Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

După octombrie, a trecut şi noiembrie…

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 30 noiembrie 2007
ADEPT logo

Iniţiativele din octombrie ale Preşedintelui Vladimir Voronin, făcute publice prin intermediul a trei interviuri pentru două ziare moscovite, vor avea, se pare, soarta tuturor iniţiativelor anterioare, adică vor fi salutate în continuare de mediatori şi observatori, vor genera noi discuţii şi consultări etc., fără vreun impact semnificativ. În luna noiembrie, imediat după lansarea iniţiativelor de: restabilire a încrederii reciproce între părţile implicate în conflict; restabilire a infrastructurii comune; demilitarizare şi dezarmare; recunoaştere a dreptului de proprietate asupra unităţilor economice din Transnistria în schimbul progreselor în elaborarea statutului juridic pentru regiunea separatistă şi soluţionarea conflictului — a urmat un şir de evenimente care au spulberat orice aşteptări optimiste. Principalii generatori ai evenimentelor au fost chiar unii din participanţii la procesului de negocieri în formatul “5+2” care, mai degrabă, au adîncit discrepanţele dintre părţile implicate în conflict, decît le-au apropiat în baza iniţiativelor Preşedintelui Voronin.

Administraţia de la Tiraspol

Liderii Transistriei au comentat cu sarcasm iniţiativele Preşedintelui Voronin, calificîndu-le drept “iniţiative de gazetă”, fanteziste şi rupte de realităţi, bune doar pentru campanii propagandistice, ignorînd participarea în cadrul celor 7 grupuri de lucru instituite prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1178 din 31.10.2007 “în vederea realizării iniţiativelor Preşedintelui Republicii Moldova privind întărirea încrederii şi securităţii în contextul procesului soluţionării problemei transnistrene”. Calificativele negative ale liderilor transnsitreni au fost făcute pe fundalul rezultatelor vizitei la Moscova a liderului transnistrean, Igor Smirnov, care s-a întors la Tiraspol cu un mesaj încurajator, de eventuală reluare a suportului economic al Rusiei către Transnistria, aşa cu prevede “protocolul Jucov-Smirnov”, semnat în mai 2006. Ajutorul economico-financiar al Rusiei fusese sistat în 2007 ca urmarea a utilizării inadecvate a acestuia de către administraţia transnistreană şi, în special, în urma scandalului iscat de pe urma utilizării banilor acumulaţi pentru achitarea curentă a consumului de gaze naturale, resurse acumulate pe conturile GAZPOMBANK, condus de membrii familiei Smirnov.

La 4 noiembrie Igor Smirnov a participat la “summit-ul şefilor de state a organizaţiei pentru Democraţie şi Drepturile Popoarelor”, constituită la 14 iunie 2006 de către Abhazia, Transnistria şi Osetia de Sud. În cadrul întîlnirii au fost aprobate documente cu caracter contrar iniţiativelor Preşedintelui Voronin: statutul acestei “internaţionale separatiste”; cadrul de cooperare economică, financiară şi umanitară; întărirea şi prioritizarea relaţiilor cu federaţia Rusă; menţinerea prezenţei militare ruse în regiunile respective.

Autorităţile Moldoveneşti

Chişinăul a iniţiat o campanie de atenţionare a locuitorilor din Transnistria privind oferirea de către administraţia de la Tiraspol a dreptului de arendă a terenurilor agricole unor firme pe un termen de 99 de ani. Preşedintele Voronin a chemat cetăţenii transistreni să se adreseze organelor specializate ale Republicii Moldova pentru a primi gratis titluri de proprietate, putînd astfel să se apere de o eventuală dezmoştenire. La rîndul lor, autorităţile transnistrene au reacţionat extrem de acid faţă de campania Chişinăului, invocînd necesitatea reformării complexului agro-industrial din regiune şi exprimînu-şi încerederea că nimeni din locuitorii regiunii nu va apela la serviciile Chişinăului.

La 7 noiembrie Ministerul Dezvoltării Informaţionale (MDI) a promovat “Regulamentul provizoriu privind introducerea în circulaţia liberă în R. Moldova a vehiculelor cu documente şi numere de înmatriculare neregulamentare”, ce prevede că începînd cu 1 ianuarie 2008, automobilele înregistrate în Transnsitria nu vor putea părăsi hotarele Republicii Moldova, iar cu începere de la 1 ianuarie 2009, acestea nu vor putea circula nici pe teritoriul Republicii Moldova situat pe malul drept al Nistrului. Această decizie a stîrnit diverse nedumeriri. Liderii transnistreni au calificata decizia respectivă drept o dovadă că iniţiativele Preşedintelui Voronin sînt doar un paravan după care se ascund intenţiile de exercitare a presiunilor asupra Tiraspolului. La rîndul lor, mediatorii şi observatorii din cadrul formatului “5+2” şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Chişinăul nu şi-a coordonat acţiunea respectivă, cel puţin cu Ucraina, care ar putea pur şi simplu s-o ignore, punînd Chişinăul într-o situaţie proastă de a-şi retrage propriile intenţii, aşa cum a mai fost atunci cînd s-a intenţionat impunerea controlului asupra importului în Transnsitria.

Uniunea Europeană

Parlamentul European (PE) a adoptat la 15 noiembrie 2007 o rezoluţie referitoare la consolidarea Politicii Europene de Vecinătate prin care a recunoscut posibilitate de principiu pentru aderarea la UE a Ucrainei şi Republicii Moldova. În acest context, articolul 37 al Rezoluţiei menţionează că UE “încurajează Ucraina ca în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comune să examineze posibilitatea alăturării la măsurile restrictive impuse de UE faţă de liderii transnistreni, contribuind astfel la soluţionarea paşnică a conflictului”.

Recomandarea PE se încadrează în abordarea vehiculată de curînd, conform căreia ar exista necesitatea găsirii unor modalităţi de rupere a cercului vicios de care profită liderii transnsitreni datorită suportul făţiş al Rusiei, respingînd orice iniţiative de soluţionare a conflictului fără a suporta careva consecinţe. Noua idee, se pare, are în vederea posibilitatea impunerii unor măsuri de restricţie liderilor separatişti dacă aceştia vor continua să torpileze fără temei iniţiativele cu potenţial de apropiere a soluţionării conflictului. Acum cîţiva ani, UE a impus restricţii ce limitează circulaţia a 17 persoane cu funcţii de rang superior din Transnsitria, solicitînd în prezent acelaşi lucru şi Ucrainei. Chiar dacă Ucraina se va opune, cu timpul această măsură ar putea deveni o realitate aşa cum a devenit o realitate controlul hotarului moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean. Evident, autorităţile transnistrene au reacţionat negativ faţă de recomandarea PE, invocînd încălcarea drepturilor omului prin limitarea dreptului la circulaţie a liderilor separatişti. Ei ţin mult la drepturile lor, uitînd că PE a adoptat vara trecută o Rezoluţie privind încălcarea drepturilor omului în Transnsitria tocmai din partea liderilor acesteia. Dacă s-ar ajunge ca Ucraina să invoce drept argument faptul că nu ar putea limita intrarea pe teritoriul său a liderilor transnistreni care sînt cetăţeni ai Ucrainei şi Rusiei, atunci Republica Moldova ar putea insista asupra schimbării sensului interdicţiei, adică să admită părăsirea de către liderii transnistreni a teritoriului regiunii de est a ţării prin teritoriul Ucrainei, cerînd în schimb interzicerea intrării pe teritoriul Republicii Moldova prin segmentul transnistrean, adică declarînd-i persoane non grata. Ucraina practică acest gen de interdicţii pentru cetăţenii ruşi pe care îi acuză de subminarea statalităţii sale. Evident, subtilităţile juridice trebuie elaborate minuţios, însă oricum acest lucru s-ar putea realiza în practică doar la recomandarea insistentă a UE, adresată Ucrainei prin prisma Politicii Externe şi de Securitate Comune. Această abordare ar permite evitarea acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului, interdicţia fiind motivată prin faptul că liderii separatişti încalcă Constituţia Republicii Moldova şi torpilează orice iniţiative de soluţionare a conflictului.

Un alt eveniment demn de menţionat este declaraţia Şefului Misiunii EUBAM, generalului Ferenz Banfi, care la 21 noiembrie s-a referit la faptul că regiunea transnistreană serveşte drept loc unde contra unei plăţi mici cetăţenii ucraineni înregistrează masiv automobile de lux cu scopul evitării achitării taxelor în Ucraina, unde acestea sînt considerabile. A fost vorba de înregistrarea a aproximativ 400 de automobile în nouă luni ale anului curent. Acest exemplu evoca traficul cu automobile furate din Europa şi, în acest sens, justifică oarecum decizia de a impune limitarea circulaţii automobililor cu numere de înregistrare transnistrene.

Federaţia Rusă

Autorităţile ruse au decis deschiderea a 24 de secţii de votare pe teritoriul Transnistriei pentru “realizarea dreptului de vot” a celor peste 100 mii cetăţeni ruşi, rezidenţi în Transnsitria, la alegerile parlamentare din 2 decembrie 2007. Acest lucru s-a făcut ignorînd demersul Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), care s-a opus acestei intenţii. În consecinţă, Ambasada Rusiei în Republica Moldova a dat publicităţii un comentariu amplu prin care a anunţat că nu recunoaşte independenţa Transnsitriei, dar că pledează în favoarea “garantării dreptului de vot al cetăţenilor Rusiei oriunde s-ar afla aceştia”. Argumentele invocate de autorităţile ruse cu referinţe la documente internaţionale şi la Tratatul de bază moldo-rus, ar trebui să fie valabile şi în cazul Ucrainei. Într-adevăr, CEC din Transnsistria s-a adresat autorităţilor Ucrainei pentru deschiderea secţiilor de votare în regiunea separatistă pentru ca cei 65 mii de cetăţeni ucraineni să poată vota la alegerile parlamentare ordinare din martie 2006 şi la cele anticipate din septembrie 2007. Autorităţile ucrainene au găsit însă de cuviinţă să respecte poziţia MAEIE şi să nu deschidă secţii de votare. Prin contrast, exact în acelaşi cadru internaţional şi bilateral, autorităţile ruse au adoptat o decizie cu sens invers, invocînd faptul că au trupe militare pe teritoriul Transnistriei şi că acest fapt i-ar oferi dreptul să deschidă oricîte secţii de votare doresc. Marea curiozitatea constă tocmai în faptul că Republica Moldova insistă de mai mulţi ani ca Rusia să-şi retragă prezenţa militară din Transnistria. Anume această prezenţa militară rusă stă la baza cercului vicios — autorităţile transnistrene vor incorporarea regiunii în Federaţia Rusă şi nu vor ca militarii ruşi să plece de acolo, iar autorităţile ruse invocă drept motiv că nu pot retrage trupele fiindcă se opun autorităţile transnistrene. E logic şi foarte comod pentru argumentare.

Ultimul subiect a fost dezbăt în cadrul summit-ului ministerial al OSCE din 29–30 noiembrie de la Madrid. Graţie eforturilor Federaţiei Ruse, care a putut convinge Ministerul de Externe al ţării gazde ce deţine Preşedinţia OSCE să ofere viza de intrare, la summit-ul de la Madrid a participat şi ministrul de externe al Transnsitriei, Valerii Liţcai, aceasta în pofida interdicţiei de circulaţie impusă de UE pentru spaţiul respectiv. Dacă asta a fost miza cea mare, prezenţa lui Liţcai la Madrid n-a ajutat la nimic, summit-ul OSCE, al cincilea an consecutiv, n-a putut adopta o Declaraţie finală. În schimb Liţcai a dat o caracteristică activităţii OSCE cu care acesta este puţin probabil să se mîndrească. Este important de menţionat că autorităţile moldoveneşti şi-au menţinut poziţiile enunţate anterior privind necesitatea retragerii trupelor ruseşti din Transnistria în conformitate cu obligaţiunile asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul din noiembrie 1999. În pofida moratoriului anunţat de Rusia, statele membre NATO şi-au menţinut poziţia vis-a-vis de ratificarea Tratatului adaptat FACE, invocînd argumentele Republicii Moldova şi Georgiei.

În acelaşi timp, autorităţile moldoveneşti au evitat să pună în dezbateri la Madrid ignorarea de către Rusia a opunerii acestora faţă de deschiderea celor 24 secţii de votare. Doar 20 de ONG-uri moldoveneşti, care au organizat o conferinţă de presă, şi-au permis să spună lucrurilor pe nume. Adică, să spună cum poate fi numit comportamentul Rusiei în Transnsitria în situaţia cînd: cetăţenii Rusiei se află la cîrma Transnsistriei; Guvernul rus o susţine financiar şi economic; prezenţa militară rusă îi asigură securitatea sub diferite pretexte; aceeaşi prezenţa militară justifică organizarea alegerilor pentru organele reprezentative ale Federaţiei Ruse, etc? Nu e clar de ce Federaţia Rusă era nemulţumită de argumentare CEDO în “cazul Ilaşcu” potrivit căreia Rusia controlează totalmente regiunea transnistreană şi, deci, poartă responsabilitatea pentru totul ce se întîmplă acolo.

