Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Vladimir Voronin sfidează obligaţiile constituţionale de şef al statului

|versiune pentru tipar||
AMN / 23 noiembrie 2005
Alianţa “Moldova Noastră”Sfidarea brutală a legii şi a standardelor europene în cadrul emisiunii de marţi, 22 noiembrie, la Pro TV Chişinău îl descalifică pe Vladimir Voronin în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova. Prin manipulări ieftine şi informaţii false, liderul comunist a demonstrat că se pune mai presus de Constituţie, de legislaţie şi de angajamentele proeuropene ale ţării.

În cadrul emisiunii domnul Voronin a desconsiderat Articolele 20 şi 21 şi a încălcat Articolele 31 şi 32 ale Constituţiei Republicii Moldova, precum şi alte norme legale. Preşedintele a demonstrat lipsă de înţelegere adecvată şi de respect faţă de deciziile CEDO referitoare la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, atât în cazul Mitropoliei Basarabiei, cât şi în cele ale funcţionarilor de la Primăria municipiului Chişinău. În calitate de şef al statului el a jignit şi minoritatea romilor prin expresii, folosite la denigrarea Opoziţiei. Şeful statului a demonstrat ignoranţă deschisă faţă de justiţie şi faţă de prezumţia nevinovăţiei, defăimând într-o manieră josnică oponenţii politici.

Vladimir Voronin a renunţat public la angajamentul său de a depolitiza funcţia de Preşedinte al ţării, recunoscând drept prioritare obligaţiile sale faţă de Partidul Comuniştilor. Voronin a folosit postul Pro TV, la fel cum a făcut anterior la TV Moldova 1 şi la NIT, pentru a promova abuziv candidatul susţinut de comunişti la alegerile Primarului General al capitalei. Încălcarea flagrantă a principiilor privind alegerile libere şi corecte se datorează, inclusiv, lipsei unor reacţii internaţionale adecvate la fraudarea campaniilor electorale locale, din 2003, şi parlamentare, din 2005, de către autorităţile comuniste.

E semnificativă şi destăinuirea lui Vladimir Voronin, cum că poate fi mai deschis în exprimarea poziţiilor, având în vedere că este la ultimul mandat prezidenţial şi nu-l interesează consecinţele. Declaraţiile făcute la Pro TV Chişinău arată faţa adevărată şi iresponsabilă a liderului comunist şi denotă necorespunderea lui cu funcţia de şef al statului. Astfel, comportamentul lui Vladimir Voronin pune în prim-plan declanşarea procedurii de demitere a actualului Preşedinte al Republicii Moldova.

Declaraţia Alianţei “Moldova Noastră” Declaraţia Partidului “Alianţa «Moldova Noastră»” privind declaraţiile antistatale ale Puterii comuniste