Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Opoziţia dezbinată riscă să piardă…

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 31 august 2008
ADEPT logo

Fezabilitatea “listelor comune”

Modificarea Codului electoral şi adoptarea noii legi privind partidele politice impunea, de fapt, reformatarea eşichierului politic. Nu exista o altă soluţie eficientă împotriva pragului electoral exagerat de 6% şi a interzicerii alianţelor pre-electorale decît urgentarea procesul de consolidare a forţelor politice pe anumite criterii de compatibilitate, fie doctrinare sau programatice. Aparent, cea mai simplă soluţie era participarea mai multor partide la alegeri pe “liste comune” de candidaţi, sub auspiciile unuia dintre ele. Declaraţiile optimiste ale unui şir de politicieni de opoziţie, referitoare la consolidarea forţelor, s-au concentrat în special asupra acestei variante. Însă aceste mesaje optimiste au fost combătute imediat de mesaje ce veneau sa le infirme. Probabil, prevederile noii legi a partidelor, referitoare la finanţarea de la bugetul public a formaţiunilor cu reprezentare parlamentară şi/sau cu un anumit nivel de reprezentare regională, a complicat procesul de consolidare a forţelor politice, fiindcă impunea şi următorul pas — fuzionarea. Aceasta fiindcă, după alegerile parlamentare din 2009, partidele politice vor fi puse în condiţii inegale. Cele foarte puţine, votate cu mai mult de 6% din voturi, vor fi finanţate de la bugetul de stat, iar celelalte — nu. În acest sens, finanţarea de la bugetul de stat ar reveni doar formaţiunilor parlamentare sub auspiciile cărora s-ar fi format “liste comune”. Evident, pentru partidele cu rating comparabil era dificil să ajungă la un consens în privinţa titulaturii “listei comune”. Dar asta nu e singura complicaţie. Articolul 41 alin.(2) din Codul electoral, modificat la 10 aprilie 2008, stabileşte că “partidele politice pot desemna drept candidaţi atît pe membrii lor de partid, cît şi persoanele fără apartenenţa politică”.

Modificările Codului electoral s-au făcut după calapodul noii legislaţii electorale a Federaţiei Ruse: — pragul electoral de 7%; — interzicerea blocurile electorale; — permiterea înregistrării doar a listelor de candidaţi cu proprii membri de partid. Respectiv, soluţia pentru evitarea complicaţiilor legate de “listele comune” trebuia împrumutată tot din practica recentă a Rusiei şi în acest sens, este interesantă recenta experienţă a partidului de guvernămînt din această ţară — “Edinnaya Rossia”, care, la congresul din 15 aprilie 2008, l-a ales în funcţie de preşedinte al formaţiuni pe Vladimir Putin, fără ca acesta să aibă măcar calitatea de membru de partid. Este interesant că “Edinnaya Rossia” şi-a modificat statutul cu o zi înainte de congres, tocmai pentru a permite unui nemembru de partid să devină preşedinte al acestuia. Mai mult, reprezentanţii “edinnorossilor” şi-au motivat acţiunile prin faptul că au urmat practica internaţională. Însă Partidul Comunist din Rusia nu s-a lăsat convins de aceste argumente şi a contestat legalitatea unui şir de lucruri, după cum urmează: în funcţia de preşedinte al partidului de guvernămînt din Rusia a fost ales un nemembru al acestuia; alegerea lui Putin a fost însoţită de încălcarea procedurii votului secret, prevăzut de legea partidelor; modificarea statutului partidului de guvernămînt din Rusia a avut loc cu o zi înainte de congres şi a fost înregistrată imediat de către “Rosreghistraţia”, deşi, în mod normal, acest lucru necesită săptămîni de zile, mai ales că era necesară expertiza legalităţii amendamentelor statutului. Cu toate acestea, la 8 august 2008, Procuratura Generală a Rusiei a răspuns demersului comuniştilor ruşi prin confirmarea legalităţii alegerii lui Putin în fruntea partidului.

Cazul alegerii lui Putin în calitate de preşedinte al partidului de guvernămînt din Rusia s-a produs doar peste cinci zile după modificarea Codului electoral al Republicii Moldova. Partidele moldovene ar fi putut urmări inovaţiile ruseşti, pentru a le utiliza în interesele sale, legate de “listele comune”. Nu se ştie cum ar fi reacţionat autorităţile moldovene la intenţia extinderii pe terenul moldav a “precedentului Putin”, însă tocmai acest lucru ar fi oferit partidelor de opoziţie posibilitatea creării unor evenimente de rezonanţă. Acesta ar fi fost şi un prilej de a testa capacitatea “Prietenilor Rusiei în Moldova” de a promova practicile prietenilor Moldovei din Rusia. În acest sens, “precedentul Putin” ar fi putut pretinde să devină, la fel ca “precedentul Kosovo”, unul universal. Dacă s-ar opune acestor practici, autorităţile moldave ar fi fost puse în faţa unui test foarte serios. Mai ales că ele continuă să identifice soluţii pentru participarea elitelor transnistrene la parlamentarele din 2009. Pentru aceasta, autorităţile moldovene trebuie să se grăbească să legalizeze partidele transnistrene şi să le ofere, cel puţin, posibilitatea compilării “listelor comune”.

