Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Mihai Godea pentru presa bucureşteană: Republica Moldova îşi poate recupera proprietăţile din Transnistria şi poate scăpa de datoriile Tiraspolului

|versiune pentru tipar||
PAD / 28 august 2013
Partidul Acţiunea Democratică

“Prin recunoaşterea internaţională a ocupaţiei ruse în Transnistria, toate datoriile acumulate de Tiraspol, inclusiv cele la Gazprom, devin responsabilitatea Federaţiei Ruse, iar proprietăţile economice care au aparţinut RSSM revin Republicii Moldova”, subliniază Mihai Godea, preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, într-un interviu acordat portalului bucureştean Ziare.com.

Liderul PAD a anunţat că în următoarele săptămâni vor urma dezbateri naţionale la această temă, se vor dezvolta proiecte legislative, se va mobiliza suportul politic şi, pas cu pas, se va consolida o forţă naţională care să ceară recunoaşterea acestei realităţi în plan naţional şi internaţional.

Liderul PAD explică medierea conflictului transnistrean printr-o parabolă: “Peste noapte vine cineva şi îţi ocupă cu forţa jumătate de casă, pune chiriaşi acolo şi, pe urmă, vine şi vrea să medieze conflictul între tine şi chiriaşi, pe care nu i-ai dorit. Îţi pune conditii şi nu pleacă, vezi Doamne, pentru binele tău, să nu vă luaţi la bătaie.

În viaţa reală e simplu: mergi la poliţie, chemi vecinii, rudele în ajutor, reclami şi faci tot posibilul să îţi recuperezi casa. Nu stai să negociezi cu chiriaşii să te lase să treci prin propria ogradă, nu te întâlneşti prin beciuri, pe ascuns, cu cel care ţi-a confiscat jumătate de casă, nu faci planuri de împăcare. Nu accepţi să participi la scene ieftine, în care agresorul e arbitru şi tu negociezi pe picior de egalitate cu oamenii lui pe care ţi i-a cazat la tine în casă.

Ori, din păcate, autorităţile Republicii Moldova cam asta fac. Şi atunci, cum să aştepţi ajutor şi susţinere din exterior? Cum să speri că vreodată vei scăpa de agresor?”

“Societatea civilă şi clasa politică de la Chişinău trebuie să ia o atitudine solidară, care să reaşeze lucrurile în albia lor. De aceea şi numim acest proces de asanare. Ieşim dintr-o mlaştină de jumătăţi de adevăruri, amestecate cu minciună. Spunem lucrurilor pe nume, vedem cine este, cu adevărat, de partea Republicii Moldova şi cine este, de fapt, avocatul Rusiei, şi mergem serios inainte”, concluzionează Mihai Godea în cadrul aceluiaşi interviu.

Interviul integral poate fi accesat pe portalul Ziare.com.

Sursa: www.padm.md

PAD despre Zilele Diasporei propuse de către Premierul Iurie Leancă PAD sărbătoreşte astăzi Ziua Limbii Române