul transnistrean”. În acest mod Rusia îşi etalează un presupus avantaj moral şi dreptul de a trata Republica Moldova ca pe un partener serios, care singur şi-a tăiat craca de sub picioare;
  3. Dependenţa energetică a Republicii Moldova, precum şi dependenţa de piaţa de desfacere rusească pentru produsele moldoveneşti sînt principalii factori de influenţă în asigurarea “egalităţii părţilor” implicate în conflict.
Puşi împreună, factorii menţionaţi formează arsenalul vizibil al instrumentelor de aplicare şi justificare a răspunsurilor “adecvate şi asimetrice” faţă de acţiunile întreprinse de autorităţile moldoveneşti pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Cum se face aceasta? Nouă conjunctură politică regională, formată după alegerile prezidenţiale din Ucraina, a generat o nouă abordare a măsurilor de soluţionare a conflictului transnistrean. Toate acţiunile autorităţilor moldoveneşti în acest sens au fost, într-o măsura mai mare sau mai mică, coordonate cu SUA, UE şi Ucraina. Este vorba despre: Planul Iuşcenco de soluţionare a conflictului prin democratizarea regiunii transnistrene; introducerea noului sistem vamal pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean şi instituirea misiunii europene de monitorizare EUBAM; adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legii privind principiile de bază ale statutului Transnistriei, menită să-i acorde o largă autonomie etc.

La toate aceste acţiuni şi iniţiative reacţia Rusiei a fost negativă, însoţită de argumentul că orice iniţiativă necoordonată cu autorităţile transnistrene nu va avea sorţi de izbîndă şi va fi contracarată “adecvat şi asimetric”. Într-adevăr:

  1. drept reacţie la Planul Iuşcenco de democratizare a Transnistriei chiar consilierul Preşedintelui Putin, Modest Kolerov, a sosit la Tiraspol pentru a deveni părintele fondator al exponentului “societăţii civile transnistrene” — Corporaţiei Internaţionale “Prorîv”. Refuzul OSCE de a monitoriza alegerile legislative transnistrene din decembrie 2005 a fost parat prin misiunea de observare a Dumei de Stat. Reproşurile precum că în Transnistria nu există democraţie fiindcă nu există partide politice, au fost combătute prin constituirea, practic imediată, a tocmai cinci (!) partide politice numai în vara lui 2006, evident toate pro-separatiste şi pro-ruseşti. Astfel, polittehnologii ruşi au stabilit “egalitatea părţilor” la capitolul instituţii democratice;
  2. “măsurile adecvate” ale Federaţiei Ruse faţă de noul regim vamal pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean au constat în blocarea cvazitotală a exportului moldovenesc pe piaţa rusească. Iar partea “asimetrică” a reacţiei este că blocînd Republica Moldova, în acelaşi timp, Rusia a acordat ajutor umanitar Transnistriei şi sute de milioane de dolari în cash, este adevărat că în contul proprietăţii din regiune. Acum autorităţile transnistrene nu-şi ascund satisfacţia aşteptării de a vedea cine va sucomba primul — regimul separatist aflat sub noul regim vamal, dar susţinut pe toate căile de Rusia, sau Republica Moldova blocată economic de către principalul său partener strategic? Mai mult, pentru Moldova preţurile la gaze naturale sînt ridicate de două ori faţă de nivelul celor din 2005, riscînd ca în 2006 să fie mărite chiar de trei ori. Pentru Transnistria preţul la gaze rămîne cel vechi sau va fi chiar diminuat, permiţîndu-i să nu plătească consumul curent. Acest tratament “asimetric” are menirea să submineze orice pretenţie de a face Republica Moldova atractivă pentru transnistreni din punct de vedere economic.
  3. Legea privind principiile de bază ale statutului juridic al Transnistriei, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în iulie 2005, a provocat o reacţie de răspuns cu cea mai mare perioadă de manifestare. Într-adevăr, cum ar fi putut răspunde Rusia adecvat la adoptarea unui legi de către Parlamentul unui stat recunoscut? Adoptarea unei legi cu stipulări contrare de către Sovietul Suprem al Transnistriei n-ar fi fost percepută ca un răspuns nici “adecvat” şi nici “asimetric”. De aceea, Rusia a susţinut şi finanţat un pretins referendum de aderare la sine, adică “un vot popular direct” pe care tot ea l-a recunoscut drept legitim. Asta deja se încadrează pe deplin în noţiunea de răspuns “adecvat şi asimetric”.
  4. în sfîrşit, încercările Republicii Moldova de a răspunde “adecvat” la confiscarea proprietăţii sale din Transnistria, mai ales a infrastructurii, prin ocolirea Transnistriei în comunicarea feroviară de pasageri cu Rusia a fost contracarată cu un răspuns la fel de “adecvat” prin sistarea de către Federaţia Rusă a comunicări feroviare cu Republica Moldova. Acest caz este interesant, mai ales, prin coparticiparea Ucrainei la blocarea feroviară a Moldovei. În acest sens, merită menţionat faptul că un ministru ucrainean din “cota preşedintelui Iuşcenco” susţine Republica Moldova în cadrul GUAM, OSCE, ONU etc., iar miniştrii partidului majoritar al premierului Ianukovici coparticipă la organizarea “măsurilor adecvate şi asimetrice” ale Federaţiei Ruse împotriva Republicii Moldova. Acesta pare a fi abia începutul.

