Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Blestemul “timpurilor interesante”?

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 17 aprilie 2007
ADEPT logo

Noile iniţiative ale şefului statului

Ambiţia şefului statului de a soluţiona pînă la sfîrşitul mandatului prezidenţial, în următorii doi ani, principalele probleme ale Republicii Moldova — modernizarea economiei şi conflictului transnistrean, poate fi înţeleasă. Precum e şi firesc, “iniţiativele îndrăzneţe” în domeniile menţionate au şi obiective colaterale extrem de importante — asigurarea perpetuării la guvernare a “generatorilor de iniţiative” prin modularea unor aşteptări electorale favorabile. În acest sens, alegerea momentelor potrivite pentru lansarea iniţiativelor şi asigurarea propagandistică sînt elemente indispensabile pentru un eventual succes electoral.

Astfel, la 10 aprilie 2007, Preşedintele Vladimir Voronin a înaintat o iniţiativă referitoare la “liberalizarea economiei” prin: a) modificarea sistemului de impozitare a veniturilor; b) legalizarea capitalului; şi c) amnistia fiscală. Propunerile vor avea impact, estimările realiste fiind posibile după ce proiectele de modificare a legislaţiei respective vor fi dezbătute în Parlament. Atunci interesul pentru noile iniţiative va atinge cote maxime, alături de profunzimea regretului pentru sistarea transmiterii în direct a şedinţelor Parlamentului.

În paralel cu iniţiativele de “liberalizare a economiei” au început să circule informaţii, confirmate de medii analitice[1] externe, referitoare şi la noile abordări în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Astfel, sînt preconizate acţiuni inedite, care ar avea drept element esenţial de start: organizarea alegerilor legislative anticipate pe ambele maluri ale Nistrului chiar în toamna anului curent. Deşi detaliile nu sînt făcute publice, se consideră axiomatic punctul de vedere că numai compromisul acceptat de Federaţia Rusă: Republica Moldova şi Transnistria — părţi egale ale unei federaţii/confederaţii neutre din punct de vedere militar cu statut garantat de Rusia, poate contribui la soluţionarea conflictului.

Fără îndoială, există o logică în abordările şefului statului, bazată pe interdependenţă strînsă dintre capacitatea de modernizare a economiei naţionale şi soluţionarea conflictului transnistrean. Realizarea primului obiectiv impune necesitatea unei stabilităţi politice interne şi perspective previzibile pe plan extern, lucru subminat prin însăşi existenţa conflictului transnistrean nesoluţionat. Realizarea celui de al doilea obiectiv presupune atractivitatea economică a Moldovei pentru business-ul şi cetăţenii din regiunea separatistă, lucru dificil de realizat în condiţiile susţinerii Transnistriei de către Rusia, pe de o parte, şi jonglarea cu embargouri comerciale faţă de Republica Moldova, pe de altă parte.

A găsi veriga potrivită pentru ruperea cercului vicios desemnat mai sus şi consecutivitatea potrivită a acţiunilor ulterioare pentru soluţionarea problemelor Republicii Moldova este o sarcină extrem de dificilă. Ea impune coordonarea acţiunilor la nivel naţional şi internaţional. De fapt, lucrurile stau invers — acţiunile autorităţilor moldoveneşti sînt bazate pe recurgerea la luarea prin surprindere a factorilor de influenţă naţionali şi internaţionali, lucru care subminează încrederea în capacitatea şi aşa destul de slabă de soluţionare a problemelor menţionate.

Într-adevăr, numărul planurilor de soluţionare a conflictului transnistrean se apropie de unul cu cifră dublă, cunoaştem multiple planuri: cîteva ale OSCE, cîteva ruseşti, ucrainean, belgian, autohtone simetrice, asimetrice, consensuale etc. Şi planurile de modernizare şi liberalizare a economiei au fost multe, recentul prezentîndu-ni-se a fi chiar original, în formula “trei în unul”. Nu se poate spune că această multitudine de planuri nu ar avea impact. Are, dar nu atît de soluţionare a problemelor, cît de clarificare a distanţei pînă la soluţionarea rîvnită, fiecare plan fiind ca un pas în direcţia mirajului.

Din cele menţionate se poate conchide că noile propuneri prezidenţiale, pe lîngă efectele obişnuite pe care le produc asemenea iniţiative, vor deveni obiecte de analiză de impact din partea mediului de afaceri, experţilor, opoziţiei şi principalilor parteneri externi ai Republicii Moldova. De reacţiile opoziţiei va depinde stabilitatea internă, considerată drept importantă pentru realizarea obiectivelor scontate. De reacţiile instituţiilor financiare internaţionale va depinde suportul financiar de mai departe pentru Republica Moldova. În sfîrşit, de reacţiile UE şi SUA faţă de noile iniţiative de soluţionare a conflictului transnistrean vor depinde riscurile pe care guvernanţii şi le pot asuma, avînd în vedere raportul de forţe în relaţiile bilaterale moldo-ruseşti.

