Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţia Alianţei “Moldova Noastră”

|versiune pentru tipar||
AMN / 18 noiembrie 2004
Alianţa “Moldova Noastră”Fracţiunea parlamentară Alianţa “Moldova noastră” îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evenimente ce se desfăşoară în capitala ţării noastre. E vorba de atacurile puterii împotriva autorităţilor publice locale din Chişinău.

Aşteptările cetăţenilor noştri sînt legate de Europa, unde de mult s-au realizat reformele instituţiilor şi mecanismelor democraţiei europene. De aceea ne pronunţăm categoric contra unor asemenea metode de răfuială cu oponenţii politici. În ultimul timp atacurile autorităţilor centrale asupra Chişinăului şi administraţiei publice locale din capitală au căpătat proporţii fără precedent. Ele au un pronunţat caracter ilegal şi forme deschise de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Scopurile puterii sînt evidente. Se urmăreşte subordonarea deplină a vieţii sociale din ţară, în preajma alegerilor parlamentare viitoare, intereselor unui singur partid, ale unui cerc restrîns de grupări politico-economice, apropiate conducerii de vîrf a Republicii Moldova. Fenomenul este împins pînă la limita critică pentru viaţa, securitatea personală a cetăţeanului şi bazele democratice ale statului nostru. Funcţionarii Primăriei sînt reţinuţi, anchetaţi, maltrataţi, s-a creat o situaţie de nervozitate generală în colectiv, ceea ce reduce radical eficienţa şi randamentul muncii lor în detrimentul cetăţenilor noştri. Puterea actuală amplifică utilizarea multilaterală a organelor de drept din ţară în aceste acţiuni, atribuindu-le rol de măciucă poliţienească.

O dovadă în plus pentru aceste concluzii este reţinerea ilegală a Secretarului Consiliului municipal Chişinău Vladimir Sarban, efectuată în stilul comenzilor politice ale guvernării actuale. La sfîrşitul săptămînii de muncă, în urma unor presiuni psihologice de lungă durată şi fără temei, dl. Sarban a fost răpit din stradă şi dus cu forţa la una din instituţiile de forţă. Deşi, aceeaşi instituţie îi expediase citaţie pentru depoziţii, la care urma să se prezinte abia peste cîteva zile. Mai mult, a fost reţinut pentru presupuse încălcări la adoptarea unui document. Altfel decît comandă politică acest act violent şi ilegal la adresa persoanei nu poate fi calificat.

Se ţinteşte cu bună ştiinţă în Primarul General şi administraţia municipiului Chişinău. De fapt, este atacată capitala în întregime, interesele populaţiei. La ora actuală s-au acumulat foarte multe probleme ale chişinăuienilor, persoane fizice şi juridice, probleme pe care administraţia locală este împiedicată să le rezolve din cauza presiunilor masive şi intimidări ale reprezentanţilor puterii executive locale, precum şi prin blocarea lucrărilor Consiliului municipal de către fracţiunea ce reprezintă Partidul de guvernămînt.

Fracţiunea Alianţa “Moldova noastră” cere conducerii ţării respectarea strictă a Constituţiei Republicii Moldova, neadmiterea cazurilor de încălcare a dreptului omului şi ale organelor publice locale.

În contextul situaţiei create în municipiul Chişinău, Procurorul General, în cazul în care dlui este imparţial şi depolitizat, ar putea să intervină, în măsura obligaţiunilor sale de a asigura controlul legalităţii acţiunilor procesuale efectuate de organele de urmărire penală, care vin în contradicţie cu normele de procedură penală şi aduc serioase prejudicii morale reţinuţilor, lucru inadmisibil în contextul respectării principiilor democratice şi a drepturilor omului.

/Săptămîna, Anul XII, Nr. 48, 26 noiembrie 2004/
Guvernarea şi-a demonstrat incapacitatea de a forţa creşterea economică şi de a lupta cu sărăcia Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră”