Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Alocuţiunea Fracţiunii PCRM la demiterea Guvernului Streleţ

|versiune pentru tipar||
PCRM / 29 octombrie 2015
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi deputaţi,
Onorată asistenţă,

La 22 octombrie 2015 Fracţiunea PCRM, susţinută şi de alţi deputaţi au înaintat moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului, în legătură cu existenţa suspiciunilor de corupţie a Prim-ministrului, domnul Valeriu Streleţ.

Mai puţin de trei luni în urmă, domnul Valeriu Streleţ, actualul Prim-ministru a venit în plenul Parlamentului pentru a cere votul de încredere, convingîndu-ne de faptul că poate fi “Salvatorul naţiunii”. Domnul Streleţ a jurat “…să-şi dăruiască toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova”, a dat asigurări că (citez) “…se va mobiliza la maximum şi se va consacra servirii Patriei noastre, servirii Republicii Moldova, că va avea grijă de oamenii Moldovei, de crearea condiţiilor pentru creşterea salariilor, pentru ca cetăţenii să nu simtă atît de dur şocul de la creşterea tarifelor în perioada de criză…”.

Promisiunile, cu regret, s-au dovedit a fi goale şi false. Situaţia se agravează pe zi ce trece. Din start Fracţiunea PCRM s-a opus acordării votului de încredere Guvernului Streleţ. Poziţia noastră a fost clară, evidentă, consecutivă bazată pe faptul că,

La fel, aşa cum s-a procedat în ultimii ani, principala autoritate executivă a ţării a fost formată în baza apartenenţei partinice şi în baza relaţiilor de rudenie. Nu profesionalismul, competenţa şi experienţa, nu onoarea şi onestitate au fost criteriile de desemnare ai miniştrilor. Prioritar a fost afilierea la un anumit partid sau grup de interese. În una din cele mai dificile perioade ale istoriei ţării, avem cel mai slab şi cel mai neprofesionist guvern! Timp de 6 ani activitatea prioritară a guvernelor conduse de liberal-democraţi a fost jefuirea ţării şi cetăţenilor ei. Noi am avertizat că rezultatul activităţii acestui executiv va fi la fel de dezastruos ca şi ale precedentelor guverne, de asemenea formate de către Alianţă şi în mod constant dirijate de un reprezentant al PLDM.

Trezoreria de stat, practic, este goală sistemul bancar este la un pas de colaps, inflaţia, creşterea preţurilor şi tarifelor micşorează veniturile cetăţenilor zi cu zi. Criminalitatea a atins un nivel culminant, calitativ nou — se fură în plină zi cu miliardele şi nimeni nu este tras la răspundere pentru aceasta. Cu uşurinţă s-a închis canalul de televiziune nedorit NIT, iar propaganda unionistă în mass-media a devenit echivalentul ideologiei oficiale a puterii. Continuă să fie închise şcolile, grădiniţele de copii şi spitalele. În mod regulat, termenele de elaborare şi depunere în Parlament a bugetului de stat sînt încălcate, iar bugetul adoptat nu este executat. Iresponsabilitatea vădită a guvernaţilor aruncă ţara în permanente datorii externe.

Toate acestea au condus, în cele din urmă, la o neîncredere completă faţă de Guvern! Sociologii constată un număr record al populaţiei (pînă la 90%!) care consideră că guvernarea funcţionează incorect. Gîndiţi-vă, 9 din 10 dintre cetăţenii ai RM nu au încredere în autorităţi, iar acest lucru se datorează, în primul rînd, din cauza acţiunilor coruptibile ale Guvernului!

Dumneavoastră, stimaţi reprezentanţi ai guvernării, nu v-aţi îndeplinit promisiunile şi angajamentele nu doar în faţa alegătorilor, dar, de asemenea în faţa sponsorilor şi partenerilor externi. Sub paravanul valorilor europene în ţară, fără precedent, prosperă nepotismul şi corupţia.

Pentru corupţie a fost demis Guvernul Filat! Succesorul şi colegul lui de partid domnul Leancă, la fel, “s-a marcat” prin depunerea efortului la suspecta concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, precum şi la distrugerea finală a Băncii de Economii. Dar se pare că Alianţei şi, în special, liberal-democraţilor nu le-a fost suficient. După atîtea scandaluri şi scoaterea la iveală a activităţii criminale ale partidelor de la guvernare din ultimii ani, din nou a fost propus un guvern de coaliţie sub conducerea tovarăşului lui Filat, domnul Valeriu Streleţ!

S-ar fi întîmplat asemenea lucru într-o ţară europeană? Avea oare dreptul domnul Streleţ să conducă guvernul? Bineînţeles că nu, dar este o problemă de conştiinţă pentru el şi pentru cei care l-au susţinut.

Astăzi cerem demisia Guvernului Streleţ, nu doar din cauza lipsei de profesionalism.

În urmă cu două săptămâni, în această sală, pentru suspiciuni de corupţie a fost reţinut domnul Vlad Filat. Un scandal fără precedent pentru Republica Moldova, o ruşine pentru întreaga ţară! De fapt, s-au confirmat acuzaţiile invocate în ultimii ani de Partidul Comuniştilor.