Pînă se va ajunge acolo se impun nişte constatări şi precizări legate de iniţiativele de “liberalizare revoluţionară a economiei”.

Constatări despre ce a precedat noii “liberalizări revoluţionare”

Anterior, şeful statului s-a mai adresat Parlamentului şi Guvernului cu propuneri vizînd necesitatea “liberalizării economiei”. Prima iniţiativă de acest gen a fost făcută publică în cadrul şedinţei de închidere a sesiunii de vară a Parlamentului, în iulie 2001, la doar cinci luni de la victoria absolută a Partidului Comuniştilor (PC) la alegerile din februarie. Atunci propunerea de “liberalizare”, pentru a nu contrazice în mod vădit programul politic şi cel electoral al PC, a avut “trăsături chinezeşti”, enunţarea ei producîndu-se la scurt timp după vizita la Chişinău a preşedintelui Jiang Zemin. Argumentul succesului economic al Chinei nu lăsa loc pentru membrii PC de a se împotrivi “modelului chinezesc”. Ulterior, opţiunea “liberalizării” a evoluat spre alte modele — cipriot/baltic. Acest lucru s-a constatat exact cinci ani mai tîrziu, tot în cadrul şedinţei de încheiere a sesiunii de vară a Parlamentului din iulie 2006. Este adevărat că între timp fusese realizate evoluţii pozitive în vederea: a) micşorării impozitului pe venit de la 32% la 15%; b) “ghiliotinizării” parţiale a actelor normative neconforme legislaţiei; c) înregistrării afacerilor la “ghişeul unic” etc.

Prezentînd în iulie 2006 parlamentarilor varianta modificată a “liberalizării”, şeful statului i-a îndemnat în cîteva rînduri pe deputaţi, mai cu seamă, pe cei din fracţiunea majoritară a PC să nu se teamă de “liberalizare”. Recentele iniţiative din 10 aprilie a.c. au fost prezentate drept o concretizare a iniţiativelor din iulie 2006, acestea din urmă meritînd a fi reamintite măcar foarte succint:

Printre premisele benefice pentru realizarea iniţiativelor sale, şeful statului menţiona faptul că Republica Moldova are deja “un set de acorduri cu privire la evitarea dublei impuneri şi protejarea reciprocă a investiţiilor, un sistem bancar bine structurat, un sistem eficient şi transparent de înregistrare a companiilor”. În plus, el accentua că, de fapt, cea mai importantă premisa este — “stabilitatea politică din Republica Moldova”.

Chiar dacă propunerile din iulie 2006 au fost întîmpinate cu mult scepticism, ele au fost aplaudate din considerente, mai degrabă, pur politice. Aceasta fiindcă au fost interpretate drept un semnal pozitiv în sine prin faptul că liderul unui partid comunist, care deţine puterea absolută, vorbeşte despre necesitatea reformelor liberale. Şi valul de ironie a fost pe potrivă, provocînd întrebări de genul: a) n-ar fi fost oportun ca pe parcursul implementării propriilor iniţiative liberale, Partidul Comuniştilor să-şi schimbe denumirea care să-i reflecte noul curs liberal?; 2) la ce îi servesc Republicii Moldova cele vreo cinci — şase partide liberale, dacă PC poate face ceea ce ar trebui, dar nu pot face partidele liberale?

Comparînd recentele iniţiative ale şefului din 10 aprilie a.c. cu cele din 2006 putem constata că primele sînt, mai degrabă, îndreptate spre crearea unor premise necesare pentru realizarea celor enunţate în 2006, dacă acestea din urmă nu au fost date uitării. Modalitatea în care au fost lansate ultimele iniţiative trezeşte însă un şir de nedumeriri.

Nedumeririle

1) Însăşi preşedintele Voronin constata în ultimii doi ani, cu diferite ocazii, că factorul “stabilităţii politice” este esenţial pentru “modernizarea ţării şi liberalizarea economiei”. Cu toate acestea, lansarea recentelor sale iniţiative este sincronizată cu discuţiile privind eventuala dizolvare a Parlamentului, lucru care presupune intrarea într-o perioadă de incertitudine politică, în lipsa unor parametri foarte clar definiţi în vederea soluţionării temeinice a conflictului transnistrean. În plus, sincronizarea modernizării economice a ţării şi soluţionării conflictului transnistrean presupune coordonarea eforturilor cu administraţia de la Tiraspol dat fiind faptul că discrepanţele dintre sistemele economice, de evidenţă, de impozitare, de asigurare socială sînt imense. Sincronizarea în lipsa coordonării cu opoziţia şi cu autorităţile transnistrene nu poate să nu trezească mari nedumeriri. Sau dimpotrivă, se poate specula că coordonările au loc, dar sînt obscure;

2) Modalitatea în care au fost făcute publice propunerile şefului statului în cadrul şedinţei Guvernului a pus în evidenţă faptul că elaborarea lor nu a fost coordonată în nici un fel cu Executivul. Comentariile pentru mass-media pe care le-a făcut premierul Tarlev imediat după expunerea iniţiativelor şefului statului în şedinţa Guvernului, precum că “Executivul le va studia cu mare atenţie”[2] arată că Guvernul a fost luat prin surprindere. Iar comentariile miniştrilor însoţite de declaraţii de susţinere necondiţionată a iniţiativelor şefului statului au lăsat impresia că acceptă să fie “condamnaţi” a face ceea pentru ce, deocamdată, nu sînt pregătiţi. De fapt, Guvernului (ministerelor) şi Parlamentului (comisiilor parlamentare de profil) li s-a sugerat elaborarea rapidă a avizelor pozitive la propunerile şefului statului pentru ca acestea să fie aprobate de către Parlament în termen de zece zile de la prezentare;

3) Gradul de nedumerire creşte exponenţial dacă ne aducem aminte că spre sfîrşitul anului trecut şeful statului mai lansase o iniţiativă strategică — elaborarea “Planului Naţional de Dezvoltare a Republicii Moldova”. Iniţiativa respectivă era necesară şi binevenită în vederea asigurării unei coerenţe în implementarea prevederilor a sute de acte normative şi documente oficiale cu statut de strategii, concepţii, planuri etc. În acest sens, Guvernul adoptase la 28 decembrie 2006 “Planul de acţiuni pentru elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare a Republicii Moldova pe anii 2008–2011”. Prima variantă a acestui proiect trebuia să fie finalizată către 1 aprilie a.c. Noile iniţiative fundamentale ale şefului statului au fost făcute publice la 10 aprilie, după ce a fost dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale generale. Ele nu puteau fi luate în consideraţie de către experţii care au lucrat la PND. Probabil, munca lor va trebui revăzută şi readaptată la noile circumstanţe;

4) Iniţiativa şefului statului nu a fost coordonată nici cu comunitatea oamenilor de afaceri care, de fapt, este grupul ţintă ce va suporta efectele directe ale propunerilor şefului statului. Este curios că doar cu o săptămînă înaintea lansării noilor propuneri ale preşedintelui Voronin avuse loc business-forul “Statul şi mediul de business în Moldova”, desfăşurat sub egida Consiliului economic de pe lîngă prim-ministru, Ministerului Economiei, Asociaţiei Naţionale a producătorilor de Mărfuri, Asociaţiei Investitorilor Străini, Alianţei pentru Dezvoltarea Afacerilor şi Clubului Oamenilor de Afaceri “Timpul”. La forum au participat consilierul şefului statului pentru probleme economice, Oleg Reidman, şi ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, care au identificat principalele probleme ale economiei Republicii MoldovaRU ca fiind: inegalitatea agenţilor economici care activează ca societăţi cu răspundere limitată şi în baza patentei de întreprinzător; volumul mare a contrabandei şi produselor contrafăcute; controlul limitat al statului asupra agenţilor economici cu poziţii dominante pe piaţa internă; şi slaba capacitate concurenţială a produselor moldoveneşti în comparaţie cu cele străine. Nu s-a făcut nici o aluzie la pregătirea iniţiativelor şefului statului. Deşi, ar fi fost cît se poate de oportun să fie dezbătute eventualele efecte ale noilor iniţiative asupra setului de probleme identificate drept cele mai grave în cadrul forului;

5) În contrast cu luarea prin surprindere a Guvernului şi mediului de afaceri, experţii economişti afirmă că iniţiativele şefului statului au fost oarecum coordonate cu reprezentanţele organismelor financiare internaţionale în Moldova: “Ceea ce, se părea la prima vedere, a fi o surpriză cvasitotală, s-a dovedit a fi o acţiune la care se lucrează demult. Surse apropiate, susţin că autorităţile moldovene intenţionau să lanseze aceste iniţiative în februarie, însă FMI s-a opus intenţiei de a introduce cota zero pe beneficiul reinvestit şi amnistia fiscală”. Se vede că opunerea nu a servit la nimic. Oricum, reprezentanţii BM şi FMI vor trebui să-şi expună punctele de vedere asupra iniţiativelor preşedintelui Voronin, precum şi asupra modalităţii de adoptare a deciziilor în domeniul economic, cu caracter extrem de important.

Cele invocate mai sus arată că, de fapt, luarea prin surprindere a Guvernului, a mediului de afaceri şi tentaţia spre producerea senzaţiilor politice, a fost rîvnită, fiind specifică pentru Preşedinţie, atunci cînd elaborează şi lansează tot felul de iniţiative. De fapt, iniţiativele de cele mai multe ori sînt decizii practic adoptate şi impuse spre acceptare. Efectul rîvnit — consolidarea autorităţii exclusive a şefului statului. Această practică este urmată neabătut pe parcursul ultimilor şase ani — toate iniţiativele, în cele mai diverse domenii ale vieţii economice, sociale, politice, cu un minim grad de rezonanţă “au dreptul” să emane în exclusivitate de la şeful statului. Contrastul cu alte instituţii publice este uluitor. De exemplu, premierul Vasile Tarlev, care îşi deţine funcţia de şase ani la fel ca şeful statului, nu a lansat vreo iniţiativă memorabilă de rezonanţă proprie sau, măcar nu s-a angajat să dezbată în mod “creator” vreo iniţiativă a Preşedinţiei. Şeful executivului poate lansa doar iniţiative de genul “amenajării exemplare a cimitirelor”, lucru foarte important, dar totuşi, de nivelul competenţei administraţiilor locale.

Din punct de vedere a standardelor şi practicilor acceptate pentru adoptarea deciziilor “modelul moldovenesc” este unul greşit.

Primele reacţii ale forţelor politice şi ale mediului de afaceri

Primele reacţii au pus în evidenţă interesul major pentru noile iniţiative. Pe de o parte, o cohortă de oameni de afaceri au lăudat iniţiativele şefului statului în emisiunile propagandistice de susţinere necondiţionată şi elogioasă ale acestora. Pe de altă parte, în mod obiectiv s-a menţionat că doar propunerea referitoarea la “modificarea sistemului de impozitare a veniturilor” poate avea un impact pozitiv, celelalte două măsuri fiind estimate cu mare prudenţă şi dubii.

1) Propunerea de modificare a sistemului de impunere a veniturilor prin stabilirea cotei 0% de impozitare a venitului reinvestit şi impunerea cu 15% a dividendelor este salutată, practic, de toţi: politicieni, inclusiv cei din opoziţie; oameni de afaceri; experţi, cu excepţia celor străini care, deocamdată se arată destul de reticenţi. Vorba e că în 2006 acumulările la bugetul de stat au crescut cu aproximativ 23%, iar cota impozitului pe venitul persoanelor fizice şi juridice în bugetul de stat a constituit doar aproximativ 5%. Această comparaţie vorbeşte elocvent despre distorsiunile structurale ale economiei moldoveneşti. În astfel de circumstanţe experimentarea cu cota 0% a impozitului pe venit reinvestit pare a fi un lucru absolut firesc. Oricum, pierderile bugetare ar fi aproape insesizabile în situaţia cînd structura surselor de venit bugetare rămîne, practic, neschimbată.

În plus, legislaţia Republicii Moldova prevede deja astfel de măsuri, precum vacanţa fiscală. “Au dreptul la scutire integrală de plata impozitului pe venit pe un termen de trei perioade fiscale… agenţii economici al căror număr mediu anual de salariaţi nu depăşeşte 19 persoane şi suma anuală a veniturilor din vînzări, inclusiv a serviciilor prestate, nu depăşeşte suma de 3 milioane de lei, indiferent de forma juridică de organizare şi genul de activitate”[3]. Tocmai aici pare să iasă în evidenţă subtextul corului de susţinere din cadrul unor emisiuni propagandistice a iniţiativelor prezidenţiale din partea reprezentanţilor firmelor mari şi prospere. Vorba e că una din marile probleme menţionate de către ministrul Economiei în cadrul recentului forum “Statul şi mediul de business în Moldova” era identificată drept: “controlul limitat al statului asupra agenţilor economici cu poziţii dominante pe piaţa internă”. Într-adevăr, de ce aceştia n-ar milita pentru scoaterea de pe agendă a problemei identificate de către ministrul Economiei?

Trebuie remarcat că autorităţile nu ascund că s-au inspirat din modelul estonianRU în privinţa impunerii fiscale.

 Impozit pe venitul reinvestit al întreprinderilorImpozitul pe dividendeTVAImpozitul persoanelor fiziceImpozitul socialImpozitul pe şomaj
Estonia-20000%35%18%26%33%0,5%
Moldova-20070%15%20%20%35%-

Deşi din tabel[4] se vede că abordările de stimulare a reinvestirilor sînt asemănătoare, se observă că în Estonia impozitarea dividendelor este mult mai mare. În schimb, motivarea business-ului de a nu plăti salariile în plicuri, practic, coincide. Cu toate acestea, în cazul Republici Moldova experţii consideră că “nu impozitul pe venit îi face pe agenţii economici să dea banii în plic, ci contribuţia la asigurările sociale, care este foarte mare. Taxa pe valoarea adăugată este ridicată”[5].

Cît priveşte atragerea investitorilor străini, aceştia au afirmat întotdeauna că au nevoie de cel puţin trei lucruri pentru a veni în Republica Moldova: infrastructură relativ dezvoltată, justiţie independentă, legislaţie economică clară şi stabilă.

2) Propunerea de legalizare a capitalului, în perioada 1 iulie 2007 — 1 ianuarie 2009, prin declararea benevolă a mijloacelor băneşti şi activelor deţinute, are acelaşi obiectiv de “ameliorare a climatului investiţional” prin “stimularea persoanelor juridice şi fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova) să-şi legalizeze capitalurile, achitînd în bugetul de stat o taxă de legalizare de 5% de la valoare declarată a activului”. Această abordare a problemei a stîrnit mult interes, dar şi foarte multe întrebări.

