Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 31 mai 2003
Partidul Democrat din MoldovaSîmbătă, 31 mai a.c., a avut loc şedinţa Consiliului Naţional al Partidului Democrat din Moldova la care au fost examinate rezultatele alegerilor locale generale din 25 mai 2003 şi sarcinile partidului în perspectiva desfăşurării, în luna noiembrie, a Congresului al III-lea al PDM.

Membrii CN au formulat aprecieri obiective privind participarea PDM în campania electorală, considerînd drept satisfăcătoare rezultatele generale ale partidului. Consiliul Naţional a constatat că majoritatea absolută a organizaţiilor primare de sector şi judeţene au demonstrat o atitudine serioasă în perioada selectării, promovării şi susţinerii candidaţilor la funcţia de primar şi consilieri de toate nivelurile înaintaţi pe listele PDM. Rezultatul obţinut — 7,66% sau cu 14203 mai mulţi alegători care şi-au dat votul pentru reprezentanţii PDM la alegerile precedente, demonstrează tendinţa creşterii atît a autorităţii membrilor PDM cît şi a susţinerii din partea alegătorilor. Totodată, Consiliul Naţional a atenţionat faptul că organizaţiile municipale Bălţi şi Chişinău, raioanele Orhei, Cahul şi Ştefan Vodă n-au folosit pe deplin toate posibilităţile pentru obţinerea unor rezultate mai bune. CN a solicitat organizaţiilor locale de a se mobiliza cît mai bine în vederea bunei desfăşurări a celui de-al doilea tur de scrutin şi a obţinerii sprijinului populaţiei pentru cei 75 de candidaţi ai Partidului Democrat la funcţia de primari şi 10 candidaţi independenţi care au aderat la PDM.

În cadrul şedinţei CN au mai fost abordate un şir de chestiuni organizatorice. Astfel a fost adoptată, în conformitate cu noua lege privind administraţia publică locală, decizia de desfiinţare a structurile judeţene şi aprobarea structurilor raionale de partid. Domnul Vladimir Guriţenco a fost ales în funcţia de vice-preşedinte al Partidului Democrat. CN a adoptat decizia de a convoca în luna noiembrie a.c. Congresul al III-lea al Partidului Democrat din Moldova.

Serviciul de presă al PDM
Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova