Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Discuţii pe marginea proiectului platformei electorale a PCRM în or. Taraclia

|versiune pentru tipar||
PCRM / 25 iunie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

La 25 iunie, în oraşul Taraclia a avut loc o întrunire în cadrul căreia s-a discutat proiectul platformei electorale a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Au participat deputaţi în Parlamentul RM, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile.

Prezent la eveniment, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a abordat subiectul ce ţine de semnarea la 27 iunie a Acordului de Asociere RM-UE. Liderul comuniştilor din Moldova a criticat documentul şi a menţionat că acesta nu este unul care să avantajeze cetăţenii ţării.

“Am constatat că, Acordul conţine doar obligaţiuni care trebuie onorate de Moldova şi nici un beneficiu. Am transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso o scrisoare în care au fost indicate argumentele în defavoarea acestui document. De asemenea, l-am întrebat pe Barroso de ce europenii nu insistă pe organizarea unui referendum naţional în care am afla poziţia moldovenilor faţă de Acordul de Asociere RM-UE. Nu am obţinut nici un răspuns”, — a menţionat Vladimir Voronin.

În finalul întrunirii a fost adoptată o hotărîre în care se conţin propunerile participanţilor care ar putea fi incluse în documentul final al platforemei electorale a PCRM.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md

Propunere de demitere a Preşedintelui Republicii Moldova, dlui Nicolae Timofti Mesaj de felicitare expediat de Vladimir Voronin lui Ghenadii Ziuganov cu prilejul celei de-a 70-cea aniversări