Concluzii

Evoluţiile din luna noiembrie au arătat că “iniţiativele lui Voronin” la moldoveni sînt ca “Planul lui Putin” la ruşi — fiecare citeşte ziarele sau priveşte “emisiunile analitice” şi îşi creează o impresie despre ele. Impresia pe care şi-au creat-o liderii transnistreni despre “iniţiativele lui Voronin” au fost foarte proaste, de aceea, ei au preferat “Planul lui Putin”, deschizînd 24 de secţii de votare pentru participarea Transnistriei, parte componentă a Moldovei suverane, la alegerile pentru Duma de Stat din Rusia.

După citirea ziarelor şi privirea “emisiunilor analitice”, principala concluzie este că, în linii mari, esenţa “iniţiativelor lui Voronin” se reduce la acceptarea recunoaşterii dreptului de proprietate a Rusiei asupra principalelor unităţi economice din Transnistria în schimbul suportului acesteia în soluţionarea conflictului. Evoluţiile din noiembrie au arătat că Rusia este interesată de proprietăţi, însă insistă cu fermitate ca conflictul să fie soluţionat de două părţi egale, aşa cum prevede “memorandumul Primakov” din mai 1997.

Cum Federaţia Rusă a invocat necesitatea “asigurării drepturilor omului”, deschizînd 24 secţii de votare în raioanele de est ale Republicii Moldova, a cărei independenţă şi suveranitate afirmă că o recunoaşte, cu atît mai mult autorităţile de la Chişinău au obligaţia să asigure egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor din regiunea respectivă, evitînd discriminarea. Însă autorităţile moldoveneşti nu se isprăvesc cu această sarcină. Astfel, 100 mii de cetăţeni ruşi, rezidenţi în Transnistria pot vota la 2 decembrie 2007 pentru Duma de Stat, iar 65 mii cetăţeni ucraineni nu au putut vota la 30 septembrie 2007 pentru alegerea Radei Supreme. Este interesant că din punct de vedere a dreptului internaţional şi al relaţiilor bilaterale cu Moldova, între statutul Rusiei şi a Ucrainei în Transnistria, practic, nu există diferenţe, poate cu excepţia faptului existenţei “Planului Putin” şi a “democraţiei suverane” în Rusia, care, iată că produc efecte internaţionale, Rusia demonstrînd astfel că Ucraina nu cunoaşte “dreptul internaţional” şi nu asigură realizarea drepturilor propriilor cetăţeni. Atitudinea autorităţilor moldoveneşti faţă de această nedreptate în asigurarea “egalităţii drepturilor” poate implicit sugera Ucrainei ca aceasta să-şi egaleze numărul de observatori militari şi numărul de cetăţeni cu cele ale Rusiei.

Singura posibilitate reală de impulsionare a căutării unei soluţii durabile pentru conflictul transnistrean este motivarea în acest sens a liderilor de la Tiraspol, prin metode recomandate Ucrainei în recenta Rezoluţie a PE. Eventuala opunere faţă de această propunere este explicabilă prin faptul că Ucraina, practic, a incorporat Transnistria în piaţa sa internă de consum şi că în ţara vecină sînt mulţi cei care profită de status-ul quo din Transnistria. În această situaţie, Republica Moldova poate doar încerca să convingă UE să condiţioneze progresele în relaţiile cu Ucraina prin eliminarea treptată a condiţiilor care alimentează existenţa status quo-ului. Principiul Politicii Externe şi de Securitate Comună tocmai sugerează acest lucru.

În definitiv, înainte de eventuala reluare a procesului de negocieri, fie în formula “5+2”, fie în altă formulă, ar trebui să se răspundă la o simplă întrebare — cum poate fi Rusia mediator şi garant al soluţionării conflictului transnistrean dacă, după 17 ani de la separarea Transnistriei de Republica Moldova, ea poate organiza alegeri legislative în deplinătatea procesului electoral, iar Republica Moldova nu a putut face acest lucru măcar o singură dată pe parcursul celor 9 campanii electorale de nivel naţional? Cu certitudine, răspunsul la această întrebare va genera alte întrebări: despre rolul militarilor ruşi din regiune, suveranitatea Republicii Moldova asupra ei, iniţiativele Preşedintelui şi “cornul abundenţei” din care se varsă acestea, dublele standarde în politica internaţională şi cine le promovează etc.

Alegerile noi de la Rezina Comunicarea Comisiei “O Politică Europeană de Vecinătate Viguroasă”. Concluzii preliminare pentru Moldova