Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Adresarea Preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, către liderii partidelor politice parlamentare din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 19 martie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi domni!

A devenit evident faptul că criza politică prin care trece Republica Moldova poate fi depăşită doar pe calea identificării unui consens parlamentar de lungă durată. Bunul-simţ, logica juridică şi aprecierile date de către Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (“Comisia de la Veneţia”) confirmă în mod evident următoarele,

În primul rînd, acest consens urmează a se baza în exclusivitate pe modificarea unui singur articol 78 din Constituţie (alin. 3), ce stabileşte procedura de alegere a Preşedintelui;

În al doilea rînd, acest consens urmează a se baza pe o astfel de modificare a articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova, care va permite în viitor simplificarea alegerii şefului statului;

În al treilea rînd, asemenea modificare urmează a fi efectuată în Parlament ţinîndu-se cont de faptul că aceste modificări vor fi aplicate la alegerea Preşedintelui de către Parlamentul următoarei legislaturi;

În al patrulea rînd, acest consens este imposibil fără determinarea şi aprobarea prealabilă a datei dizolvării Parlamentului după 16 iunie, precum şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Este indiscutabil că doar prin voinţă politică, deschidere spre dialog, cointeresare sinceră în depăşirea crizei politice şi devotament faţă de valorile europene se va putea ajunge la o înţelegere dintre toate partidele parlamentare în problemele menţionate.

În situaţia creată, Partidul Comuniştilor în calitate de unic partid de opoziţie, reprezentat în Parlamentul Republicii Moldova, partid politic ce reprezintă interesele a jumătate din alegătorii ţării, consideră că această înţelegere poate fi aprobată în forma unui document deschis pentru societate — “Pactul cu privire la depăşirea crizei politice”. Ţinînd cont de necesitatea unei activităţi legislative şi politice ale tuturor fracţiunilor parlamentare, convenite de comun acord, acest PACT trebuie să conţină o foaie de parcurs foarte clară, care să determine conţinutul angajamentelor şi termenii de realizare.

În acelaşi timp, bazîndu-ne pe logica recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi prevederile Constituţiei Republicii Moldova, este evident că punctele de bază ale acestei “Foi de parcurs” trebuie să cuprindă următoarele acţiuni:

  1. Realizarea consensului parlamentar nu mai tîrziu de 31 martie pe:
    • Convenirea asupra datei dizolvării Parlamentului, precum şi a datei alegerilor parlamentare,
    • Privind conţinutul redacţiei noi a articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova.
  2. Înaintarea iniţiativei legislative de modificare a articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova nu mai tîrziu de 2 aprilie.

  3. A înainta solicitarea către Curtea Constituţională din partea tuturor fracţiunilor parlamentare în vederea expunerii asupra oportunităţii de examinare a iniţiativei în cauză nu mai tîrziu de 20 mai.

În aprecierea acestei iniţiative, este necesar a se ţine cont de urgenţa incontestabilă în realizarea acestui consens, precum şi limitele de timp pentru toate aceste decizii. În acest context, Partidul Comuniştilor consideră că posibilitatea practică în stabilirea acestui dialog şi semnarea “Pactului privind depăşirea crizei politice” este termenul de 31 martie 2010.

Acest Pact, contrasemnat de către liderii tuturor partidelor politice parlamentare, precum şi partenerii europeni plenipotenţiari ai Republicii Moldova, urmează să întoarcă procesul politic în ţară în albia legalităţii, iar Republica Moldova pe calea unei dezvoltări democratice previzibile. Din momentul difuzării acestei adresări şi pînă în data de 31 martie 2010, Partidul Comuniştilor suspendă toate iniţiativele de pregătire a referendumului privind acordarea votului de neîncredere guvernării.

Sursa: www.pcrm.md

Declaraţia PCRM privind tentativa de falsificare a adevărului referitor la evenimentele din 7 aprilie 2009 de către guvernarea actuală şi tragerea la răspundere a organizatorilor Vladimir Voronin a avut o întervedere cu Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Dl. Valerii Kuzmin