Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţia Fracţiunii AMN prezentată de deputatul AMN, Victor Osipov în şedinţa plenară a Parlamentului Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
AMN / 12 mai 2009
Alianţa “Moldova Noastră”

Doamnelor şi domnilor! Fracţiunea “Alianţa Moldova Noastră” ţine să reitereze, că poziţia sa în startul acestei legislaturi rezultă din faptul, că avem o majoritate parlamentară creată artificial, pe bază de fraudă şi fals! Partidele de opoziţie au prezentat mii şi mii de dovezi ce arată, că autorităţile comuniste au fraudat campania electorală şi au falsificat scrutinul de pe 5 aprilie 2009. Şi, fiindcă o bună parte din mandatele majorităţii sunt furate, chiar şi având decizia Curţii Constituţionale, actualul Legislativ nu reprezentă corect voinţa poporului şi va fi considerat ilegitim — cel puţin sub aspect politic şi moral!

Este evident, că lucrurile puteau fi împinse până în acest punct numai de către un regim de esenţă antidemocratică. Natura lui s-a evidenţiat şi mai mult în perioada post-electorală. Alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 s-au incheiat cu o adevărată dramă, anume din cauza, că pe parcursul ultimilor 8 ani în Republica Moldova democraţia a fost transformată într-o farsă! Guvernarea comunista a generat intenţionat acest regres, în loc să onoreze acele angajamente şi obligatiuni, pe care ţara şi le-a asumat în Consiliul Europei şi în faţa Uniunii Europene. Ea a paralizat instituţiile statului democratic, iată de ce activitatea lor a devenit total ineficientă, ca şi eforturile de apropiere a Republicii Moldova de standardele europene.

Contrar celora, ce se vehiculează în ultimele săptămâni, Fracţiunea AMN declară că în Republica Moldova încă nu s-a ajuns la o reală criză politică — dar suntem demult, am atins apogeul, într-o criză de democraţie! Şi ea poate fi depăşită, strategic, numai prin sancţionarea celor care au compromis democraţia şi exercitiul alegerilor libere. Iar, în paralel, prin consolidarea forţelor progresiste ale societăţii, orientate sincer spre europenizarea Republicii Moldova! În caz contrar, efectele vor fi inverse — se va stimula frauda şi totalitarismul.

Cât priveşte dialogul politic, asupra căruia au insistat partenerii noştri din Europa, acum se vede clar, că şi el a fost respins anume de comunişti. Cele câteva condiţii preliminare, formulate public şi în repetate rânduri de opoziţie au fost un test picat, ratat de liderii PCRM. Le vom relua şi noi, pe scurt, ca să vă convingeţi că sunt rezonabile:

Doar câteva cerinţe elementare, căci temele politice reale şi actuale sunt mai multe. Dar, liderii PCRM au fugit de orice discuţie, ascunzându-se în spatele unor persoane din eşalonul doi-trei al partidului lor şi în spatele unor declaraţii populiste.

Şi farsa de la inaugurarea acestei legislaturi acum o săptămână a scos în evidenţă modul, în care înţelege democraţia fracţiunea majoritară:

În aceste condiţii, se justifică pe deplin decizia Fracţiunii AMN de a refuza să participe la alegerea Preşedintelui, a vicepreşedinţilor, a organelor de conducere ale actualului Parlament.

Alianţa “Moldova Noastră” declară, în concluzie, că soluţia alegerilor anticipate — oricât de puţin dorită, sau oricât de riscantă politic ar fi ea — este singura ce poate reda Parlamentului şi conducerii de stat a Republicii Moldova calitatea de reprezentarea corectă a voinţei poporului, legitimitatea politică şi morală, pierdută din cauza actualei Puteri!

Deputaţii AMN amînă preluarea mandatelor! Declaraţia cu privire la decizia AMN de a nu participa la alegerea preşedintelui Republicii Moldova