În primul rînd, nu prea există estimări care să indice asupra volumului “capitalului nelegalizat” al cetăţenilor şi întreprinderilor moldoveneşti, dar şi a surselor acestora. O astfel de clarificare ar fi necesară pentru a putea compara modelul moldovenesc de “legalizare a capitalului” cu alte modele. De exemplu, în Rusia şi Kazahstan legalizarea capitalurilor avea sens fiindcă, acestea părăsind ţările respective, era nevoie de a fi întoarse şi investite în mod legal. În Rusia astfel de tentative s-au făcut de mai multe ori, ultima fiind iniţiată de preşedintele Vladimir Putin încă în 2002 şi încă nu a ajuns la un anumit final. Sursele capitalurilor nelegalizate în Rusia şi Kazahstan au fost diverse, principalele fiind totuşi afacerile legate de exporturi imense a materiilor prime şi agenţilor energetici, privatizările unor active economice la fel de imense prin intermediul unor scheme frauduloase. Este irelevant să se vorbească în cazul Republicii Moldova despre astfel de surse ale capitalului ilegal. Din raportul prezentat de preşedintele Voronin în cadrul şedinţei de Guvern din 10 aprilie a.c. putem desprinde că îngrijorările autorităţilor moldoveneşti sînt legate de faptul că “activele (imobiliare, financiare etc.) persoanelor juridice sînt înregistrate la valoarea inferioară costului lor de piaţă… Tranzacţiile cu active sînt înregistrate la preţuri reduse…Remitenţii nu declară mijloacele băneşti obţinute în străinătate”.

Dacă acestea sunt principalele îngrijorări, atunci remediile împotriva lor trebuie să fie numite adecvat — legalizarea activelor, ci nu legalizarea capitalurilor. În plus, dacă e vorba de active imobiliare şi funciare ele au o particularitate — nu pot fi ascunse de ochii lumii, dar mai ales de ochii organelor de control ale statului. Soluţia pentru astfel de re-evaluări la preţurile reale demult este prevăzută de legislaţia în vigoare, trebuind doar aplicată de o manieră adecvată.

Cît priveşte intenţia de “legalizare” a remitenţelor, este o idee cu valoare nulă şi periculoasă chiar pentru partidul de guvernămînt. Estimările arată că permanent la munci peste hotare se află 400 — 500 mii de cetăţeni moldoveni. Aceleaşi estimări arata că remitenţele anuale din partea lor se cifrează aproximativ la un miliard de dolari[6], adică, în mediu un gasterbaiter moldovean remite aproximativ 2000 — 2500 dolari pe an, bani destinaţi preponderent consumului curent şi pe care-i poate introduce în Republica Moldova absolut legal, fără să-i decare. De ce atunci, odată cu lansarea “reformelor liberale revoluţionare” aceşti cetăţeni ar trebui să-i legalizeze contra a 5% impozit?

Ceea ce este cu adevărat interesant ţine de presupunerea că “reforma revoluţionară liberală” s-ar putea să nu se limiteze la formula “trei în una”, ci să aibă o extensiune foarte interesantă — introducerea obligativităţii declarării surselor de venituri la cumpărarea unor obiecte a căror valoare depăşeşte o anumită limită. Că s-ar putea să fie aşa ne sugerează iniţiativa şefului statului din anul trecut, stopată deocamdată, privind modificarea articolului 46 (3) din Constituţie, referitor la faptul că “averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă”. Iată pentru astfel de presupuse intenţii electoratul constituit din rudele celor aproximativ 400 mii de gasterbaiteri se poate “supară” şi eventual vota de o manieră netradiţională.

În schimb, experţii economişti consideră că propunerile şefului statului nu-i va deranja prea mult pe posesorii capitalurilor deţinute în zonele off-shore. Aceasta fiindcă capitalurile din zonele off-shore se pot întoarce în Republica Moldova sub tot felul de pseudonime, scheme şi tehnologii în acest sens existînd nenumărate. În plus, merită menţionat faptul că în 2004 şeful statului a iniţiat reglementări referitoare la “taxa off-shore” care urma a fi “achită la bugetul de stat de către rezidenţii Republicii Moldova, subiecţi ai impunerii, pînă la transferarea mijloacelor băneşti în lei moldoveneşti la cursul oficial al Băncii Naţionale în mărime de 15%”. Taxa off-shore urma a fi “inclusă în componenţa cheltuielilor generale şi administrative şi să fie deduse din venitul impozabil la determinarea obligaţiilor privind impozitul pe venit în modul general stabilit”. Iar în cazul în care "taxa off-shore nu este achitată la timp în bugetul de stat, ea este percepută de la subiecţii impunerii cu aplicarea unei amenzi în mărimea prevăzută de Codul fiscal. Se mai presupunea sancţionarea şi nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă privind taxa off-shore ". Însă, tot preşedintele Voronin a fost cel care a renunţat să promulge legea adoptată invocînd “pericolul creşterii preţurilor la produsele petroliere şi alte produse de import, prejudicierea intereselor actualilor şi potenţialilor investitori, apariţia unor contradicţii cu tratatele internaţionale pe care le are încheiate Republica Moldova şi care prevăd evitarea dublei impuneri etc”.