Pentru a forma “liste comune”, membrii altor partide decît cele sub auspiciile cărora s-ar întocmit acestea, ar fi trebuit să-şi sisteze apartenenţa partinică. Ideea este că dacă în Rusia nemembrilor de partid li se permite să devină preşedinţi ai acestora, atunci de ce în Moldova, practic în condiţiile aceloraşi norme legale, să nu li se permită membrilor de partid, din raţiuni de ordin practic, să-şi sisteze temporar calitatea respectivă. Acest lucru nu ar fi complicat pentru membrii de rînd ai partidelor. Problema este că, de fapt, liderii partidelor pot avea cel mai mare interes pentru “listele comune”, iar în cazul lor, sistarea calităţii de membri de partid ar fi reprezentat un risc pentru revenirea la cîrma formaţiunilor. Anume din aceste considerente era logic să se afirme că formarea “listelor comune” însemna, de fapt, o fuzionare amînată. Dar tocmai de acest lucru s-au temut, probabil, liderii partidelor mici.

De fapt, pentru tot felul de teste mai e ceva timp. Este suficient ca cei interesaţi de “liste comune” să modifice statutele sau chiar să nu întreprindă nimic, dacă statutele nu prevăd în mod expres că doar membrii de partid pot fi reprezentaţi în organele lor de conducere. Ţinînd cont de deficitul de timp, doar varianta sistării temporare a calităţii de membri de partid ar mai putea menţine interesul pentru “listele comune”. Articolul 7 al Legii privind partidele politice prevede în mod expres că:

Dacă autorităţile ar încerca totuşi să ridice impedimente, atunci s-ar putea apela la justiţia naţională şi nu numai pentru a contesta încălcarea dreptului de vot pasiv. Aceste acţiuni s-ar înscrie în formula de aur “doar drepturile revendicate pot fi apărate”.

Fezabilitatea fuzionării partidelor

În noile condiţii impuse de legislaţie, fuzionarea “partidelor mici” este lipsită de sens dacă nu asigură depăşirea pragului electoral de 6% de către entitatea rezultantă, ba este chiar dăunătoare. Fuzionarea “partidelor mici” cu “partidele mari” sau cu cele ale căror şanse sînt la limita trecerii pragului electoral ar fi avut sens dacă se făcea rapid, în grup, prin absorbţia celor mici de către cele mari, fără precondiţii exagerate. Altfel, eforturile nu se înscriu în limitele fezabilităţii. Absorbţiile efectuate în preajma alegerilor nu sînt inofensive, ele putînd crea tensiuni în cadrul formaţiunilor absorbante. Problema constă în listele închise de candidaţi, care pot suferi modificări în vederea “recompensării” liderilor formaţiunilor absorbite cu “locuri de trecere”. Experienţa anterioară, dar şi cea mai recentă, legată de modalitatea constituirii coaliţiei majoritare din municipiul Chişinău, nu lasă loc pentru iluzii că exista alte criterii decît cele referitoare la distribuirea locurilor de frunte sau a portofelelor.

Un alt factor este că eventualele absorbţii, chiar necondiţionate, nu garantează absolut nimic. Riscul apariţiei unor confuzii de genul celui legat de absorbţia Mişcării social-politice “Pentru Neam şi Ţară” (PNŢ) de către Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), cînd luni de zile în şir nu se poate clarifica cu certitudine dacă a avut sau dacă nu a avut loc fuzionarea, discreditează atît procesul în sine cît şi participanţii la acest proces. Din această perspectivă, ar avea sens să se discute doar despre eventualele avantaje de pe urma fuzionării partidelor cu rating-uri comparabile, estimate a fi, cel puţin, în proximitatea nivelului pragului electoral.

Eventuala fuzionare a Partidului Social Democrat din Moldova (PSDM) cu Partidul Democrat (PD) sau a Partidului Liberal (PL) cu Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) ar avea sens în vederea creării polurilor social-democrat şi liberal. Dar şi în aceste cazuri, aparent favorabile fuzionării, ar există factori care fac puţin probabil succesul acestora. Nu încape îndoială că reticenţa liderilor partidelor invocate faţă de eventualele fuzionări va fi alimentată de: resuscitarea animozităţilor şi conflictelor mai vechi; de condiţionări excesive şi, practic, imposibil de realizat; de vehicularea rumorilor referitoare la influenţe şi legături obscure cu grupări politico-economice de umbră, interne sau externe; de iluzii că şansele formaţiunilor pe care le reprezintă sînt mai mari decît ale partenerilor, care dacă s-ar prăbuşi la viitoarele alegeri ar lăsa mai mult spaţiu pentru recucerirea întregului segment pe care se poziţionează etc. Afară de aceasta, este aproape cert, că presa afiliată oponenţilor politici va depune toate eforturile pentru ca breşele existente în relaţiile potenţialilor parteneri să devină “prăpăstii”.

Concluzii

Termenele pentru fixarea datei alegerilor “Planul Kozak-2” sau recunoaşterea Transnistriei?