Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Vicepreşedinte MAE responsabil pentru desfăşurarea referendumului, reţinut abuziv de autorităţile transnistrene

|versiune pentru tipar||
MAE / 5 septembrie 2010
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Astăzi, 5 septembrie,în jurul orei 12.00, la punctul de trecere a frontierei de la Dubăsari, miliţia transnistreană l-a arestat pe vicepreşedintele Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană, Alexandru Gorgan, responsabil de desfăşurarea referendumului constituţional în regiunea Transnistreană.

Fără a prezenta probe sau a da explicaţii, miliţia transnistreană l-a învinuit pe vicepreşedintele MAE de încălcarea legislaţiei autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene. Alexandru Gorgan a fost deposedat, fără nicun temei legal, de documente, fiind anunţat că este expulzat din RMN fără a mai avea dreptul de a intra pe teritoriul Transnistriei.

Pană la această oră, Alexandru Gorgan a refuzat să părăsească punctul de control de la Dubăsari, solicitând implicarea misiunilor internaţionale de protecţie a drepturilor omului.

“Incidentul provocat de forţele de ordine transnistrene este un semnal pentru Republica Moldova, autorităţile de la Tiraspol împiedică cetăţenii să îşi exercite dreptul la vot şi încalcă legislaţia Republicii Moldova şi pe cea internaţională. Cerem intervenţia organizaţiilor internaţionale pentru protecţia drepturilor omului aflate pe teritoriul Republicii Moldova: să se implice în cazul vicepreşedintelui MAE, Alexandru Gorgan, arestat abuziv de autorităţile autoproclamatei regiuni”, a declarat preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă.

Vicepreşedinte MAE se afla pe teritoriul transnistrean pentru a coordona desfăşurarea referendumului constituţional în secţiile de votare deschise în această zonă.

Serviciul de presă al MAE

19 ani de independenţă a Republicii Moldova Concluziile MAE după referendum: Unite, partidele democratice sunt puternice. AIE să formeze un bloc electoral la următoarele alegeri