A fost declarat public că Filat, este liderul unei grupări politice criminale, care de-a lungul anilor au jefuit ţara. Aceste informaţii au şocat nu doar întreaga ţară, opoziţia, dar şi colegii din Alianţă. Vlad Filat a fost susţinut doar de membrii săi de partid. Doar parlamentarilor de la PLDM nu le este ruşine de tot ceea ce a fost adus la cunoştinţă despre liderul lor.

Domnule Streleţ,

Vorbiţi mult despre Europa şi despre politică civilizată! Dar chiar şi cetăţeanului de rînd îi este clar că, după un asemenea scandal, Prim-ministru, reprezentant al partidului discreditat, ar fi demisionat în aceeaşi zi! Dar nu şi la noi, aşa numiţii “europeni autohtoni” nu sînt capabili de asemenea fapte.

S-a creat impresia că Dumneavoastră nici astăzi nu aţi înţeles pentru ce aţi venit în fruntea Guvernului, pentru a scoate ţara din criza profundă, aşa cum aţi promis sau pentru salvarea cu orice preţ a prietenului Dumneavoastră?

În loc de muncă asiduă de zi cu zi pentru stabilizarea situaţiei social-economice şi financiare, Dumneavoastră hîrţuiţi sponsorii europeni, cerîndu-le credite, fără ca să conştientizaţi consecinţele dure deja răsfrînse asupra populaţiei ţării, cerîndu-le protecţie de la furia propriului popor şi de la un proces echitabil. Dumneavoastră vă străduiţi din răsputeri să utilizaţi ultimele pîrghii de putere pentru salvarea “prietenului” Filat, în loc să contribuiţi maximal la lupta împotriva corupţiei şi să fiţi cointeresat de investigarea cazurilor respective. Şi este explicabil, luînd în consideraţie implicarea Dumneavoastră în facilitatea activităţii unor agenţi economici, precum “CARAVITA” SRL şi “BIOPROTECT” SRL. Firmele date s-au compromis în legătură cu “jaful secolului”.

Nu va fi aşa, domnule Streleţ. Nu veţi salva nici fotoliul şi nici prietenul. Deja şi partenerii Dumneavoastră v-au abandonat. Este prea tîrziu. Aţi avut şansa de a salva măcar un pic de demnitate prin demisia binevolă. Dar acest lucru nu s-a întîmplat. Veţi fi acum expulzat în dizgraţie şi veţi intra în istorie asociat cu prietenul şi “Şeful” Dumneavoastră.

Stimaţi colegi,

Anterior aţi ignorat solicitările noastre, propunerile noastre şi evaluarea situaţiei făcută de deputaţii Fracţiunii PCRM. Aţi refuzat să susţineţi iniţiativele noastre. La ce a condus acest lucru — este evident. Republica Moldova este capturată! Capturată de oligarhi şi mafie, fapt constatat de Partidul Comuniştilor încă în anul 2012, fenomen deja recunoscut şi de cetăţenii de rînd, politicieni, analişti, inclusiv, de partenerii externi. Dumneavoastră sînteţi acei care aţi contribuit la acest fapt. Astăzi sînteţi presaţi la perete de propriile ambiţii, greşeli şi aroganţă. Acordaţi-vă vouă şi întregii ţări şansa de a ieşi din această situaţie. Fiţi rezonabili. Întoarceţi-vă cu faţa la popor.

În mod repetat, voi face apel către toţi, indiferent de afilierea politică, să realizăm gravitatea situaţiei şi să depunem eforturi pentru a scoate ţara din criza politică, pentru a întoarce încrederea oamenilor pierdută şi pentru a menţine pacea şi stabilitatea în ţară. Menţionăm că toate Cabinetele de miniştri ai alianţelor de guvernare au fost demise la iniţiativa Partidului comuniştilor. Însa, cu certitudine, demiterea guvernelor nu este un scop în sine al Fracţiunii PCRM. A fost o necesitate de a stopa ruinarea şi distrugerea statului Republica Moldova şi tolerarea, de mai departe, a îmbogăţirii obraznice a guvernaţilor pe seama poporului. Fracţiunea PCRM are drept scop oprirea procesului de sărăcire rapidă a populaţiei, de a renaşte economia ţării şi de a consolida statalitatea, neutralitatea şi independenţa Republicii Moldova.

Guvernul Alianţei-3, precum şi guvernele Alianţei 1 şi 2 s-au discreditat complet. Noi, ca şi marea majoritate a populaţiei ţării nu avem încredere în nici unul dintre miniştrii Guvernului Streleţ. Acest executiv nu face faţă provocărilor şi încercărilor complexe, cu care se confruntă ţara. Acest Guvern trebuie demis.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: www.pcrm.md

Moţiune de cenzură asupra activităţii Guvernului Vladimir Voronin a reiterat ideea unei coaliţii PCRM-PD-PSRM