În acest context, ceea ce prezintă interes este totuşi estimarea volumului capitalurilor din zonele off-shore investit în Republica Moldova, precum şi alte date despre circulaţia lor aici.

3) propunerea “amnistiei fiscale” prevede: a) anularea tuturor datoriilor fiscale ale agenţilor economici formate pînă la 1 ianuarie 2007; b) anularea amenzelor/penalităţilor pentru întîrzieri; c) ridicarea sechestrelor puse pe activele agenţilor economici. Se mai prevede interzicerea verificării de către organele fiscale a documentelor respective, anterioare datei limită pentru anularea, deopotrivă cu majorarea sancţiunilor pentru neachitarea impozitelor şi taxelor începînd cu 2007.

Această propunere a stîrnit cele mai controversate reacţii din partea liderilor politici de opoziţie, experţilor şi unor oameni de afaceri. Nu se ştie nici care ar putea fi reacţia organismelor financiare internaţionale, pentru care menţinerea stabilităţii macroeconomice (menţinerea deficitului bugetar sub 0,5% din PIB, inflaţia sub 10% etc) prevalează asupra altor detalii. Deşi, preşedintele comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe, Nicolae Bondarciuc, membru al fracţiunii PC, afirmă că “organismele financiare internaţionale au acceptat această iniţiativă”[7]. În acelaşi timp, expertul economic Alexandru Oprunenco afirmă că “amnistia fiscală şi cota zero nu se încadrează în angajamentele faţă de instituţiile financiare internaţionale şi, în primul rînd, Fondul Monetar Internaional”[8]. În opinia lui Oprunenco amnistierea “fiscală are un hazard moral. Adică, toţi agenţii economici care au respectat legislaţia fiscală şi au plătit la timp impozitele văd că se poate de neplătit. Şi asta creează cîteva momente perverse pentru cei care s-au obişnuit să plătească. Ei ar putea să se gîndească cam în felul următor: de ce ar trebui să plătesc dacă vine o amnistie fiscală şi eu degeaba dau banii”.

Întra-adevăr, de că să nu fie aplicate instrumentele existente şi general acceptate faţă de cei incapabili să-şi gestioneze eficient afacerile — legea falimentului, de exemplu, de ce să se procedeze discriminatoriu faţă de cei care au depus eforturi pentru a-şi onora obligaţiunile?

Credibilitatea faţă de iniţiative

Un şir de oameni de afaceri, experţi şi lideri politici de opoziţie au remarcat că succesul iniţiativelor prezidenţiale depinde în mare măsură de gradul de credibilitate de care s-ar bucura ele. Scepticismul foarte pronunţat vine mai cu seamă din partea foştilor înalţi demnitari, aflaţi actualmente în opoziţie. Cu toate acestea, remarcile lor sînt bazate pe argumente dificil de combătut. Astfel, fostul Prim-ministru în perioada decembrie 1999 — aprilie 2001, deputatul Dumitru Braghiş, se întreabă cu nedumerire — care e necesitatea de a impozita la cota 0% toate afacerile, inclusiv business-ul bancar, care, oricum, are supravenituri? Nu e vorba cumva de interese private ale elitelor guvernante? În acelaşi timp, fostul viceprim-ministru pentru problemele sectorului real al economiei, din aceeaşi perioadă, deputatul Valeriu Cosarciuc, consideră că “de legalizarea capitalului vor beneficia acei care se învîrtesc în jurul actualei guvernări, fiindcă numai aceştia puteau să activeze la negru şi numai aceştia puteau să nu plătească impozite. Cei care s-au pricopsit cu diferite bunuri şi capitaluri necesită acum, diferite modificări ca să le legalizeze. Toţi ceilalţi, care au activat legal şi care nu erau de acord cu guvernarea actuală, au trecut prin sita SIS-lui şi a CCCEC”[9].

Susţinerea iniţiativelor de către cetăţeni ar trebui să se coreleze cumva cu rating-ul de încredere faţă de preşedintele Voronin. Potrivit sondajelor de opinie, rating-ul respectiv este în descreştere semnificativă, deşi este mult mai înalt decît rating-urile altor politicieni. În cazul dat, încrederea generală nu trebuie confundată cu încrederea din partea grupului ţintă — oamenii de afaceri şi posesorii de capitaluri nelegalizate, care vor suporta principale efectele ale iniţiativelor.

Care este personalitatea politică în care dvs. aveţi încredere? (întrebare deschisă) www.ipp.md
Un alt factor important este că se ştie că nu toate promisiunile şefului statului sînt realizabile. Uneori promisiunile sînt uitate, alteori sînt reformulate în dependenţă de conjunctură şi eventuala atingerea a altor interese. Astfel, şeful statului a lansat iniţiativa de modernizare a PC încă în mai 2002, dar modernizarea nu s-a mai produs. Principalele documente — programul politic şi statutul PC au rămas neschimbate, practicile de adoptare a deciziilor interne şi a celor din cadrul instituţiile publice, ocupate de către membrii PC, de asemenea nu au suferit schimbări esenţiale, dovadă fiind modalitatea lansării recentelor iniţiative. Aderarea PC în ianuarie 2007 la Stînga Europeană Unită nu poate insuflă prea multă încrederea în pledoaria sinceră pentru o “liberalizare” autentică. Cele mai recente luări publice de poziţie ale liderilor PC arată că liberalizarea este văzută în limitele noii politici economice (NEP) leniniste. Care poate fi gradul de încredere în intenţia de promovare sinceră a valorilor liberale, cînd toţi ştiu ce a urmat după NEP, chiar dacă se invocă drept argument şi faptul că timpurile s-au schimbat ireversibil.

Totuşi, documentele oficiale ale PC obligă conducerea acestuia să pledeze “pentru instaurarea socialismului în republică, avînd drept scop final edificarea comunismului” şi să-şi “fundamenteze activitatea pe învăţătura marxist-leninistă”. Discrepanta dintre scopurile declarate oficial şi politicile promovate nu poate să nu se regăsească în percepţia cetăţenilor. Astfel, conform sondajelor de opinie, din momentul declarării modernizării PC şi pînă în decembrie 2006, rating-ul celor care cred că PC ar putea scoate ţara din criză a scăzut cu aproximativ 20%. Tabelul de mai jos arată că promisiunile din preajma alegerilor contribuie la creşterea rating-lui de încredere, aşa cum s-a întîmplat în preajma alegerilor parlamentare din martie 2005. Dar tocmai asta face să se creadă că noile iniţiative prezidenţiale au conotaţii preponderent electorale, într-o situaţie de declin vădit de încredere.

Care dintre partidele politice pot contribui la ieşirea din criză? (întrebare deschisă) www.ipp.md
În definitiv, oare nereuşita modernizării propriului partid de către preşedintele Voronin poate fi un factor de încredere că el va reuşi să modernizeze întreaga societate? Piruetele propagandistice şi sofismele bazate pe citate din Hernando de Soto şi George Soros despre natura capitalului, prezentate aproape ca o susţinere de către aceştia a iniţiativelor preşedintelui Voronin, nu sînt suficiente pentru a convinge că un partid comunist poate face “revoluţie liberală”. Dimpotrivă, modalitatea de adoptarea a deciziilor de “liberalizare revoluţionară” este cît se poate de relevantă în acest sens.

Pentru ca deţinătorii de capitaluri neoficilizate să dea crezarea bunelor intenţii va fi nevoie de o campanie de persuasiune, nu de propagandă, care să arate cazuri cu caracter pozitiv, să pună în evidenţă evoluţia sorţilor capitalurilor amnistiate şi amplasate cu potenţial beneficiu. Dar şi acest lucru va fi insuficient, precum şi îndemnurile şefului statului către oamenii de afaceri de a “deschide o pagină nouă” în relaţiile autorităţilor cu bisiness-ul. Pentru aceasta ar trebui închise paginile vechi. În acest sens “se impune informarea opiniei publice despre evoluţia cazurilor penale în privinţa conducerii unor unităţi economice ale statului (controlate de stat): Compania «Air Moldova», S.A. «Franzeluţa», S.A. «Aroma», S.A. «Farmaco» ş.a.” Credibilitatea fată de noile iniţiative ar creşte daca s-ar aduce exemple pozitive de elucidare a finalităţii cazurilor de rezonanţă anterioare, despre începutul cărora mass-media locală a informat publicul larg, dar nu se ştie practic nimic despre soluţionarea lor. De asemenea, în perspectivă ar trebui să se asigure lipsa cu desăvîrşire a cazurilor negative de persecutare a celor care şi-au scos capitalurile din umbră.

Concluzii

  1. Efectul imediat al noilor iniţiative economice ale şefului statului este preponderent propagandistic, eclipsînd estimarea eventualelor efecte pozitive şi negative de pe urma implementării lor. Concluzia se desprinde din afirmaţiile precum că eventuala capitalizare a activelor din Republica Moldova de pe urma propunerilor şefului statului va permite scoaterea ei din ruşinosul registru — “cea mai săracă ţară din Europa”. Pentru scopuri electorale abordarea respectivă poate fi considerată eficientă, însă pentru modernizarea economiei ea este contra-productivă. Spre exemplu, elogierea formulei “trei în una”, adică trei acţiuni concomitente pentru o “revoluţie liberală” nu ia în calcul că uneori e mai mult potrivit şi eficient că acţiunile să aibă o consecutivitatea bine determinată, astfel ca unele să pregăteasă premisele pentru aplicarea eficentă a celor ulterioare;

