Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 20 decembrie 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a admis parţial sesizarea deputatului PCRM Sergiu Sîrbu şi a declarat neconstituţionale unele modificări în legislaţie potrivit cărora au fost diminuate un şir de garanţii sociale judecătorilor precum şi majorarea stagiului de cotizare pentru femei de la 30 la 35 de ani.

Celelalte aspecte ale sesizării, în pofida existenţei practicii anterioare ale Curţii, au fost declarate constituţionale doar din motivul crizei economico-financiare şi sociale în care s-a pomenit Republica Moldova, în special din cauza lipsei acute de mijloace financiare pentru a acoperi celelalte garanţii sociale.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md

Oxana Domenti: Luare de cuvînt pe marginea proiectului de lege privind Rectificarea Bugetului de Asigurare Socială pentru anul 2011 Cuvînt introductiv al Preşedintelui PCRM, Domnului Vladimir VORONIN în cadrul conferinţei de presă din 21 decembrie 2011