Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Discursul deputatului PCRM Oxana Domenrti pe marginea proiectului de lege 217 privind modificările în legislaţia cu privire la activitatea farmaceutică

|versiune pentru tipar||
PCRM / 16 iulie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Domnilor Deputaţi, Onorată audienţă!

Proiectul pe care-l dezbatem, transpune în legislaţia naţională anumite obligaţii şi angajamente pe care şi le-a asumat Republica Moldova cu ochii închişi, prin ratificarea Acordului de instituire a Zonei de Liber Schimb Aprfundat şi Curpinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, Acord pe care cei mai mulţi dintre Dumneavoastră, dar şi de la Guvern nu l-aţi citit nici pe diagonală. L-au citit însă cu mare atenţie, promovîndu-şi cu grijă şi insistenţă interesele -marile corporaţii şi companii farmaceutice — care au impus ţării noastre prin acest acord (art 314–315) să li se acorde drepturi exclusive de a fi prezente pe piaţa noastră farmaceutică, timp de 8 ani, cu un anumit medicament de referinţă (numit şi original sau nou), aceasta fiind o formă mai superioară şi mai avansată de protecţie a drepturilor intelectuale ale acestora.

Culmea cinismului şi a tradarii naţionale este încercarea autorilor acestui proiect de lege de a promova interesul monopoliştilor farmaceutici, în detrimentul tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, chiar mai devreme decît s-a negociat în acord. Mă refer la prevederile art 11 2 din proiectul de lege pe care îl discutăm, care modifică legea cu privire la activitatea farmaceutică.

Măsurile promovate de autorii acestui proiect, permit companiilor farmaceutice, care au inventat un medicament şi l-au înregistrat în ţara noastră, să fie prezentat pe piaţa farmaceitică cu drept exclusiv şi de monopol timp de (8 ani). Exclusivitatea pe piaţă nu este altceva decît o metodă de a limita competiţia între producătorii de medicamente de referinţa si cele generice prin prezenţa unică pe piaţă a unui preparat farmaceutic de referinţă cu preţ majorat artificial. Acest fapt presupune că, în această perioadă, producătorii de preparate generice nu pot face referintă la datele testelor clinice a preparatelor farmaceutice de referinţă (originale), chiar daca acestea sunt publice, respectiv, nu pot înregistra aceste preparate în RM (nu pot nici produce, nici vinde). În acest mod, dreptul la întrarea medicamentelor generice, inclusiv inovative, pe piaţa noastră va fi amînat pe o perioadă foarte mare de timp, iar Moldova va fi nevoită să procure medicamente de referinţă (originale) mai scumpe.

Produsele generice sunt o copie identică a produselor originale, doar că sunt mai ieftine cu circa 40% din cauza economiilor privind testele clinice. De multe ori acestea sunt produse de aceeaşi producători, chiar în cadrul uneia şi aceleaşi linii de producţie, din aceleaşi substanţe şi absolut aceleaşi formule, doar că se vînd la preţuri diferite. Astăzi doar 11% din medicamentele înregistrate în Moldova sunt de referinţă, originale, iar restul generice. 90% sunt importante şi 10 autohtone (majoritatea generice).

Argumentele aduse de autorii legii precum că aplicarea mai îndelungată a dreptului de exclusivitate a datelor sau o mai bună protecţie a drepturilor intelectuale a producătorilor de medicamente de referinţă îi va determina sa obţină profituri pe care să le reinvestească în noi cercetări sau inovaţii nu sunt relevante. Cercetările în domeniu denotă că doar 1,3% din veniturile companiilor farmaceutice mari sunt reinvestite pentru noi cercetări şi redescoperiri.

Normele menţionate, impuse de UE sunt îndreptate să apere interesele companiilor mari străine farmaceutice ce poroduc medicamente originale, pentru a le asigura supraprofituri sigure pe o perioada cît mai mare de timp, iar acceptarea acestora de către Moldova constituie o eroare a celor care au negociat acest acord şi o trădare a intereselor naţionale şi a cetăţenilor noştri.

Cu titlu informativ vreau să vă comunic că aspectele menţionate au constituit mărul discordiei între UE şi multe ţări care au negociat acorduri de liber schimb cu UE din cauza îngrijorărilor ţărilor respective de restricţionare a acesului la medicamente. Unele ţări (ex.Ecuador şi Bolivia) au părăsit negocierile cu UE parţial din acest motiv.

