Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Să întoarcem florile eroilor!

|versiune pentru tipar||
PDM / 11 mai 2010
Partidul Democrat din Moldova

Memorialul gloriei militare “Eternitate” a fost vizitat pe 9 mai de zeci de mii de chişinăuieni şi oaspeţi ai capitalei. Omagiind bărbăţia şi eroismul celor căzuţi în lupta cu fascismul, cetăţenii au depus flori la mormintele eroilor, Memorialul fiind inundat de flori.

Din motive de neînţeles, în dimineaţa lui 10 mai, a doua zi, la Memorial nu mai era nicio floare. Cui îi încurcau aceste flori? Conform tradiţiei, florile şi coroanele sînt evacuate doar după ce se ususcă. În asemenea locuri cum sunt memorialurile militare florile uscate se înlocuiesc cu cele vii.

De astă dată din ce cauză florile au fost strînse atît de repede? Cui ele îi încurcau? Ce este aceasta — expresia cretinismului birocratic sau demonstrare de atitudine?

Nu cunoaştem cauzele celor întîmplate, dar ştim că aceasta a produs durere şi a jignit, alături de cei vii, memoria celor decedaţi.

Partidul Democrat din Moldova vine cu un apel către locuitorii Chişinăului, prin care îi roagă să vină la Memorialul “Eternitate” şi să depună flori la mormintele celor care s-au jertvit în numele păcii şi libertăţii.

Să le întoarcem florile eroilor!

Pentru informare: Preşedintele Partidului Democrat dl Marian Lupu şi alţi reprezentanţi ai conducerii PDM vor depune flori la Memorialul “Eternitate” astăzi la orele 11.00.

Serviciul de presă al PDM

Marian Lupu: Este o mîndrie pentru R. Moldova că soldaţii ei au defilat pe Piaţa Roşie Cercetătorii reclamă deficienţe în promovarea proiectelor inovaţionale