Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Adresarea Partidului Comuniştilor din RM către poporul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 6 mai 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, compatrioţi, tovarăşi, prieteni!

Se apropie aniversarea celui mai de triumf eveniment al istoriei contemporane — aniversarea Marii Victorii. Deceniile trec, iar sensul direct al acestui eveniment devine tot mai desluşit. Deja se conturează înţelegerea că acea luptă mondială, care a dus la distrugerea totală a nazismului, a constituit punctul culminant în dezvoltarea întregii omeniri.

Este deja evident că orice alt final ar fi dus la dispariţia civilizaţiei, dispariţia omenirii, întregii stafete a cunoştinţelor, culturii şi moralei, pe care oamenii, generaţii după generaţii, au transmis-o cu mare grijă prin secole. Milioanele de victime, jertfite pe altarul eliberării se prezintă astazi drept preţul inimaginabil, dar singurul posibil, care a fost plătit de către taţii şi buneii noştri, de către participanţii la acel razboi crunt.

Pacea care durează de şaizeci şi şase de ani — este rezultatul eroismului lor. Cu tot dramatismul epocii noi, postbelice, aceasta deja era una de făurire, de progres, de dezvoltare, bazate pe recunoaşterea egalităţii dintre popoare, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, fundamentate prin condamnarea oricăror forme de rasism şi naţionalism. Indubitabil, Victoria din 9 mai 1945 a devenit un hotar simbolic, care face imposibilă existenţa fascismului, distrugerea în masă a unor naţiuni şi state întregi.

Pentru noi — locuitorii Moldovei — acest razboi a fost o încercare la fel de grea ca şi pentru celelalte popoare europene. În 1941–1945 poporul nostru multinaţional a suferit în măsură egală cu toate popoarele Uniunii Sovietice. Mii de originari din Moldova au fost decoraţi cu medalii şi ordine, zeci de conaţionali de-ai noştri au devenit Eroi ai Uniunii Sovietice şi cavaleri deplini ai Ordinului Gloriei pentru faptele eroice săvîrşite în lupta cu nazismul. Memorialul de pe platzdarmul Şerpeni, memorialul “Eternitate”, situat în capitala Patriei noastre, Chişinău, sute de necropole ostăşeşti păstrate cu grijă, reprezintă simboluri ale recunoştinţei noastre faţă de eroi.

Observam, însă, cu un sentiment de tristeţe cum, odată cu trecerea anilor, cu micşorarea numărului de veterani, tot mai tare se aud vocile care încearcă să diminueze importanţa şi măreţia Marii Victorii. Vocile celor, care încearcă să şteargă de pe faţa pămîntului monumentele în cinstea celor căzuţi, care speră să distrugă memoria istorică a poporului moldovenesc. Anume aceşti oameni au uzurpat puterea în ţara noastră. Anume ei, zi cu zi, încearcă să readucă în scenă demonii urei interetnice. Dintr-un singur considerent — păstrarea independenţei şi suveranităţii Moldovei se datorează anume Victoriei. Ei nu au uitat că prima Constituţie a statului moldovenesc, Constituţia RSSM, a fost adoptată în 1941 şi distrusă în timpul ocupaţiei Moldovei de hoardele fasciste. Ei nu uita nici pentru o secundă că dreptul poporului moldovenesc la statalitate a fost confirmat de pactul de la Paris, încheiat în anul 1947 de către marile puteri mondiale. Aceste elemente le trezesc coşmaruri. Ei încearcă să anuleze dreptul poporului Moldovei de a-şi păstra statalitatea. Din cauza aceasta ei atacă monumentele în memoria celor cazuţi, îşi bat joc de veteranii Marelui razboi pentru Apararea Patriei, “spală” creierii tinerilor cu ajutorul unei propagande cinice.

Stimaţi concetăţeni, tovarăşi, prieteni!

În 2011 se împlinesc 65 de ani de la procesul din Nurenberg, care a condamnat fascismul în calitate de crimă împotriva omenirii. Orice tentativă de a eroiza călăii fascişti, începînd cu Antonescu şi pînă la activiştii gărzii de Fier, reprezintă nu doar o revizuire criminală a deciziilor istorice ale acestui tribunal internaţional, dar şi un atac la adresa moralitaţii umane. Viaţa a demonstrat că orice plan a persoanelor care intenţionează să distrugă memoria despre Marea Victorie, plan al urmaşilor lui Antonescu este sortit la înfrîngere. Anul trecut, la 9 mai 2010, 30 de mii de chişinăuieni, indignaţi de vachanalia guvernanţilor, au participat la Marşul Victoriei, manifestaţie de sarbatoare, care a trecut prin centrul capitalei pîna la Memorialul “Eternitate”, unde au depus flori în cinstea taţilor şi buneilor noştri — Învingătorilor în Marele Razboi pentru Apărarea Patriei din 1941–1945.

Astăzi, în aceste zile de mai, a venit timpul ca tot poporul moldovenesc să spună cu voce tare, să străpungă toată ţara cu declaraţia: “Noi nu sîntem cei învinşi! Noi sîntem Învingători!”.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova îi felicită cordial pe veteranii Marelui Razboi pentru Apararea Patriei, pe cei care au muncit în spatele frontului, pe deţinuţii lagărelor de concentrare fasciste, pe rudele eroilor care au rămas pe cîmpul de luptă cu nazismul, întregul popor moldovenesc cu sărbătoarea luminoasă — aniversarea a 66-a a Marii Victorii!

Traiască 9 Mai!
Traiască Victoria!
Traiască Republica Moldova!

Sursa: www.pcrm.md

Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Peste 60 de mii de cetăţeni au participat în Marşul Victoriei, organizat de PCRM