  2. Modul în care au fost lansate iniţiativele pun în evidenţă faptul că procesul de adoptare a deciziilor economice rămîne unul nesatisfăcător. Acest lucru e un semnal, mai degrabă, negativ pentru partenerii externi ai Republicii Moldova;

  3. Efectele economice ale iniţiativelor şefului statului vor fi, mai degrabă pozitive decît negative. Ele însă nu trebuie supraapreciate. Capacitatea de atragerea a investiţiilor în Republica Moldova în orice caz va rămîne mai proastă decît a fost cea a ţărilor, modelele cărora au servit drept puncte de reper pentru actualele autorităţi moldoveneşti (Ţările Baltice/Cipru). Emigrarea forţei de muncă; calitatea celei rămase în ţară; infrastructura proastă; conflictul transnistrean nesoluţionat; blocarea cailor regionale de tranzit; credibilitatea guvernanţilor; gradul înalt de corupţie etc. sînt factori care vor atenua efectele pozitive scontate de pe urma implementării iniţiativelor şefului statului.

  4. Efectele politice ale iniţiativelor prezidenţiale ar trebui să fie neîndoielnic pozitive. Iniţiativele propriu-zise şi modalitatea lor de prezentare vor declanşa dezbateri politice în societate, amploarea cărora e dificil de imaginat, lucru extrem de pozitiv pentru Republica Moldova. Aceasta ar contribui la menţinerea pe agendă nu doar a necesităţii modernizării ţării, dar şi a necesităţii modernizării sistemului de partide, în general, şi a partidului de guvernămînt, în special;

  5. Aspectul moral al argumentărilor oficializate în favoarea noilor iniţiative ale şefului statului este îndoielnic. Amnistia fiscală, aşa cum este propusă, va contribui, mai degrabă, la subminarea disciplinei financiare pentru cei care îşi administrează prost afacerile, defavorizîndu-i şi descurajîndu-i pe cei performanţi. Aceste aşteptări vor trebui, probabil, combătute prin măsuri coercitive. Este semnificativ în acest sens că CCCEC se abţine de la comentarea iniţiativelor şi efectelor scontate de pe urma implementării lor. În plus, trebuie menţionat că din punct de vedere moral, nu există nici o diferenţă principială dintre obţinerea unui venit de pe seamă speculărilor bazate pe diferenţa valorii reale şi nominale a unor bunuri comercializate şi obţinerea dividendelor politice/electorale de pe urma utilizării conştiente de către o forţă politică care îndeamnă la relaţii noi, a unui nume care nu corespunde politicilor pe care le promovează. Dacă scopul programatic al PC este cu adevărat “edificarea comunismului”, atunci pare extrem de suspect că el poate fi atins printro “revoluţie liberală”. Aceasta poate avea sens pentru singurul scop de identificare a “elementelor liberale”, supuse anihilării ulterioare. Nimeni nu poate crede în aşa ceva, deci urmează a fi înlăturată discrepanţa care aduce la astfel de concluzii.

  6. Orice guvernare nu este dispusă să-şi recunoască greşelile, în schimb este înclinată să-şi exagereze realizările. Lansînd noile iniţiative actuala guvernare trebui să fie conştientă că ele pot fi uşor contabilizate. În ajunul alegerilor parlamentare ordinare din 2009, evident dacă nu vor avea loc alegeri anticipate, vor trebuie calculate efectele concrete ale noilor iniţiative ale şefului statului — cîte persoane fizice şi juridice s-au adresat cu cereri de legalizare a capitalului; ce volum de capital a fost legalizat; care a fost efectul economic; au ajutat aceste măsuri la izbăvirea Republicii Moldova de ruşinosul statut de “cel mai sărac stat din Europa”; a recurs guvernarea la presiuni asupra deţinătorilor de “capitaluri-remitenţe” pentru a îmbunătăţi statisticile legate de aceste iniţiative, etc.

  1. “Voronin pressured to accept Russian settlement plan for Transndiestria”, Vladimir Socor, Eurasia Daily Monitor — Volume 4, Number 73
  2. “De la capitalismul sălbatic la liberalism civilizat”, Oleg Cristal, Moldova Suverană, nr.53 din 11.04.2007
  3. Codul fiscal //Monitorul Oficial 62/522, 18.09.1997
  4. Tabelul conţine cifrele maxime şi adiţiunile unde e cazul
  5. Veaceslav Ioniţă, BASA-Economic Rom, 12.04.2007
  6. FMI a estimat la $1,3 — 1,5 miliarde remitenţele în 2006, aproximativ 50% din PIB
  7. BASA-Economic Rom, ERM0371, 12.04.2007
  8. BASA-Economic Rom, ERM0368, 12.04.2007
  9. BASA-Economic Rom, ERM0375, 12.04.2007
Alegerile locale 2007 “Votul util” în favoarea “răului mai mic”?