Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu un grup de experţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite

|versiune pentru tipar||
PCRM / 29 aprilie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Joi, 29 aprilie 2010, Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a avut o întervedere cu un grup de experţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite, printre care şi Christie Warren, expert constituţional de talie mondială. Pe parcursul discuţiei părţile au abordat diverse aspecte ale situaţiei social-politice din Republica Moldova.

Preşedintele PCRM a exprimat profunda îngijorare cu privire la evoluţiile politice din Republica Moldova de la începutul guvernării Alianţei pentru Integrare Europeană şi pînă în prezent. Vladimir Voronin a spus că această coaliţie care s-a declarat a fi prodemocratică şi proeuropenă, tot mai des manifestă acţiuni inverse declaraţiilor lor. Preşedintele PCRM a enumerat numeroase fărădelegi grave admise de către AIE, care ulterior au finalizat cu declaraţiile pe marginea concluziilor şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia în problema modificării constituţiei şi alegerilor anticipate, făcute la 9 martie 2010 de către liderii Alianţei. Vladimir Voronin a spus că poziţia liderilor AIE în această privinţă, ca şi declaraţiile pe care le-au făcut ei întrec orice limite legale, dar şi morale. Ex-preşedintele Republicii Moldova a menţionat că PCRM după ultima vizită a dlui Gianni Buquicchio la 25 februarie curent, a declarat că este gata de dialog cu AIE pentru depăşirea crizei politice în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia, mai mult decît PCRM a lansat public această invitaţie la dialog. Spre mare regret, cei patru lideri ai Alianţei nu numai că nu au ascultat aceste recomandări ale Comisiei de la Veneţia, nu numai că au refuzat orice dialog cu PCRM, dar au ales o cale contrară oricăror norme legale şi în special o cale contrară Constituţiei Republicii Moldova. Vladimir Voronin a specificat că în aceste condiţii comportamentul liderilor AIE este unul anti-constituţional, iar decizia anunţată la 9 martie 2010 de liderii Alianţei ca fiind o tentativă clară de uzurpare a puterii în stat.

Vladimir Voronin a specificat că pentru depăşirea crizei politice PCRM a transmis o adresare către toate partidele parlamentare în vederea semnării unui pact cu privire la depăşirea situaţiei curente create. Acest pact urma să conţină o foaie de parcurs foarte clară, care la rîndul său să determine conţinutul angajamentelor şi termenii de realizare şi anume convenirea asupra datei dizolvării Parlamentului, precum şi a datei alegerilor parlamentare, după care să se decidă de comun asupra înaintării iniţiativei legislative de modificare a articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova; înaintarea solicitării către Curtea Constituţională din partea tuturor fracţiunilor parlamentare în vederea expunerii asupra oportunităţii de examinare a iniţiativei în cauză în termen cît mai urgent. Nici această iniţiativă a PCRM nu a fost susţinută de către liderii Alianţei şi astfel Partidul Comuniştilor nu a avut o altă soluţie decît înaintarea propriului proiect de modificare a art. 78 la Curtea Constituţională, care prevede diminuarea treptată a numărului de deputaţi necesar pentru a vota şeful statului.

În acelaşi timp Preşedintele PCRM a menţionat că liderii Alianţei în mod intenţionat tergiversează procesul de depăşire a crizei, dorind astfel cît mai mult să se afle la guvernare. Totodată, ex-preşedintele Republicii Moldova, referindu-se la situaţia generală din Republica Moldova a calificat-o ca fiind ca una extrem de complicată. Vladimir Voronin a specificat că în Moldova s-a instaurat un haos practic în toate domeniile vieţii social-economice, iar actualii guvernanţi în loc să se preocupe de problemele ţării, fac zilnic diferite show-uri politice.

Spre final Vladimir Voronin şi-a exprimat speranţa că totuşi în viitorul apropiat Republica Moldova va putea să depăşească criza politică, dar şi să revină la normalitate în domeniile social şi economic.

Sursa: www.pcrm.md

Comunicat de presă al UTCM cu privire la desfăşurarea în Republica Moldova a acţiunilor dedicate aniversării a 65 de ani de la Ziua Victoriei Mai multe zeci de mii de manifestanţi protestează după gratiile instalate de autorităţi