Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

AIE — pe punctul de a face o gravă eroare, ignorând voinţa a 200.000 de oameni

|versiune pentru tipar||
MAE / 14 septembrie 2010
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Partidul Mişcarea Acţiunea Europeană consideră că Alianţa de guvernare este pe punctul de a face o gravă eroare, refuzând dezbaterea legii Pensii şi salarii în Parlament. Argumentul MAE: legea Pensii şi salarii este importantă pentru 200.000 de oameni, care au semnat pentru susţinerea ei, deci trebuie să fie prioritară şi pentru Alianţa pentru Integrare Europeană. “Atragem atenţia colegilor din AIE că priorităţile legislative ale Parlamentului trebuie să corespundă cu priorităţile reale ale societăţii. În caz contrar, pe ultima sută de metri, Legislativul riscă să adeverească cele mai rele temeri ale oamenilor, dacă vom pune pe primul loc interesul politic”, a declarat preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă.

Legea pe care MAE se luptă să o includă pe ordinea de zi a Parlamentului, până la dizolvare, prevede majorarea veniturilor minime pe economie până la nivelul minim de existenţă, în etape, începând cu anul 2011. Proiectul iniţiat de MAE şi înregistrat în Parlament cu nr.1579, încă din 24 mai a.c., include soluţii pentru asigurarea finanţării, precum şi etapele în care ar urma să fie implementate majorările veniturilor minime pe economie. Deşi pentru iniţiativa MAE au semnat aproape 200.000 de cetăţeni din toată ţara, dezbaterea sa în Parlament a fost amânată până în acest moment. “Acum, legea Pensii şi salarii a fost scoasă de pe lista priorităţilor legislative, ceea ce înseamnă că a fost amânată din nou. Nu doresc să îi acuz pe colegii mei de rea-voinţă pentru că sper ca până la ultima şedinţă a Parlamentului să coborâm din funcţiile înalte în care ne-am ascuns în ultimele luni şi să acceptăm realitatea din Republica Moldova, realitatea pe care cetăţenii o trăiesc zi de zi. Oamenii au nevoie de legi pentru ei şi noi le suntem datori să încheiem mandatul în Parlament cu responsabilitate, adoptând aceste legi”, a spus liderul MAE.

MAE le atrage atenţia colegilor din Alianţa pentru Integrare Europeană că, dacă pe ordinea de zi a ultimelor şedinte ale Parlamentului se vor afla numai proiecte ce ţin de desfăşurarea scrutinului electoral din noiembrie, deputaţii vor dovedi că îşi urmăresc numai şi numai interesele politice. “Nu spun că Parlamentul a acţionat iresponsabil pe tot parcursul mandatului, spun doar că riscă să acţioneze iresponsabil acum, dacă va refuza să depună un minim efort pentru un proiect de maximă importanţă pentru cetăţenii acestei ţări”, a declarat Veaceslav Untilă.

Serviciul de presă al MAE

Concluziile MAE după referendum: Unite, partidele democratice sunt puternice. AIE să formeze un bloc electoral la următoarele alegeri Comuniştii votează împotriva drapelului de stat