Pasărea Phoenix şi Harbuzul / e-democracy.md

Pasărea Phoenix şi Harbuzul

Igor Boţan / 17 octombrie 2011

Ricoşeul “atacului raider”

La 13 octombrie Premierul Vlad Filat a prezentat Parlamentului un raport privind “atacurile care au avut loc la acţionariatele mai multor bănci” din Republica Moldova. În document se concluzionează că “atacul raider” împotriva sistemului bancar a fost respins datorită acţiunilor prompte ale Guvernului, asistat de conducerea băncilor, de acţionari şi de reprezentanţii unor instituţii internaţionale. În contrast, potrivit raportului, un şir de instituţii ale statului au manifestat fie lipsă de profesionalism, fie complicitate cu atacatorii. În consecinţă, Premierul a cerut demiterea din funcţii a: Procurorului General, Valeriu Zubco; Directorului Serviciului de Informaţie şi Securitate (SIS), Gheorghe Mihai; a Preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Mihail Cibotaru. Pentru a ridica ştacheta cerinţelor, în vederea evitării pe viitor a unor fenomene de genul celui raportat, Premierul a insistat în declaraţia sa asupra scoaterii instituţiilor statului de sub “influenţa politică algoritmică şi redarea acestora cetăţenilor”.

Ultima remarcă reprezintă cheia înţelegerii proceselor politice recente din Republica Moldova, invocîndu-se faptul că anume partajarea algoritmică a funcţiilor de conducere ale instituţiilor statului a fost pusă la baza constituirii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). După prezentarea raportului, Premierul a recunoscut că partajarea algoritmică a reprezentat o greşeală fatală, care a condus la supunerea instituţiilor statului intereselor de grup şi utilizarea acestora în calitate de “pîrghii” pentru satisfacerea intereselor respective. Pe marginea raportului Premierului a fost adoptată o hotărîre a Parlamentului care prevede: constatarea activităţii nesatisfăcătoare a celor trei instituţii menţionate; demiterea Directorului SIS; recomandarea adresată Preşedintelui Parlamentului de a începe timp de o săptămînă procedura de demitere a Procurorului General şi a Preşedintelui CNPF; informarea de către Premier, timp de două săptămîni, asupra remanierilor în Guvern.

Hotărîrea menţionată a fost adoptată cu 69 de voturi ale deputaţilor din fracţiunile Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), condus de către Premierul Vlad Filat, şi a fracţiunii Partidulului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), de opoziţie. Celelalte două fracţiuni, componente ale AIE — Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi Partidul Liberal (PL), s-au opus demersul Premierului şi adoptării hotărîrii Parlamentului. Liderii PL şi PLDM au declarat că, de fapt, AIE a fost distrusă, iar în locul acesteia s-ar fi constituit o alianţa nouă între PLDM cu PCRM, aşa-zisa alianţă a “harbuzului” despre care s-a vorbit de mai mult timp. Într-adevăr, demersul Premierului era aşteptat încă din luna iulie şi a devenit foarte probabil în august, cînd a fost dată publicităţii informaţia privind “atacul raider” asupra sistemului bancar, atac care s-a produs la două săptămîni după adresarea Premierului către cetăţeni, în care se menţiona despre pericolul “mafiotizării” Republicii Moldova. Potrivit Premierului, “atacul raider” a servit drept dovadă a temeiului avertizărilor sale asupra pericolelor ce pasc Republica Moldova. Mai mult, atacul în cauză ar fi fost imposibil de realizat fără implicarea criminală a unor funcţionari de rang înalt şi a informaţiilor de la insideri.

De fapt, adevărul despre “atacul raider” încă urmează a fi stabilit, lucru care, iarăşi potrivit Premierului, va fi posibil abia după înlăturarea din funcţii a demnitarilor menţionaţi mai sus. În consecinţă, toată istoria legată de “atacul raider” se bazează pe afirmaţiile Premierului, dar şi pe hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) de a repune în drepturi de proprietate asupra a 27.5% din acţiunile deţinute la Moldova Agroindbank de către şase investitori europeni, din Slovenia şi Olanda,. De fapt, hotărîrea CSJ este singurul document credibil care atestă că “atacul raider” a avut loc cu adevărat, dar el nu identifică atacatorii din spatele firmelor off-shore. În rest, declaraţiile Premierului referitoare la faptul că ar şti cine stă în spatele atacului, precum şi aluziile sale, mai mult decît transparente, care indică că este vorba despre nimeni altul decît faimosul “păpuşar” — Vlad Plahotniuc, nu sînt decît parte a conflictul public, iscat între Premierul Vlad Filat şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, încă în luna februarie, la mai puţin de două luni de la constituirea AIE-2.

Etapele ruinării AIE-2

Potrivit declaraţiilor Premierului, lucrurile în AIE-2 au fost programate greşit chiar de la constituirea acesteia. În expunerea lui Vlad Filat, etapele conflictului din AIE, care au condus la starea actuală, au cuprins:

disputa din luna februarie pe marginea activităţii întreprinderilor de stat subordonate Ministerului Economiei, care a revenit algoritmic PDM şi care, alături de alte ministere ale PDM, a sfidat în mod public autoritatea Premierului. Astfel, a fost pusă sub pericol funcţionalitatea Guvernului, întrucît miniştrii nu se conformează rigorilor prescrise şi cutumiare ale activităţii unui cabinet de miniştri, ci urmează indicaţiile liderilor partidelor care i-au delegat în Guvern;
disputa din luna martie pe marginea bugetului şi politicii bugetar-fiscale pentru 2011, care a fost însoţită de ameninţarea Premierului de a-şi prezenta demisia din cauza lipsei de suport din partea colegilor din AIE. Atunci Premierul a vorbit pentru prima oară despre existenţa unui “păpuşar” malefic, care tinde să cuprindă instituţiile statului în mrejele sale;
subminarea poziţiilor PLDM în ajunul alegerilor locale din iunie, prin declanşarea în lunile aprilie şi mai a părăsirii formaţiunii de către două figuri emblematice, doi prim-vice-preşedinţi ai PLDM, unul dintre care deţinea funcţia de ministru al Justiţiei, iar celălalt — de preşedinte al fracţiunii parlamentare a liberal-democraţilor. Aceste acţiuni au fost puse de către Vlad Filat pe seamă “păpuşarului”, care şi-ar fi propus să distrugă PLDM prin intermediul coruperii membrilor marcanţi ai acestuia;
anunţarea în adresarea Premierului Filat către cetăţeni a riscului “mafiotizării” ţării, care a fost declarată mai periculoasă decît presupusa comunizare printr-o eventuală coalizare a PLDM cu PCRM. Era momentul trecerii la acţiuni de pregătire pentru aşa-zisa resetare a AIE;
angajarea răspunderii politice a Guvernului asupra proiectului de lege menit să protejeze instituţiile financiare şi să pună sub control instituţiile judiciare (instanţele şi executorii judecătoreşti). Este vorba despre contracararea eventualelor “atacuri raider”, însoţită de acuzaţii publice la adresa instituţiilor care au revenit, algoritmizat, către PDM şi PL;
disputa pe marginea aşteptărilor legate de hotărîrea Curţii Constituţionale (CC) din 20 septembrie privind posibilitatea evitării aplicării articolului 78 al Constituţiei, astfel încît şeful statului să fie ales în baza unei legi organice ad-hoc, cu o majoritatea simplă şi nu cu una calificată de 3/5 din voturile deputaţilor în parlament. PLDM şi PCRM au declarat că nu vor admite abaterea de la norma constituţională şi finalmente, hotărîrea CC a confirmat dreptatea PLDM şi PCRM, dar a provocat un nou scandal de proporţii, care a atras CC în mrejele politizării iremediabile, cel puţin pentru viitorul apropiat;
raportul Premierului Vlad Filat din 13 octombrie către Parlament şi cererea de demisie a conducătorilor instituţiilor algoritmizate de PDM şi PL, care a însemnat ireversibilitatea ruinării AIE-2.

Invocarea etapelor ruinării AIE este necesară pentru a înţelege că lucrurile au degradat atît de mult, încît realizarea ambiţiosului program de reforme al Guvernului nu mai este posibilă. Acţiunile componentelor AIE nu că n-ar fi în stare să creeze efect sinergetic, dimpotrivă, ele sînt îndreptate împotriva partenerilor din alianţă. Astfel, promovarea reformei justiţiei a fost retrasă de sub auspiciile Ministerului Justiţiei, care a revenit algoritmic PLDM, fiind transferată sub cele ale Preşedintelui interimar, Marian Lupu, ceea ce a făcut PLDM suspicios că reforma va degenera într-o perdea de fum pentru consolidarea controlului “păpuşarului” asupra justiţiei. Pe de altă parte, Preşedintele interimar, Marian Lupu, vorbeşte public cu vădită desconsiderare despre eforturile Premierului de a impulsiona dialogul cu liderii transnistreni în vederea aducerii acestora la masa negocierilor oficiale. Cît priveşte acţiunile PL, acestea s-au concentrat aproape exclusiv asupra modificării Constituţiei prin intermediul “aşilor din mînecă”, precum şi asupra asigurării unor împuterniciri exclusive pentru primarul de Chişinău, vice-preşedintele al PL.

Tactica PLDM şi strategia PCRM

Votarea comună a PCRM cu PLDM la 13 octombrie 2011 a urmărit scopuri diferite. Deocamdată, PLDM urmăreşte slăbirea poziţiilor “păpuşarului” şi întărirea propriilor poziţii, invocînd necesitatea “redării instituţiilor statului cetăţenilor”. Declaraţiile Premierului Vlad Filat se reduc la punerea tuturor relelor din Republica Moldova pe seama “păpuşarului”. Invocarea necesităţii prezentării dovezilor se reduce la replica că nu poţi obţine dovezi autentice din partea instituţiilor de ocrotire a normelor de drept ce se află la cheremul “păpuşarului”. În consecinţă, cetăţenii sînt puşi în situaţia să creadă sau să nu creadă afirmaţiile Premierului. Astfel, întreaga luptă politică se va da preponderent pe cîmpul “public relations” (PR). Deocamdată, această luptă este cîştigată de Premierul Vlad Filat şi formaţiunea sa, care, potrivit sondajelor de opinie, se bucură de cea mai înaltă încredere a cetăţenilor. Insă DPM şi PL dispun de diverse mijloace pentru a concura pe tărîmul PR-ului. În plus, intriga acestei lupte poate fi menţinută de eventualele aşteptări că Procuratura Generală ar putea oferi surprize legate de eventuale dosare în care ar fi implicate persoane din anturajul Premierului. Oricum, ultimul argument al PLDM va fi legat de cîmpul de manevră mai larg — posibilitatea cooperării cu PCRM, lucru mai puţin accesibil pentru PDM şi inaccesibil pentru PL.

Deşi a intrat în jocuri tactice cu PLDM, este evident că PCRM are în vizor scopul strategic de revenire la guvernare. În acest joc PCRM nu are cum pierde. Dacă partenerii PLDM din AIE vor ceda presiunilor Premierului şi vor accepta resetarea alianţei, atunci PCRM, cel puţin, va avea satisfacţia răzbunării împotriva “trădătorilor” refugiaţi în PDM, lucru foarte important pentru menţinerea unităţii PCRM, supus riscurilor de sciziune. În plus, o eventuală AIE resetată va trebui oricum să treacă testul alegerilor prezidenţiale, care vor necesita o soluţie cu participarea PCRM. Astfel, PCRM nu va scăpa pulsul evenimentelor de sub control. Dimpotrivă, o coalizare deschisă cu PLDM i-ar dăuna, atîta timp cît PCRM nu s-a decis dacă îi convine mai mult provocarea alegerilor parlamentare anticipate sau participarea la guvernare într-o nouă colaiţie.

Apropierea deznodămîntului

Deznodămîntul situaţiei ar putea avea loc în cîteva săptămîni. Potrivit hotărîrii Parlamentului din 13 octombrie într-o săptamînă ar trebui să deveni clar dacă PDM şi PL accepta varianta resetării AIE. Peste două săptămîni va deveni clar încotro bate anunţata remaniere guvernamentală a Premierului. Finalmente, peste aproximativ o lună va deveni clar dacă este posibilă o soluţie în vederea alegerii şefului statului sau vom avea alegeri parlamentare anticipate.

Dacă PDM şi PL se vor opune iniţiativelor lui Vlad Filat, de resetare a AIE, atunci este foarte probabilă coalizarea PLDM cu PCRM. Liderul PDM, Marian Lupu, a declarat deja, că în calitatea sa de Preşedinte al Parlamentului nu se va conforma recomandării din hotărîrea forului legislativ din 13 octombrie de a iniţia demiterea Procurorului General. Aceasta înseamnă că PLDM va fi pus în situaţia recurgerii la serviciile PCRM, agreate de acesta, pentru demiterea Preşedintelui Parlamentului în conformitate cu articolul 64 din Constituţie: Preşedintele Parlamentului “poate fi revocat în orice moment prin vot secret de către Parlament cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile tuturor deputaţilor”.

Dacă se va ajunge la acest moment, atunci va fi “momentul adevărului”. În primul rînd, va fi supus testului mitul despre “păpuşarul” atotputernic. Pentru realizarea eventualei demiteri a Preşedintelui Parlamentului va fi nevoie de 68 de voturi. PLDM şi PCRM au împreună 73 de voturi şi intriga se va reduce la capacitatea de a “influenţa” doar şase voturi în cadrul votării secrete. În al doilea rînd, eventuala prăbuşire a tentativei de demitere a Preşedintelui Parlamentului va submina poziţiile PLDM şi PCRM, generînd discuţii despre eventualele scindări ale formaţiunilor.

Pe de altă parte, eventuala demitere a Preşedintelui Parlamentului va demonstra şi capacitatea eventualei coaliţii PLDM&PCRM de alegere a şeful statului. Astfel, pentru a atenua acuzaţiile de “trădare” PLDM va trebui să facă o ultimă ofertă de resetare a AIE prin oferirea partenerilor din PDM şi PL a dreptului să propună o nouă candidatură pentru funcţia de Preşedinte al Parlamentului.

Opunerea fermă a PDM şi PL iniţiativelor PLDM de resetare a AIE va împinge formaţiunea Premierului, evident de dragul depăşirii crizei politice, spre o coaliţie nedeclarată cu PCRM. Acesta din urmă va trebuie să decidă sau în privinţa declanşării alegerilor parlamentare anticipate sau despre formalizarea coaliţiei “harbuzului” în baza unui Guvern nou, cu un program de guvernare nou. Este practic exclus ca PCRM să accepte o coaliţie de durată cu PLDM sub auspiciile actualului Program de activitate al Guvernului — “Integrarea Europeană: LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE”.

Concluzii

Activitatea AIE din ultima jumătate de an a demonstrat că această structură politică este incapabilă să promoveze reformele propuse şi să depăşească criza instituţională în care Republica Moldova se află de mai bine de doi ani;
Revenirea la normalitate nu mai este posibilă fără resetarea AIE pe principii noi. Nereuşita resetării AIE va pune pe agendă zilei alternativa — sau va fi oficializată coalizarea PLDM&PCRM, cu toate implicaţiile de rigoare, sau vor fi declanşate alegeri parlamentare anticipate, cel mai probabil în primăvara anului 2012;
Ţinînd cont de decepţia alegătorilor AIE, este foarte probabil ca eventualele alegeri parlamentare anticipate să readucă PCRM la guvernare, fie de unul singur, fie în coaliţie, cel mai probabil, cu PLDM;
Eventuala cerere a demisiei Premierului sau încercarea de blocare a adoptării bugetului pentru anul viitor de către PDM şi PL va fi interpretată de PLDM drept acţiune de subminare a AIE prin răzbunare, în contrast cu acţiunile de resetare a Premierului;
PLDM nu va putea evita acuzaţiile de “trădare” prin invocarea “sindromului PPCD” de după “trădarea din 4 aprilie 2005”. Probabil, PLDM va pierde o parte din alegători, însă nu foarte semnificativă, întrucît “sindromul PPCD” este specific segmentului electoratului unionist;
Dacă se va ajunge la declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, lupta electorală se va da, cel mai probabil, pe tărîmul combaterii corupţiei şi “mafiotizării”, unde PDM şi PL vor trebuie să reziste pressing-ului PLDM. De aceea, resetarea AIE nu este cea mai proastă variantă pentru componentele acesteia. Evident, cu condiţia că AIE resetată va deveni funcţională şi eficientă.

“Anexele secrete” şi transparenţa decizională	AIE în zeitnot