Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţie pe marginea proiectului de rezoluţie a APCE referitor la Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
AMN / 20 septembrie 2005
Alianţa “Moldova Noastră”Monitorizarea Republicii Moldova, în calitate de ţară angajată în asimilarea standardelor Consiliului Europei, este cea mai lungă în istoria forului european. Dar, cât n-ar fi de jenantă această situaţie, efectele guvernării comuniste cer continuarea monitorizării cu o exigenţă sporită. Exprim această poziţie în numele Alianţei “Moldova Noastră” şi în calitate de preşedinte al fracţiunii parlamentare a AMN.

Proiectul rezoluţiei privind funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, propus pentru sesiunea din 3–7 octombrie a APCE, conţine o serie de observaţii şi recomandări, care demonstrează încă o dată competenţa şi buna intenţie a raportorilor Josette Durrieu şi Andre Kvakkestad. Desigur, opoziţia reală ar fi putut aduce în cadrul dezbaterilor de la APCE dovezi noi despre modul, în care actualul parteneriat parlamentar mimează reformele interne. Voi menţiona doar faptul, că legile rezultate din aranjamentul PCRM cu PPCD, PD şi PSL au fost votate fără a fi avizate de experţii CE, deşi Republica Moldova şi-a asumat această obligaţie. Spre regret, participarea opoziţiei în delegaţia Moldovei la APCE este suspendată de acelaşi parteneriat, exprimând limitarea pluralismului politic şi tendinţa de a ascunde realităţile faţă de forurile europene şi internaţionale.

Proiectul rezoluţiei pentru Moldova indică numărul mare al angajamentelor nerespectate şi developează populismul propagandistic al celor, care vehiculează ideia încheierii rapide a monitorizării. Suntem de acord cu imperfecţiunea procedurilor parlamentare şi prezenţa presiunilor politice asupra deputaţilor în cadrul exercitării mandatului. Raportorii arată, că legislaţia cu privire la partide este departe de standardele europene. Hărţuirea AMN de către Ministerul Justiţiei este doar un epizod şi un aspect al imperfecţiunilor din sistemul politic al Republicii Moldova. În ce priveşte autonomia administraţiei publice locale, efectele antireformelor îngrijorează APCE şi trebuie să fie corectate prin revenirea la standardele promovate cu susţinerea forurilor europene înainte de venirea comuniştilor la putere. În acest context, ideia liderului PPCD de a lipsi electoratul de dreptul la alegerea primarilor reprezintă o continuare a antireformei comuniste şi o deviere de la principiile democraţiei europene. Alături de independenţa justiţiei, libertatea presei şi altele, un element esenţial din proiectul de rezoluţie a APCE vizează ineficienţa guvernării din Moldova în asigurarea bunăstării cetăţenilor. Consider, că puterea şi acoliţii ei acţionează conştient pentru a menţine populaţia în sărăcie. Astfel ea este mai dependentă social şi mai uşor de manipulat politic cu ajutorul mediilor de informare aflate sau trecute sub controlul ascuns al guvernanţilor, inclusiv, al Companiei “Teleradio-Moldova”.

Consider proiectul de rezoluţie al APCE, ca fiind unul deloc pozitiv pentru imaginea Republicii Moldova de membru al Consiliului Europei din 1995, dar foarte promiţător pentru susţinerea acordată de APCE procesului de democratizare a ţării noastre.

Serafim URECHEAN
Preşedinte al Partidului Alianţa “Moldova Noastră”

Declaraţie a Preşedintelui AMN privind renunţarea la imunitatea parlamentară Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră”