Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Poliţia a încercat să suprime protestele paşnice din centrul capitalei

|versiune pentru tipar||
PCRM / 28 martie 2013
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Sute de poliţişti, inclusiv şi din serviciile speciale, au depus forţă sutelor de protestatari, care au încercat să organizeze o manifestare în faţa Reşedinţei de stat, în care stă Nicolae Timofti, ales Preşedinte de partidele din fosta Alianţă de guvernare.

Manifestarea a fost una paşnică , fiind organizată de Congresul Civic. Sute de oameni au mers pe un traseu care a trecut prin faţa Palatului Republicii şi a urmat spre Reşedinţa de Stat. Protestatarii au cerut pe parcurs “ALEGERI”, pledând pentru organizarea unui scrutin parlamentar anticipat, care ar aduce Moldova în cadrul legal.

Protestatarii intenţionau să-i ceară lui Timofti dizolvarea Parlamentului şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate, dar au fost împiedicaţi de un cordon de poliţişti, cărora li s-au alăturat şi cei din serviciul “Fulger”.

Poliţiştii au depus forţă pentru a reţine protestatarii, printre care se numărau şi deputaţi din fracţiunea PCRM, care s-au alăturat acţiunii Congresului Civic. În pofida acestui fapt, poliţiştii au înaintat şi nu au permis protestatarilor să înainteze spre Reşedinţă.

Chiar şi aşa, sutele de protestatari i-au cerut lui Timofti să iasă în faţa mulţimii. Iar după ce în locul lui Timofti a ieşit purtătorul acestuia de cuvânt, Vlad Ţurcanu, participanţii la manifestare l-au acuzat pe aşa zisul şef al statului de laşitate şi de faptul că se ascunde în spatele poliţiştilor, pe care îi pune să lupte cu propriul popor.

În seara zilei de 27 martie, consiliile coordonatoare şi grupurile de iniţiativa ale Congresului Civic din capitală s-au întrunit într-o şedinţă pentru a relansa activitatea mişcării civice întru apărarea valorilor democratice, dar şi a drepturilor cetăţenilor din Moldova. Congresul Civic cere, în primul rând, declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea, Congresul îşi propune să monitorizeze, după scrutin, activitatea guvernării, indiferent de culoarea acesteia.

Eduard Muşuc: Guvernarea AIE a instaurat dictatura în Moldova

Actuala guvernare a instaurat dictatură în Moldova, lucru demonstrat de comportamentul din 28 martie curent a sutelor de poliţişti, care au opus rezistenţă protestatarilor din Congresul Civic, printre care se numărau şi deputaţi din fracţiunea PCRM. Declaraţia a fost făcută de deputatul PCRM, Eduard Muşuc, în cadrul unei manifestări paşnice din faţa Reşedinţei de Stat, perimetrul căreia a fost blocat de poliţişti.

“Astăzi am văzut faţa adevărată a acestei guvernări, ei vorbesc de democraţie, despre Europa. Însă avem o dictatură instaurată în ţara noastră”, a declarat Muşuc.

Deputatul a specificat că existenţa dictaturii o confirmă comportamentul autorităţilor, care “atunci când un grup de cetăţeni vrea să protesteze paşnic, să-şi expună părerea, aplică forţă”. “Ei nu se opresc. Oameni simpli, cetăţeni, deputaţi în Parlament au fost loviţi, opriţi, bruscaţi. Guvernarea îşi bate joc de noi, de toată ţară”, a subliniat sursa citată.

Potrivit deputatului, “cetăţenii cu epoleţi, lipsiţi de garanţii sociale, sunt nişte unelte în mâinile a câtorva persoane care au uzurpat puterea în ţara noastră”. “Astăzi suntem câteva sute. Ce veţi face, domnilor, atunci când vor fi câteva mii? Acesta nu este calea de integrare europeană, nu este calea de edificare a unui stat de drept, nu este o cale spre democraţie — este o cale spre dictatură, spre degradare”, a subliniat deputatul comunist.

Joi, 28 martie, au început protestele organizate de Congresul Civic, la care s-au alăturat şi deputaţii PCRM. Ei au organizat o acţiune în faţa Palatului Republicii şi au mers spre reşedinţa prezidenţială de pe str. Sfatul Ţării. Poliţiştii însă au blocat accesul la Reşedinţa de Stat, în care stă Nicolae Timofti. Ministerul Afacerilor Interne a dislocat sute de poliţişti în perimetru, care au format un cordon viu şi au împiedicat accesul reprezentanţilor Congresului Civic, care cer declanşarea alegerilor anticipate.

Între poliţişti şi protestatari au avut loc altercaţii, accesul fiind închis şi pentru deputaţii în Parlament, care s-au alăturat protestatarilor.

Deputaţii cer pedepsirea conducerii MAI pentru ordinul dat sutelor de poliţişti din stradă

Deputatul fracţiunii PCRM, Iurie Muntean, a anunţat, joi, 27 martie, plenul Parlamentului, despre faptul că sute de poliţişti au opus rezistenţă acţiunilor de protest organizate de Congresul Civic, având scopul să provoace protestatarii.

Deputatul a presupus că sutele de poliţişti, prinşi în cordon, au primit acest ordin special, pentru a provoca altercaţii. “Cerem tuturor celor care se fac vinovaţi de acest ordin, care au folosit poliţiştii în calitate de carne de tun, să fie traşi la răspundere. În primul rând este vorba despre conducerea ministerului de Interne. Să fie trans la răspundere ministrul, Dorin Recean”, a declarat Iurie Muntean.

Parlamentul a cerut ca la şedinţa Parlamentului de astăzi, “să vină conducerea ministerului şi să raporteze de la cine a primit indicaţii să dea acest ordin poliţiştilor, de la Filat, Ghimpu sau Lupu”.

Pe data de 28 martie, au început protestele organizate de Congresul Civic, la care s-au alăturat şi deputaţii PCRM. Ei au organizat o acţiune în faţa Palatului Republicii şi au mers spre reşedinţa prezidenţială de pe str. Sfatul Ţării. Poliţiştii însă au blocat accesul la Reşedinţa de Stat, în care stă Nicolae Timofti. Ministerul Afacerilor Interne a dislocat sute de poliţişti în perimetru, care au format un cordon viu şi au împiedicat accesul reprezentanţilor Congresului Civic, care cer declanşarea alegerilor anticipate.

Între poliţişti şi protestatari au avut loc altercaţii, accesul fiind închis şi pentru deputaţii în Parlament, care s-au alăturat protestatarilor.

Sursa: www.pcrm.md

Declaraţia fracţiunii PCRM în Consiliul Municipal Chişinău Congresul Civic cere CCA să sancţioneze canalul “Moldova 1” pentru aservirea sa politică