Concluzii

  1. Dezgheţarea şi soluţionarea conflictului transnistrean se amînă pe un termen indefinit. În soluţionarea acestui conflict nu se poate face abstracţie de strategia Rusiei.
  2. Deocamdată, politica Rusiei faţă de conflictele îngheţate se rezumă la asigurarea de facto a “egalităţii părţilor” implicate în aşa-zisele conflicte îngheţate. Ea nu este pregătită să incorporeze enclavele separatiste în componenţa sa, aceste acţiuni putînd să-i creeze mari probleme pe plan extern. Recunoaşterea independenţei Transnistriei, a altor regimuri separatiste, în pofida rezultatelor aşa-zisului referendumuri şi recunoaşterii legitimităţii lor de către Duma de Stat, nu este, de asemenea, foarte probabilă. Dacă ar fi altfel, aceasta ar însemna că doar la aceste regiuni separatiste se reduce întreg spaţiu de înlăturare a consecinţelor “catastrofei geopolitice”. E prea puţin pentru noua elită rusească, care a aprins spiritul naţionalist şi aşteptările revanşarde în Rusia pentru întreg spaţiu post-sovietic. Riscul este că “Marşul rusesc”, pe care l-a inspirat actuala elită, s-ar putea îndrepta chiar împotriva ei, dacă se va dovedi că aşteptările inspirate sînt nerealizabile.
  3. Pe termen lung, Rusia va acţiona, probabil, în vederea destabilizării situaţiei social-economice, iar în consecinţă şi a situaţiilor politice, prin intermediul politicilor sale economico-financiare şi comerciale. Chiar şi cel mai fidel partener al Federaţiei Ruse, precum Belarus, este supus testului de conştientizare a gravităţii “catastrofei geopolitice” de acum 15 ani. Vor fi întreprinse încercări de schimbare a elitelor politice în ţările CSI. Organizaţii precum “Patria-Moldova” cu sediul la Moscova vor fi implicate pentru a vorbi în numele popoarelor ţărilor CSI şi a gasterbaiterilor de pe toate meridianele. Eventualele schimbări ale elitelor guvernante ar trebui să asigure realizarea pretenţiilor mai vechi de soluţionare a conflictelor îngheţate în baza principiilor “egalităţii părţilor”, adică, prin crearea unor federaţii contractuale cu subiecţi egali sau a confederaţiilor ancorate de Rusia prin actualele regimuri separatiste.
  4. Eventualele cedări ale autorităţilor moldoveneşti trebuie privite prin prisma strategiei ruseşti descrise mai sus. Nimeni n-ar trebui să-şi facă iluzii că acceptînd cedări în anumite domenii s-ar putea restabili status-ul quo antes. De exemplu, dacă Republica Moldova ar ceda în problema “protocolului de tranzit” pe care Rusia îl negociază pentru asigurarea libertăţii economice şi comerciale a Transnistriei, acesta ar însemna consimţămîntul de a fi “parte egală” cu Transnistria în calculele strategice ale Rusiei. După aceasta, ce ar mai avea Transnistria de negociat cu Republica Moldova în afara creării confederaţiei cu o anumită orientare a politicii externe. Am putea admite o astfel de variantă, dacă Rusia ar avea un comportament şi o imagine similare cu cele ale UE. Cum nu este aşa, în eventualitatea realizării unui astfel de scenariu, nimeni n-ar trebui să se mire că “marşuri ruseşti” se vor desfăşura pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
  5. Pentru partidul de guvernămînt din Republica Moldova a mai apărut un argument, în afară celui referitor la faptul că în Europa există mai mult socialism decît în CSI, pentru a promova o politică pro-europeană fermă. După ce Partidul Comunist din Rusia, la plenara din octombrie curent, a decis să renunţe la principiul internaţionalismului în favoarea “chestiunii ruseşti”, chiar că va fi dificil să găsească argumente în favoarea unei relaţii de parteneriat şi perspective de cooperare.
  6. În pofida schimbărilor survenite în politica ucraineană, speranţa de soluţionare a conflictului transnistrean poate fi legată, în continuare, de această ţară. S-a văzut că oligarhii ucraineni sînt foarte interesaţi de un eventual acord de liber schimb cu UE. Ei sînt gata să renunţe la alte înţelegeri, precum cea de sincronizare a accesului Ucrainei la OMC împreună cu Rusia, în favoarea obţinerii unui acord de liber schimb cu UE după aderarea la OMC. La fel ca şi anterior, Republica Moldova ar trebui să convingă UE că testul de bunăcredinţă al Ucrainei rămîne — atitudinea faţă de conflictul transnistrean. De fapt, acest lucru a fost reconfirmat recent de Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate Comună, Javier Solana. Solicitarea Republicii Moldova ar trebui să se regăsească în documentele semnate de UE cu Ucraina, evident acolo unde e cazul şi se potriveşte. Impactul ar fi semnificativ prin însăşi faptul că o astfel de practică încetăţenită ar submina speranţele cetăţenilor din Transnistria că mai e posibil vreun nou referendum de independenţă sau aderare la Rusia. Cetăţenii ar înţelege într-un tîrziu că se află într-o capcană şi că sînt utilizaţi pentru satisfacerea orgoliilor unor elite revanşarde.
  7. Pentru a nu deveni “pionul de sacrificiu” de pe “marea tablă de şah”, la care s-au aşezat să joace mari jucători, Republica Moldova trebuie să-şi facă loc de manevră de înaintare pe “masa” respectivă doar în direcţia europeană. Acest lucru poate fi realizat doar printr-o democratizare autentică.
Monitorizarea guvernamentală a implementării Planul de Acţiuni RM-UE Alegerile din Găgăuzia