Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Studenţii fără impozite este noua iniţiativă a tinerilor din PDM

|versiune pentru tipar||
PDM / 27 mai 2010
Partidul Democrat din Moldova

Studenţii la zi şi la prima specializare, cu vârsta de până la 30 de ani angajaţi în câmpul muncii urmează să fie scutiţi de impozitul pe venit, plata impozitului privind asigurarea medicală obligatorie şi a impozitului privid asigurarea socială de stat, dacă va fi acceptată propunerea Organizaţiei de tineret a Partidului Democrat.

Tinerii democraţi propun ca la nivel normativ să se opereze schimbări în legislaţie, astfel ca tinerii studenţi să fie scutiţi de plata impozitelor. Potrivit lor această iniţiativă va duce la diminuarea presiunii fiscale asupra angajatorului, diminuarea preţului de cost la mărfurile şi serviciile livrate, sporirea capacităţii de cumpărare a cetăţenilor, economii la capitolul plăţi sociale în bugetele de toate nivelele. De asemenea, acest proiect va contribui la reducerea contabilităţii duble şi la legalizarea mai multor angajaţi la negru. Alte avantaje ale iniţiativei stimularea angajării tinerilor în câmpul muncii, salarii mai mari şi experienţă de muncă.

Un alt aspect important al proiectului este facilitatea la plata impozitului în fondul social, care se propune să fie păstrată încă 5 ani după absolvirea facultăţii. Totodată, în timp ce tinerii vor plăti 0 lei în fondul social, angajatorul va achita numai 14 la sută, faţă de 23 procente în prezent.

Potrivit calculelor experţilor la această oră 10% din tineri sunt angajati neoficial, iar salariul lor nu depaseste 50% din salariul mediu pe economie.

De menţionat că statistica arată că din 96,6 mii de absolvenţi au fost angajaţi aproape 1200 de oameni, sau 1,3%. În ultimii 10 ani, în Moldova au fost repartizati la lucru circa 13–15% din absolventii instituţiilor superioare de învăţămînt.

Serviciul de presă al PDM

Marian Lupu: Interzicerea însemnelor comuniste-cel mai frumos cadou pentru PCRM O Moldovă Socială într-o Europă Comună