Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMPA

Tribunalul Public Antimafie

|versiune pentru tipar||
MPA / 17 octombrie 2012
Mişcarea Populară Antimafie

Mişcarea Populară Antimafie iniţiază campania Tribunalul Public Antimafie începând cu raionul Călăraşi, unde pe 16 octombrie 2012, la orele 13:00, a fost instalat primul cort al Tribunalului, care se va afla în această localitate timp de trei săptămâni, urmând să mergem în alt raion pentru o altă perioadă de trei săptămâni şi tot aşa mai departe. Aici, cetăţenii vor putea depune petiţii privind drepturile care li s-au încălcat de către funcţionari publici, primari, poliţişti, procurori sau judecători, la care vor anexa materialele relevante. Noi le vom examina, le vom oferi consultanţă juridică, iar cazurile de rezonanţă le vom face publice cu acordul petiţionarului.

Misiunea Tribunalului Public Antimafie este de a readuce la viaţă speranţa cetăţenilor în apărarea drepturilor lor fundamentale, a demnităţii şi a valorii persoanei umane în condiţiile în care nici guvernarea actuală şi nici autoritatea legii, care este devalorizată, nu sunt în stare să le ocrotească aceste drepturi şi libertăţi. Ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au atins cote atât de înalte, încât cetăţeanul se va simţi mai satisfăcut moral depunând o petiţie în cort, decât căutându-şi dreptate între pereţii autoritatilor publice de stat sau ai unei instanţe de judecată, unde se judecă după aceeaşi schemă mafiotă dosare şi nu destine umane.

Obiectivele Tribunalului Public Antimafie sunt următoarele:

Noi deja am făcut publicee două cazuri de rezonanţă: cazul dnei Galina Sârbu de la Străşeni, circumstanţele morţii fiicei căreia nu au fost elucidate conform legii, şi cazul cetăţenilor din satul Mereşeuca care sunt terorizaţi de primarul Albu Emilia.

La moment, examinăm câteva cazuri despre care fie că vom face o conferinţă de presă, fie că le vom publica pe www.antimafie.md şi în ziarul Mişcării — Ţara Noastră: este vorba despre dna Vera Stratulat care se află în Israel, iar în lipsa ei a fost lipsită de un lot de teren în mod ilegal de către consiliul primăriei din Chişinău, este vorba despre ilegalităţile comise de primarul satului Vâsoca raionull Soroca, este vorba despre Spitalul de Psihiatrie din Chişinău unde bolnavii sunt folosiţi în rol de cobai pentru experienţe de pe care se fac spălări enorme de bani.

Fărădelegile trăiesc şi se dezvoltă la întuneric şi atunci când nu sunt pedepsite, iar odată cu scoaterea lor la lumină prin prezentarea lor publicului larg, acestea devin neputincioase, iar funcţionarilor le scade din îndrăzneala medievală şi inadmisibilă de a-şi bate joc în cel mai mare hal de demnitatea umană.

Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii! Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ale omului! Orice persoană are dreptul la proprietate, la iniţiativă privată, la libertatea opiniilor şi exprimării, la muncă remunerată care să-i asigure o existenţă conformă cu demnitatea umană — aceste drepturi şi libertăţi sunt scrise negru pe alb în Constituţia şi legile RM, însă, în realitate ele sunt nişte miraje pentru cetăţeni. În realitate, Mafia de la Guvernare reuşeşte să folosească funcţiile de stat drept surese de venit personal şi bâtă de intimidare a cetăţenilor. Avem tot temeiul să afirmăm, în mod repetat, până la refuz că Comuniştii şi Mafia de la guvernare sunt o apă şi-un pământ, că cu AIE la guvernare nu simţim lipsa comuniştilor!

Sursa: www.antimafie.md

Presa din Republica Moldova NU este liberă Sergiu Mocanu: Lumea maidanezilor lui Şarik