Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Rezoluţia Congresului al II-lea Extraordinar al MAE cu privire la atacurile guvernării comuniste asupra presei independente şi accesul la informaţie în R. Moldova

|versiune pentru tipar||
MAE / 29 iunie 2008
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Partidul “Mişcarea Acţiunea Europeană” constată că odată cu venirea la guvernare a Partidului Comuniştilor, s-a intensificat, îndeosebi în ultimii ani, actacurile organelor justiţiei şi de drept asupra presei independente, înrăutăţindu-se simţitor accesul la informaţie al ziariştilor şi cetăţenilor.
Astfel, presa independentă este supusă atacurilor din partea SIS-ului, Procuraturii, Poliţiei, altor organe de drept, ziariştilor le sunt intentate dosare penale, iar conturile redacţiilor sunt blocate, toţi fiind condamnţi la despăgubiri pecuniare.

Doar în ultimul timp guvernarea a intimidat ziarele “Timpul” şi “Jurnal de Chişinău” prin blocarea conturilor, iar directorului publicaţiei “Timpul” Constantin Tanase şi Postului de Radio “Vocea Basarabiei” le-au fost intentate dosare penale.

Libera exprimare a cetăţenilor a fost supusă cenzurii, aceştia fiind invitaţi la Poliţie şi Procuratură pentru că şi-au exprimat liber opiniile în cadrul unor emisiuni interactive la postul de radio “Vocea Basarabiei”, iar de curînd, prin sechestrarea calculatorelor a mai multor tineri care au supus criticii pe Internet acţiunile guvernării comuniste.

Partidul “Mişcarea Acţiunea Europeană”, reiterează declaraţia sa din 27 februarie 2008 şi condamnă acţiunile represive ale actualei guvernări contra presei independente, îşi exprimă solidaritatea cu ziariştii supuşi represiilor, cheamă partidele politice, societatea civilă, toţi cetăţenii Republicii Moldova să dea riposta cuvenită încercărilor puterii de a reduce la tăcere presa independentă, contracarînd astfel politica totalitară a regimului lui Voronin, ajuns în agonie.

Partidul “Mişcarea Acţiunea Europeană”, atenţionează forurile de presă şi organismele europene despre degradarea în continuare a libertăţii presei şi accesul la informaţie în R. Moldova.

Declaraţia Mişcării Acţiunea Europeană cu privire la încălcarea drepturilor cetăţeneşti în Republica Moldova Rezoluţia Congresului al II-lea al MAE cu privire la atitudinea Partidului “Mişcarea Acţiunea Europeană” faţă de situaţia social-politică din R. Moldova