Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Percepţia relaţiilor externe (Partea II)

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 4 martie 2007
ADEPT logo

Tendinţe relevante, dar neoficializate

În virtutea anumitor factori, stabilitatea politică internă din Republica Moldova este puternic influenţată de relaţiile ei externe. Autorităţile nu par însă a fi ferme în asigurarea pentru noile tendinţe a unui suport legislativ pe potrivă, deşi după alegerile parlamentare din martie 2005 au survenit schimbări esenţiale în perceperea de către cetăţeni a relaţiilor externe. Recent, la 1 martie 2006, s-a împlinit exact un an de cînd şefului statului i-au fost prezentate noile concepţii de politică externă şi securitate ale Republicii Moldova. Documentele respective au fost elaborate de către două comisii naţionale, constituite în baza decretelor prezidenţiale. Este semnificativ că decretele în cauză au fost emise în perioada imediat următoare facerii publice a rezultatelor Barometrului de opinie, realizat de Institutul de Politici Publice (IPP) în decembrie 2005. Barometrul fixase o schimbare esenţială a percepţiilor cetăţenilor referitoare la relaţiile externe, iar măsurările ulterioare au confirmat şi accentuat noile tendinţe.

Deşi documentele invocate mai sus fusese elaborate şi prezentate şefului statului în termenele prevăzute, fapt care punea în evidenţă interesul pentru ele la etapa elaborării, despre soarta lor de mai departe s-a auzit foarte puţin — cînd deputaţii din opoziţie au încercat să introducă pe agenda Parlamentului problema abandonării de către Republica Moldova a CSI şi cu ocazii de o rezonanţă mai mică. În prezent, problema adoptării noilor concepţii de securitate şi politică externă nu pare să mai fie o preocupare pentru autorităţi. În acest sens, s-a lăsat să se înţeleagă că, de fapt, nici nu este necesară oficializarea noilor politicilor de securitate şi externe, care ar limita cîmpul de manevră în relaţiile cu partenerii externi, generînd şi discuţii inutile.

Cum apreciaţi relaţiile actuale ale RM cu următoarele state? (bune/foarte bune)

Din rezultatele barometrelor se poate desprinde clar că retorica şi liniile de comportament ale autorităţilor moldoveneşti în relaţiile cu partenerii externi sînt urmate de percepţiile cetăţenilor de o manieră mai mult sau mai puţin adecvată. Acest lucru se datorează în primul rînd modului de reflectare a evenimentelor legate de politica externă şi securitate de către mass-media.

CSI — comunitatea discrepanţei dintre vorbe şi fapte

Relaţiile cu Rusia

Cea mai sesizabilă se prezintă percepţia înrăutăţirii relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia. În ultimii doi ani, aproximativ 40% din cetăţeni au remarcat această tendinţă. Acuzaţiile aduse autorităţilor moldovene că ar fi stricat relaţiile cu partenerul strategic nu par tocmai corecte după ce Rusia şi-a stricat dramatic relaţiile cu cel mai fidel aliat al său — Belarus. Comportamentul Federaţiei Ruse faţă de statele din CSI doar subliniază faptul că această comunitate este una provizorie. Cele trei rezoluţii ale Dumei de Stat a Federaţiei Ruse din februarie 2005, cu două-trei săptămîni în ajunul alegrilor parlamentare, au fost adresate în mod special Republicii Moldova, conţinînd ameninţări deschise la adresa ei. Ameninţările au fost realizate, practic, în întregime prin introducerea ulterioară a embargourilor la exportul pe piaţa rusă a produselor vegetale, animaliere şi vinicole.

În prezent, proastele relaţii ale Republicii Moldova cu Rusia rămîn un fapt dificil de pus la îndoială. Aceasta în pofida discuţiilor purtate de către preşedinţii Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse la 28 noiembrie 2006, în cadrul ultimului summit CSI de la Minsk, care s-au soldat cu anunţarea dezgheţării relaţiilor bilaterale şi eliminării barierelor la exportul mărfurilor moldoveneşti pe piaţa rusească. Declaraţia respectivă a avut un caracter pur propagandistic, fiind utilă atît Preşedintelui Putin, cît şi Preşedintelui Voronin.

Pentru Preşedintele Vladimir Putin situaţia din perioada desfăşurării summit-ului era una extrem de dificilă:

  1. summit-ul de la Minsk se desfăşura pe fundalul summit-ului NATO din capitala unei foste republici sovietice chiar din preajmă — Riga, unde se discuta problema securităţii energetice. Putin a dorit mult să evite această proximitate a celor două summit-uri, însă Preşedintele belarus s-a opus desfăşurării summit-ului în Kazahstan, al cărui Preşedinte urma să propună planul reformării CSI;
  2. summit-ul CSI de la Minsk se desfăşura într-un context mediatic internaţional extrem de negativ pentru Preşedintele Rusiei, doar la o lună şi jumătate de la asasinarea ziaristei Ana Politkovskaya şi imediat după decesul lui Vladimir Litvinenko;
  3. Rusia era într-un conflict acut, extrem de periculos, cu unul din statele CSI — Georgia, într-o zonă de interes strategic pentru SUA şi UE — bazinul Mării Negre;
  4. agenda oficială a summitu-lui CSI s-a prăbuşit completamente, urmînd ca proiectul de reformare a CSI să fie propus spre discuţii de către Preşedintele kazah, Nursultan Nazarbaiev, la următorul summit.
Pe acest fundal negativ, pentru Preşedintele Vladimir Putin era nevoie măcar de un eveniment cu caracter pozitiv. Un astfel de eveniment a fost inventat pe loc de către Putin, care, făcînd abstracţie de politica promovată conştient de către propriul Guvern, s-a întreţinut ad-hoc cu Preşedintele moldovean Vladimir Voronin. Aceasta pentru a avea ocazia de a demonstra că în spaţiul CSI, care nu mai apucă să se reformeze, au loc nu numai: acte de subminare a suveranităţii statelor membre prin susţinerea directă a regimurilor separatiste; şantajări urmate de sistarea livrării agenţilor energetici; embargouri comerciale etc., dar şi lucruri bune. Anume în acest context, Preşedintele Putin a binevoit să vorbească despre eliminarea barierelor la importurile moldoveneşti şi dezgheţarea relaţiilor bilaterale. Efectul a fost uimitor. Presa controlată din Federaţia Rusă a transformat imediat singurul eveniment pozitiv de la summit-ul CSI în unul senzaţional. Dar adevăratul sens al “dezgheţării” relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova devine clar dacă luăm în consideraţie faptul că doar cu cîteva ore înaintea discuţiei celor doi preşedinţi medicul sanitar principal şi ministrul Agriculturii ai Federaţiei Ruse reuşiseră să facă declaraţii publice referitoare la faptul că produsele agro-alimentare şi vinicole moldoveneşti nu vor pătrunde niciodată pe piaţa rusă, fiind luate măsuri şi împotriva sistării reexportului acestora prin state terţe. Acest ultim detaliu pune în evidenţă faptul că Preşedintele Putin a recurs la o derogare de la politica promovată de Guvernul său doar pentru a fabrica măcar un singur eveniment pozitiv în cadrul summit-ului CSI de la Minsk. Evident, mai tîrziu lucrurile au revenit la “normalitate”.

Este adevărat că şi Preşedintele Voronin a avut nevoie de evenimentul pozitiv de la Minsk pentru îmbunătăţirea percepţiei politicii sale externe:

  1. o parte a opoziţiei îi incrimina şefului statului promovarea unei politici externe în detrimentul bunelor relaţii cu Rusia, lucru din cauza căruia ar fi fost impus embargoul comercial şi ridicate preţurile la gaze;
  2. în preajma alegerilor guvernatorului autonomiei găgăuze, al cărei principal articol de export este producţia vinicolă, era nevoie de un semnal pozitiv privind reluarea rapidă a exportului vinurilor, de aici şi afirmaţiile excesiv de mediatizate ale Preşedintelui Voronin precum că “cetăţenii Rusiei vor întîmpina Anul Nou cu şampanie moldovenească”;
  3. reprezentanţii Guvernului Republicii Moldova erau în proces de negocieri cu reprezentaţii GAZPROM-ului privind încheierea unui acord de livrare a gazelor şi preţurilor pentru aceste livrări, lucru mai lesne de făcut într-o atmosferă de destindere.
Ulterior, autorităţile moldoveneşti s-au arătat mulţumite în privinţa negocierii acordului de livrare a gazelor, însă opoziţia a contestat presupusul succes prin prisma cedărilor făcute şi subminării solidarităţii din cadrul GUAM în perioada instaurării de către Rusia a blocadei totale a Georgiei, blocadă care nu putea fi nici pe departe comparată cu cea despre care autorităţile ruse insistau că ar fi aplicată de autorităţile moldoveneşti unei regiuni a ei — Transnistria.

Peste trei luni de la discuţia preşedinţilor Voronin şi Putin avem şi o dovadă oficială că “dezgheţarea” relaţiilor a fost una butaforică, o acţiune PR. Astfel, la 1 martie a.c., exact la un an de cînd şefului statului i s-au pus pe masă proiectele noilor concepţii ale politicii externe şi de securitate, agenţia oficială de stat “Moldpres” face public un amplu comentariu în care constată că:

  1. după întîlnirea preşedinţilor Moldovei şi Rusiei din anul trecut de la Minsk, urmată de declaraţii privind necesitatea reglementarii divergenţelor în problema exporturilor vinurilor şi produselor agroalimentare moldoveneşti în Rusia, Chişinăul avea toate motivele să spere că perioada acţiunilor ostile împotriva autorităţilor moldoveneşti a rămas pentru totdeauna în urmă, deşi unele rezerve mai ramîneau;
  2. în pofida tuturor declaraţiilor, pîna în prezent nici un lot de vinuri, fructe sau carne din Moldova nu a fost expediat în Rusia;
  3. se creează impresia că persoane influente din cercurile politice din Rusia şi-au propus să tărăgăneze soluţionarea problemei exporturilor moldoveneşti pîna în vara anului 2007, pentru ca gaura din bugetul Moldovei să devină cît mai mare, iar Chişinăul — cît mai conciliant în cadrul negocierilor în problema transnistreană;
  4. la Moscova, se pregăteşte un nou congres al mişcării “Patria Moldova”, structură creată în Rusia sub tutela unor persoane din structurile executive de la Kremlin. Avem motive serioase să credem că scopul final al acestora rezidă în compromiterea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, pentru a da posibilitate unor personalităţi din domeniul business-ului şi politicii să continue a scoate bani grei prin intermediul “găurii negre” de pe Nistru[1].

Pe un astfel de fundal informaţional este şi normal ca cetăţenii să perceapă relaţiile cu Rusia ca fiind foarte proaste. Mai mult, concluziile agenţiei oficiale “Moldpres” au fost trase doar la cîteva zile după ce Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi-a făcut publică nemulţumirea legată de faptul că ministerul omolog al Federaţiei Ruse utilizează un limbaj inadecvat atunci cînd îl numeşte pe liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, drept “preşedinte al Transnistriei”. O altă concluzie a “Moldpres” este că “fără consimţămîntul demnitarilor de nivel înalt” de la Moscova astfel de lucruri nu ar fi posibile. Însă este la fel de adevărat că şi concluziile agenţiei de ştiri oficiale de la Chişinău nu pot fi altele decît cele care reflectă punctul de vedere al “demnitarilor de înalt nivel”. Ceea ce este cu adevărat remarcabil ţine de faptul că “Moldpres” spune lucrurile de o manieră, oarecum, atenuată. A spune că “unii politicieni de la Moscova îşi fac duşmani cu propriile mîini” în situaţia cînd se ştie că acolo a fost instaurată “verticala puterii” este un paliativ. Şi la Chişinău a fost instaurată o “verticală a puterii”, de ce atunci să nu urmăm şi exemplele de exprimare ale unuia din “înalţi demnitari” de la Moscovă, constatînd că în vecinătatea apropiată din CSI “tovarăşul Lup pe toţi îi papă şi măcar nu se îneacă”?

Relaţiile cu Ucraina

În mod evident, celălalt partener al Republicii Moldova din CSI faţă de relaţiile cu care respondenţii manifestă interes este Ucraina. Era de aşteptat ca percepţia relaţiilor cu Ucraina să se schimbe după alegerile prezidenţiale din această ţară de la sfîrşitul anului 2004. Într-adevăr, într-un an şi jumătate a crescut cu 15% numărul celor care consideră că relaţiile Republicii Moldova cu Ucraina sînt bune sau foarte bune. Aceste tendinţe se explică prin faptul că în mass-media din Republica Moldova ştirile pozitive despre Ucraina s-au referit preponderent la schimbarea atitudinii noilor autorităţi faţă de regimul separatist transnistrean şi acţiunile comune din cadrul GUAM.

Revenirea Partidului Regiunilor a lui Victor Yanukovici la guvernare în vara anului 2006 a avut drept efect micşorarea numărul celor optimişti în vederea relaţiilor cu Ucraina. Schimbarea percepţiilor s-a profilat cu mult înainte de facerea publică de către fostul ministru al Afacerilor Externe, Boris Tarasiuk, a faptului că ministrul Transporturilor din cabinetul Yanukovici a fost complice al autorităţilor ruse în blocarea comunicării feroviare a Republicii Moldova prin teritoriul ucrainean, urmărind scopul forţării autorităţilor moldoveneşti să accepte comunicarea feroviară favorabilă regimului transnistrean.

Ulterior au fost făcute publice informaţii despre faptul că magnaţi ucraineni sînt coproprietari ai uzinei metalurgice de la Rîbniţa, alături de magnaţi din Federaţia Rusă, iar capacitatea de lobby a acestora este uriaşă în vederea slăbirii presiunilor asupra regimului separatist din Transnistria. De asemenea, mediile analitice din Ucraina au început să vorbească tot mai insistent despre faptul că participarea Kievului la controlul de frontieră din cadrul EUBAM îi aduce daune în favoarea Rusiei, care şi-a stabilit controlul cvazitotal asupra economiei transnistrene. Astfel, pentru autorităţile şi cetăţenii moldoveni devine evident că doar doi factori fac ca autorităţile ucrainene să mai pledeze în favoarea EUBAM: interesul UE pentru controlul de frontieră pe segmentul transnistrean, care nu poate fi ignorat de Kiev în virtutea necesităţii menţinerii bunelor relaţii cu Bruxelles-ul; temerile că modalităţile de soluţionare a conflictului transnistrean promovate de Rusia ar putea servi drept precedente periculoase pentru încurajarea tendinţelor separatiste din Crimea şi eventual din sud-estul Ucrainei.

Acesta fiind caracterul relaţiilor Republicii Moldova cu principalii parteneri din CSI, nu e de mirare că în sondaje a scăzut dramatic procentajul celor care mai cred că asigurarea securităţii naţionale a Republicii Moldova s-ar putea baza pe tratatele bilaterale. Cu atît mai mult, era de aşteptat să scadă semnificativ numărul celor care consideră că aderarea Republicii Moldova la Tratatul de Securitate Colectivă a CSI i-ar soluţiona problemele de securitate.

Care credeţi că ar fi cea mai bună soluţie pentru asigurarea securităţii RM?
În schimb, pledoaria autorităţilor moldoveneşti pentru păstrarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova se regăseşte în percepţiile cetăţenilor din sondaje. În acelaşi timp, este interesant că atitudinile faţă de o eventuală aderare la NATO sînt mai mult sau mai puţin constante. Este important că procentajul celor care ar vota pentru o eventuală aderare la NATO este mai mare ca procentajul celor care nu şi-au format încă o părere. Important este şi că în eventualitatea adoptării unei decizii politice de către guvernanţi cei fără opinie ar putea fi convertiţi în favoarea unei opţiuni pro.
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea RM la NATO, dvs., aţi...

Percepţia relaţiilor cu UE

Sondajele din ultimii ani confirmă că pentru cetăţenii moldoveni integrarea în UE ar fi cel mai dorit obiectiv. Începînd cu 2003, cînd partidul de guvernămînt şi-a propus să devină promotor al ideii integrării europene a Republicii Moldova, numărul cetăţenilor moldoveni care ar vota pentru acest obiectiv a variat constant între 60 şi 70%. Din acest punct de vedere este clar ce ar dori cetăţenii moldoveni, la fel de clar fiind şi ceea ce ne oferă UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.

Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea RM la UE, dvs. aţi vota...
Ceea ce nu este tocmai clar pentru cetăţenii moldoveni se referă la capacitatea autorităţilor de a realiza obiectivul în cauză. Menţinerea limitării drastice din partea statelor UE pentru circulaţia cetăţenilor moldoveni abia acum le face pe autorităţile moldoveneşti să înceapă a căuta o soluţie. Între timp, cetăţenii moldoveni au identificat soluţia de alternativă — redobîndirea cetăţeniei române. În preajma aderării oficiale a României la UE pledoaria pentru soluţia respectivă a devenit una de masă. Şi intenţiile de părăsire temporară a Republicii Moldova au crescut apreciabil.
Dacă aţi avea şansa de a pleca din Moldova, cum aţi proceda?
Ultimul lucru, alături de altele, a stîrnit reacţii de îngrijorare ale autorităţilor moldoveneşti legate de “pericolul pierderii masive a cetăţenilor”. Îngrijorările s-au manifestat prin acţiuni şi retorică oficială în măsură să deterioreze dramatic relaţiile cu vecinul imediat din UE. Acest lucru este regretabil mai cu seamă că abia după alegerile prezidenţiale, din decembrie 2004, din România şi cele parlamentare, din martie 2005, din Republica Moldova relaţiile bilaterale cunoscuse o îmbunătăţire apreciabilă. În aparenţă, recentele involuţii au început să se manifeste o dată cu rugămintea Preşedintelui Vornin, adresată în timpul vizitei sale, din iunie 2006, la Bruxelles Secretarului General al Consiliului UE, Javier Solana, de a face presiuni asupra României în vederea determinării acesteia să semneze tratatele de bază şi de frontieră cu Republica Moldova. La începutul lui iulie a urmat replica Preşedintelui Băsescu privind propunerea conjugării eforturilor în vederea aderării concomitente a României şi Republicii Moldova în UE, care ar fi rămas fără răspuns din partea omologului său moldovean.

Pe fundalul depunerii masive a cererilor de redobîndire a cetăţeniei române de către mai bine de o jumătate de milion de cetăţeni moldoveni şi promisiunilor autorităţilor române de a facilita procedurile în acest sens, a fost declanşată retorica autorităţilor de la Chişinău menită să descurajeze noile tendinţe. Îngrijorările autorităţilor moldoveneşti au fost amplificate şi de un context politic mai larg: în 2003 Rusia şi România au semnat tratatul de bază, în care au condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov; în 2005 Rusia a început să pledeze ostentativ în favoarea susţinerii regimului separatist din Transnistria, iar la sfîrşitul lui 2006 justiţia română, fiind solicitată, s-a pronunţat asupra “cazului Antonescu” prin prisma aceluiaşi Pact Ribbentrop-Molotov; tot în 2006 APCE a recomandat ţărilor membre să condamne crimele regimurilor comuniste, lucru pe care l-au făcut de maniere diferite ambii vecini imediaţi ai RM — România şi Ucraina, ultima prin condamnarea Golodomor-ului. Evident, liderilor partidului de guvernămînt nu-i sînt pe plac astfel de evoluţii, mai cu seamă că nu prea au cîmp de manevră în situaţia în care embargourile comerciale impuse de către Rusia unor state din CSI, iar de curînd conflictul dintre Rusia şi Belarus, lasă foarte puţine speranţe posibilităţii de reanimare a CSI.

În aceste circumstanţe, autorităţilor moldoveneşti li se pare salvatoare ideea revenirii la semnarea tratatelor de bază şi de frontieră cu România, precum şi enunţării refuzului de a avea România în calitatea de promotor şi avocat al intereselor sale în vederea integrării europene. S-ar părea că după vizită din ianuarie a.c. a Preşedintelui Băsăescu la Chişinău există acordul de a lucra la cele două tratate. Însă o lună mai tîrziu autorităţile moldoveneşti s-au lansat într-o campanie de identificare şi apărare a drepturilor minorităţilor etnice din România, ultimul detaliu fiind un indicator clar al deteriorării relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti.

Cu toate acestea, este curios că într-o problemă foarte sensibilă cum este cea a identităţii limbilor română şi moldovenească s-a realizat un progres. Astfel, în recentul interviu pentru agenţia oficială “Moldpres” Preşedintele Voronin recunoaşte că limbile română şi moldovenească sînt identice. Probabil, aceasta se datorează dorinţei Chişinăului de a semna cît mai curînd posibil cele două tratate evitînd discuţiile despre limba în care vor fi perfecţionate documentele. De fapt, un compromis în acest sens fusese atins în 2000, o dată cu parafarea textului tratatului moldo-român. Progresul se face remarcabil mai ales pe fundalul poziţiei exprimate imediat după venirea la guvernare a Partidului Comuniştilor în februarie 2001, cînd unul din ideologii formaţiuni, Ivan Grec, afirma în presa de partid: “să fie limba moldovenească de trei ori identică cu cea română, noi trebuie să insistăm asupra denumirii de limbă moldovenească din considerente geopolitice şi etnopolitice”. Şi mai curios este că site-ul oficial al PCRM postează un articol semnat de Victor Borşevici, fost ambasador al Republicii Moldova în China, cu titlul “Traiectoria mitului Moldovenesc în oglinda realităţii geopolitice”, în care afirmă lucruri aproape inimaginabile: “Da, de origine şi de limbă sîntem români. Însa după mentalitate şi, ce e principalul, după autoidentificare, sîntem moldoveni, măcar învinuiţi-ne de tîmpenie şi de faptul că am uitat de «spiritul românismului», chiar de am fi învinuiţi de aceasta de sute de academicieni şi etnolingvişti”. În acest context, autorul încercase de o manieră mai voalată să indice asupra riscurilor pentru România de pe urma a ceea ce numeşte “răspîndirea românismului” în Republica Moldova. El lasă să se înţeleagă că autorităţile bucureştene, de fapt, ar trebui să se ferească de alipirea Republicii Moldova pe motiv că aceasta ar putea avea drept efect federalizarea României ca urmare a eventualei revendicări a statutului de subiecţi ai federaţiei de către Moldova şi Transilvania. El îşi fundamentează teza, invocînd faptul că principala lozincă a Mişcării de Renaştere Naţională din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească a fost “Unire Moldoveni”, şi nu “Unire Români”.

Din această perspectivă, relaţiile partidului de guvernămînt din Republica Moldova cu proaspăt instituita “Comunitate a Moldovenilor din România” se vor drept un prim impuls spre conştientizarea de către “10 milioane” de cetăţeni români a faptului că, de fapt, ar fi o minoritate moldovenească ale cărei drepturi la identificare s-ar angaja să le apere autorităţile de la Chişinău. Evenimentul a fost pe larg mediatizat, condamnat şi ridiculizat. Totuşi, autorităţile moldoveneşti ar trebui să fie conştiente că angajîndu-se într-un astfel de proiect riscă foarte mult. Mai cu seamă acum, cînd la Moscova organizaţia “Patria-Moldova”, oponent declarat al actualelor autorităţi moldoveneşti şi care pretinde că reprezintă interesele a peste jumătate de milion de gasterbaiteri, cetăţeni ai Republicii Moldova, se pregăteşte de cel de-al treilea congres la care va înainta după toate probabilităţile pretenţii faţă de autorităţile din ţara lor de origine. Se ştie că “Patria-Moldova”, de asemenea, pledează pentru apărarea drepturilor minorităţilor din Republica Moldova, exprimîndu-şi deja pledoaria pentru îmbunătăţirea relaţiilor moldo-ruse, inclusiv prin susţinerea revendicărilor Transnistriei şi Găgăuziei de federalizare sau chiar de confederalizare a Republicii Moldova. Dar, pentru început autorităţile de la Chişinău vor trebui să răspundă doleanţelor deja formulate a noii conduceri a Găgăuziei privind dreptul de constituire a partidelor regionale, mai bine zis — etnice, precum şi dreptul teritoriilor la reprezentarea în organul legislativ suprem al ţării etc. Din acest punct de vedere, pledoaria autorităţilor moldoveneşti pentru drepturile minorităţilor din România ar trebui confirmată prin respectarea şi oferirea unor drepturi similare în propria ţară.

Constatările de mai sus erau necesare pentru a pune în evidenţă problemele de care sînt preocupate preponderent autorităţile moldoveneşti în procesul de integrare europeană şi pentru a încerca să se înţeleagă — de ce totuşi nu se adoptă concepţiile de politică externă şi de securitate.

Evoluţia percepţiilor situaţiei social-economice şi politice (Partea I)

  1. “Unii politicieni de la Moscova îşi fac duşmani cu propriile mîini”, comentariu politic al agenţiei “Moldpres”.
Evoluţia percepţiilor situaţiei social-economice şi politice (Partea I) Construcţia de partid în Transnistria: elemente noi sau vechi?