Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţia fracţiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 11 septembrie 2013
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Au trecut o sută de zile ale noului cabinet de miniştri. Fiecare zi confirma cele mai triste prognoze. Un guvern ales doar din frica unor oligarhi faţă de alegerile parlamentare anticipate, fără program de guvernare, fără valori şi onoare, fără responsabilitate nu era în stare de nimic. Şi rezultatul lui a fost nul. Toate acţiunile întreprinse de Leancă şi miniştrii lui aminteau de o pregătire haotică şi isterică pentru evacuarea guvernanţilor, pentru o fugă ruşionoasă şi capitulare politică a independenţei moldoveneşti.

Doar aceste dispoziţii “de ducă” pot explica intenţiile active ale puterii de a pierde integritatea teritorială, a pune lejer hotar pe Nistru, a semna Acordul cu România care practic permite statului vecin să cotropească Moldova, a pregăti liste secrete cu obiecte destinate unei privatizări urgente şi, în definitiv, de a începe furtul deschis a proprietăţii statului. Furtul cinic a două obiecte strategice pentru economia moldovenească — Banca de Economii şi Aeriportul Internaţional Chişinău — reprezintă mostre clare a mizeriei şi fărădelegii puterii.

Detaliile acestei tîlhării economice sînt cunoscute. Practic toţi experţii şi intelectualii din Moldova au condamnat această crimă. Toată Moldova intelectuală a caracterizat acţiunea ca fiind un banditism ordinar, efectuat la cel mai înalt nivel de stat.

Dar guvernarea, în persoana premierului, guvernului, majorităţii parlamentare, organelor de drept ignoră evaluările societăţii şi pregăteşte noi furturi a proprietăţii poporului. La rînd sînt Moldtelecom, sectorul energetic, mîndria naţională — Cricova şi Mileştii Mici, zeci şi sute de întreprinderi şi obiecte sociale — de la şcoli şi grădiniţe pînă la spitaluri şi policlinici. Guvernul vinde totul, taie fără de cuţit! El este convins că va evita răspunderea, iar poporul va răbda şi în continuare furturile, batjocura şi înjosirea.

Noi, deputaţii fracţiunii Partidului Comuniştilor credem că aroganţa criminală a guvernării trebuie oprită imediat! Regimul trebuie să fie pedepsit! În condiţiile critice existente fracţiunea Partidului Comuniştilor vede o singură ieşire: DEMISIA IMEDIATĂ A GUVERNULUI şi ANUNŢAREA ALEGERILOR PARLAMENTARE ANTICIPATE!

Nu există dubii că doar demisia urgentă a acestui regim antipopular, a tuturor “liderilor” acestuia este în stare să oprească orgia tilhăriilor şi a jafurilor economice. Pentru că nu are încredere în instinctul de autoconservare a persoanelro care au uzurpat puterea, FRACŢIUNEA PARTIDULUI COMUNIŞTILOR APELEAZĂ LA POPOR să ne unim eforturile şi să demitem în sfîrşit aceşti tîlhari. Doar aşa, mînă la mînă, umăr la umăr noi vom atinge scopul final.

Astăzi, 11 septembrie 2013, fracţiunea Partidului Comuniştilor anunţă începutul procesului paşnic de demontare a regimului antipopular în Moldova. Noi, comuniştii ştim că această sarcină va fi dificilă. Dar noi ştim şi faptul că marea majoritate a poporului îşi doreşte acest lucru. Ştim că ziua în care Moldova va scăpa de Alianţă va fi ziua eliberării, ziua în care va începe edificarea unui stat democratic şi prosper.

Jos guvernul antipopular!

Trăiască alegerile libere şi corecte!

Sursa: www.pcrm.md

Întîlnirea preşedintelu PCRM, Vladimir Voronin, cu Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Chiril Îi vom păstra memoria pentru totdeauna