Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM salută ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

|versiune pentru tipar||
PDM / 9 iulie 2010
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova salută ratificarea, de către Parlament, a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Considerăm că, deşi cu întârziere, ratificarea Convenţiei şi, respectiv implementarea prevederilor sale, va asigura o abordare nouă a persoanelor cu dizabilităţi, care ar permite integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale. Ratificarea cât mai grabnică a Convenţiei, precum şi implementarea acesteia în practică, sunt obiective ce şi-a găsit reflecţia în Agenda sociala, lansată recent pentru discuţii de către Partidul Democrat din Moldova.

Această Convenţie nu este un document internaţional tocmai obişnuit. Ea fixează şi transpune în norme una dintre cele mai importante schimbări în întreaga lume, în ultimele decenii, transformare ce este legată de o schimbare de paradigmă în domeniul dizabilităţii: de la un model medical şi de asistenta sociala (protector) de abordare a dizabilităţii, la un model social, de incluziune socială, concentrându-se asupra drepturilor, egalităţii de şanse şi participării depline a persoanelor cu dizabilităţi în viaţa economică şi socială a comunităţii.

A devenit clar pentru toată lumea că avem nevoie de o politică incluzivă, care să vină pentru a scoate toate barierele existente şi stigmatizarea persoanelor cu dizabilităţi. S-a în eles că a trecut deja timpul când politicile se axau mai mult pe îngrijiri instituţionale/rezidenţiale, recuperare medicală şi beneficii sociale. Este timpul ca dizabilitatea să fie abordată dintr-o noua perspectivă — din perspectiva drepturilor omului. Caritatea nu este suficientă pentru redresarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi.

Partidul Democrat din Moldova îşi exprimă speranţa că, în procesul de implementare a Convenţiei, nu vor fi întâminate impedimente care au existat în procesul de ratificare a acestui document.

Totodată, PDM se va angaja plenar în activităţile ce ţin de implementarea Convenţiei, în scopul asigurării realizării depline a prevederilor sale.

Sursa: www.pdm.md

Apel al Partidului Democrat din Moldova Marian Lupu: PDM şi colegii din AIE au aşteptat, cu toată sinceritatea, venirea PCRM în şedinţă pentru a modifica Constituţia în Parlament