UE s-a arătat totuşi destul de flexibilă în relaţiile sale cu unele ţări. Optînd pentru interesele naţionale, India a obţinut abolirea totală a condiţiilor date. Alte ţări au negociat termene de protecţie mai mici decît Moldova, inclusiv Ucraina (cu 2 ani mai putin).

Însuşi ţările membre UE şi-au asumat, în timp, termene diferite de protecţie exclusivă. Nouă ni se propune însă, să fim “ mai catolici decît Papa de la Roma” şi “să fugim înaintea trenului”.

Subiectul drepturilor de exclusivitate în farmaceutică a fost în vizorul multor structuri şi foruri internaţionale, printre care a conferinţei ministeriale de la DOHA, unde a fost adoptata de 142 de ţări o declaraţie “ Privind necesitatea flexibilităţii în cadrul subiectelor, unde drepturile de proprietate intelectuale aduc restricţii şi afectează sănătatea publică”, prin care se admite nerespectarea de catre ţările în curs de dezvoltare a prevederilor care limiteaza accesul populaţiei la medicamente. În acelasi context, punînd accent pe sănătatea publică, Parlamentului European a aprobat la 12 iulie 2007 o rezoluţie prin care a cerut Consiliui European “sa işi respecte angajamentele faţă de declaraţia de la Doha şi să restricţioneze mandatul Comisiei pentru a preveni negocierea prevederilor care afecteaza sănătatea publică şi accesul la medicamente cum ar fi exclusivitatrea datelor în cadrul negocierilor acordurilor comerciale bilaterale şi regionale cu ţările în dezvoltare.”

Sunt bine cunoscute şi demonstrate, prin cazuri şi calcule concrete la nivel naţional (realizate de centrul PAS) şi internaţional (OMS, Parlament European, Directoratului General de Dezvoltare din cadrul CE) efectele negative imense ale clauzei de exclusivitate a datelor asupra ţărilor în dezvoltare, exprimate în prejudicii economice şi de sănătate.

Efectele negative probabile pentru Moldova, documentate de studiile şi calculele menţionate vor fi următoarele:

Efectele negative ale clauzelor de exclusivitate vor avea asupra tarii noastre un impact negativ mai mare decît pentru tări mai dezvoltate şi asta pentru că avem o populaţia mai bolnavă, afectată nu doar de maladii cronice netransmisibile specifice si tărilor dezvoltate dar şi de maladii transmisibile, mai periculoase, şi mai costisitoare (tuberculoza, hepatită, HIV Sida,etc), care necesită tratamente inovative şi costisitoare. Durata medie a vieţii în Moldova este cu 9 ani mai mică decît media europeană.

Există şi mari diferenţe în capacitatea guvernelor de a face faţă acestei situaţii. Majoritatea cetăţenilor noştri plătesc pentru aceste medicamente direct din buzunar, respectiv, orice creştere a preţului va duce la diminuarea accesului. Ţările dezvoltate au însă politici şi măsuri eficiente de a proteja cetăţenii săi, în special, grupurile vulnerabile, de cheltuieli excesive pentru medicamentele şi de a le asigura accesul la ele prin sisteme eficiente de control a preturilor, prin medicamente gratuite sau în majoritatea lor compensate dar şi prin prescrierea genericilor.

Aceste scheme de protectie a populaţiei contra cheltuielilor excesive pentru medicamente lipsesc sau nu se aplică în ţara noastră.

Stimaţi colegi,

Pornind din cele expuse mai sus, Fracţiunea PCRM consideră inadmisibilă acceptarea prevederilor legislative privind protecţia datelor şi exclusivitatea pe piaţă a produselor farmaceutuce, care vor avea un impact grav asupra sanataţii şi cheltuielilor publice dar şi private a cetăţenilor. Aprobarea acestor prevederi inseamna tradarea intereselor ţării, trădarea intereselor cetăţenilor noştri în favoarea monopoliştiloir farmaceutici straini.

Propunem excluderea acestor prevederi din proiectul de lege (art 11 secund din art I al proiectului).

Vă îndemn, stimaţi colegi să Vă pătrundeţi de responsabilitate înainte de votare. Fiecare din voi este stăpîn pe votul său şi nu există nici o urgenţă să aprobăm azi acest proiect. Mai luaţi o pauză şi gîndiţi-vă bine înainte de a purcede la experimente pe sanatatea naţiunii, înainte de a condamna mulţi oameni la suferinţe.

Sursa: www.pcrm.md

Discursul Preşedintelui PCRM V.Voronin în cadrul conferinţei de presă din 15.07.2014 Declaraţia fracţiunii PCRM în CMC în legătură cu situaţia creată în sistemul de transport din capitală