Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţia făcută în plenul Parlamentului de către deputatul PCRM, Galina Balmoş, cu privire la politica antisocială promovată de noua guvernare

|versiune pentru tipar||
PCRM / 2 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Onorat Parlament!

Abia o săptămînă în urmă coaliţia liberal-democrată a format noul guvern, adoptînd grabnic şi fără prea multe discuţii, într-o manieră de neconceput pentru o pretinsă guvernare democratică, un program departe de cel electoral. De fapt noua guvernare nici nu a dorit să asculte întrebările şi propunerile deputaţilor comunişti se pare pentru că s-au temut să nu pară ridicoli prin răspunsurile vagi şi lipsite de conţinut. Nu s-au lasat aşteptate şi aşa-zisele noutăţi ale Guvernului zis al schimbărilor. Mai întîi majorarea tarifelor pentru apă şi transport public, anularea facilităţilor pensionarilor la calătoria gratuită prin decizia Consiliului municipal, încuviinţată de noul prim-ministru, decizie care a trezit nemulţumurea locuitorilor oraşului Chişinău, mai cu seamă a pensionarilor, apoi prin stoparea, adică anularea majorărilor de salarii unor categorii de bugetari, preponderent funcţionarilor publici, militarilor, prevăzută pentru octombrie şi adoptată de catre guvernarea comunistă. Nu au riscat să anuleze completamente majorarea şi pentru pedagogi, aplicînd coeficientul de regres. Interesant, de ce aceste categorii de salariaţi au fost marginalizaţi. Se pare că militarii şi funcţionarii publici nu constituie electoratul dumneavoastră, domnilor cvazidemocraţi!

Dacă actuala guvernare s-a autodeclarat salvatoare a poporului, iar în denumirea programului sună cuvintul “bunăstare” — aceste decizii denotă incompetenţa totală, dar şi ignorarea tuturor cetăţenilor, şi mai intîi a celor care i-au ales, a celor care i-au crezut promisiunilor electorale. Programul guvernării liberale nu conţine nici o prioritate de ordin social, nici un indicator de bunăstare, nu sunt prevederi privind majorarea salariilor promisă în campania electorală, indexarea anuală a pensiilor şi altor prestaţii sociale. În cadrul conferinţelor de presă miniştrii anunţă viitoarele reduceri ale cheltuielilor de personal, ce ar însemna aceste reduceri? poate viitoarele disponibilizări în masă a celor 6 mii de pedagogi precum şi a altor bugetari? Apropo, pentru realizarea acestui deziderat în program este prevăzută simplificarea procedurii de disponibilizare a angajaţilor. V-aţi declarat atît de europeni, dar cum rămîne cu recomandările autorităţilor europene privind parteneriatul social?

Miniştrii actuali au menţionat şi despre reducerea transferului de la bugetul de stat spre bugetul asigurărilor medicale, ceea ce evident va atrage reducerea pachetului de servicii, a salariilor sau a categoriilor de beneficiari ai asigurărilor din contul statului.

Clar că explicaţiile sunt extrem de banale — comuniştii sunt de vină — aceste justificări au devenit foarte convenabile noii conduceri. E ştiut că incompetenţii caută vinovatul, iar ceilalţi lucrează, caută soluţii. Oare noi în 2001 am căutat vinovatul salariilor şi pensiilor neachitate mai bine de 10–12 luni, oare atunci caznaua era plină? Oare nu în timpul guvernării comuniste au avut loc o serie de calamităţi naturale, secetă nemaivăzută, inundaţii devastatoare, interdicţia exportrului de vinuri şi produse agricole în Rusia, majorarea preţurilor la gazele naturale, stoparea livrărilor de gaze, dar în toate aceste condiţii extreme nu ne-am lamentat şi nu ne-am dezis de priorităţile sociale, onorînd toate obligaţiunile financiare, majorînd consecvent salariile, pensiile, alte prestaţii sociale, dezvoltînd reţeaua serviciilor sociale. Am recunoscut atît succesele cît şi insuccesele, am vorbit sincer cu cetăţenii noştri, nu am făcut promisiuni oarbe. Şi am fost realişti, domnilor guvernanţi!

Atîta ură şi intoleranţă aţi acumulat încît nu vă ajunge curajul să recunoaşteţi că guvernarea comunistă a ştiut să depăşească orice provocare, mai mult, şi în condiţiile actuale comuniştii nu-şi trădează principiile şi poziţionează ca fiind superior interesul poporului şi nu a partidului. În echipa guvernării comuniste au fost atraşi foarte mulţi profesionişti neafiliaţi politic, unii regăsindu-se şi în actualul Guvern, au fost crescuţi, instruiţi specialişti buni, care vor activa şi în echipa dumneavoastră, dar oricum nu vă permite aroganţa să recunoaşteţi nici aceste lucruri. Or, astăzi cei mai buni specialişti în stat sunt cei din familia Gimpu!

Într-atît aţi polarizat societatea, încăt tinerii lansează mesaje cu conţinut extremist împotriva bătrînilor, împotriva părinţilor , buneilor lor.

Scuze pot fi gasite multe: criza economică, alegeri repetate, ne condiţionează Fondul monetar internaţional, invadarea guzganilor, etc, etc — acestea sunt justificările repet incompetenţei, supraaprecierii şi lipsei de professionalism.

Suntem în preajma zilei profesionale a pedagogilor şi a bibliotecarilor. Fracţiunea comuniştilor aduce felicitări cu această ocazie tuturor celor care-şi fac meseria nobilă de profesor, educator, bibliotecar. Vă dorim ca niciodată să nu fiţi nevoiţi să suflaţi în pumn încălzindu-vă degetele pentru a scrie, nici dumneavoastră şi nici învăţăceii dumneavoastră, să nu primiţi salarii în produse alimentare sau cizme, costume, pălării — nici dumneavoastră şi nici părinţii elevilor dumneavoastră, să ne se deconecteze lumina atunci cînd trebuie să vă faceţi planurile sau temele — nici dumneavoastră şi nici elevilor dumneavoastră, să munciţi în instituţii reparate, îngrijite, avînd la dispoziţie mijloace performante de comunicaţii, săli de calculatoare, acces la reţeua internet, să credeţi că cei mai buni elevi ai dumneavoastră vor conduce ţara, dar mai ales că toţi copii noştri îşi vor iubi necondiţionat părinţii, buneii, neamul şi ţara.

Sursa: www.pcrm.md

Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federaţiei Ruse, Valeri Kuzmin Declaraţia PCRM cu privire la votul de neîncredere Preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu