Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

PAD a adus un omagiu limbii române

|versiune pentru tipar||
PAD / 31 august 2012
Partidul Acţiunea Democratică

Partidului Acţiunea Democratică, a participat astăzi, 31 august 2012, la mai multe acţiuni dedicate celebrării limbii române.

Mihai Godea, preşedintele PAD, împreună cu membri ai formaţiunii au depus flori la monumentele scriitorilor reprezentativi ai limbii române de pe Aleea Clasicilor, iar ulterior au asistat la slujba de pomenire a înaintaşilor care au luptat pentru păstrarea identităţii naţionale, oficiată la Cimitirul Central.

“Este o zi de bucurie pentru că putem sărbători împreună limba noastră română şi să ne amintim de 31 august 1989. În acelaşi timp este o zi de tristeţe pentru că din păcate limba română nu este respectată nu doar în anumite unităţi administrativ-teritoriale dar chiar şi în administraţia centrală. Mai există un motiv de tristeţe — atitudinea guvernării faţă de intelectuali, pentru că fără intelectuali nu putem ajunge în sânul familiilor popoarelor civilizate ale Uniunii Europene”, a concluzionat Mihai Godea.

Sursa: www.padm.md

OF PAD a colectat 35 000 de lei pentru copiii defavorizaţi din ţară Mihai Godea la Krynica: Rusia este principalul obstacol în rezolvarea conflictelor din zona Parteneriatului Estic