Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Conferinţa a III-a Municipală a Organizaţiei de Tineret a Patidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 16 mai 2011
Partidul Democrat din Moldova

Vineri, 13 mai 2011, a avut loc Conferinţa a III-a Municipală a Organizaţiei de Tineret a Patidului Democrat din Moldova. Evenimentul a început la ora 17.00 şi s-a petrecut în incinta Sălii de festivităţi a Casei Sindicatelor din Chişinău. La Conferinţă au fost prezenţi peste 500 de invitaţi, membri, delegaţi şi simpatizanţi ai Tineretului Democrat.

Conferinţa a fost deschisă cu un cuvînt de salut din partea candidatului la funcţia de primar general al capitalei, dna Valentina Buliga. Aceasta a apreciat rolul considerabil al tinerilor în societatea noastră şi a menţionat principalele probleme cu care se confruntă azi tinerii, dar şi metodele de soluţionare a lor. În acelaşi timp, Valentina Buliga a enunţat cele mai importante priorităţi din oferta pentru tineret: locuinţe accesibile tinerilor, locuri de munca pentru tineri, un mediu sănătos de viaţă, bunăstare şi influenţă pentru tineri.

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDM, dl Victor Zubcu a specificat importanţa majoră a tinerilor în contextul alegerilor locale generale şi a vorbit despre o nouă abordare socială şi politică de care trebuie să se bucure tinerii din Republica Moldova. Acesta a mai adăugat ca “a venit timpul ca tinerii sa aiba acces la bunăstare şi influenţă”.

Cu un cuvînt de salut pentru tineri a venit şi dl Pavel Filip, Preşedintele PDM Chişinău. Acesta a precizat că pentru a consolida rolul tinerilor în societate, aceştia trebuie sa se mobilizeze şi mai mult: “Tinerii sunt o forţă şi doar prin mobilizare pot reuşi”.

Tot în cadrul Conferinţei Municipale a fost aleasă noua conducere, precum şi o nouă componenţă a Biroului Municipal, Consiliului Municipal şi a Comisiei de Cenzori.

Preşedinte al organizaţiei municipale de tineret a PDM a fost ales cu unanimitate de voturi, dl Igor Usturoi. Acesta a trecut în revistă rezultatele obţinute pînă acum de către TD Chişinău, dar şi strategia de consolidare şi dezvoltare a organizaţiei pentru 2011–2013. Totodată, dl Igor Usturoi a adus mulţumiri colegilor care l-au ales şi a menţionat că “tinerii democraţi au demostrat şi vor demonstra în continuare ca sînt o forţă — forţa TDM”.

La funcţia de Prim-vicepreşedinte a organizaţiei de tineret din mun. Chişinău a fost ales dl Eugen Spataru. Iar la funcţia de vicepreşedinte au fost aleşi prin vot democratic următorii: Veaceslav Moldovanu (preşedintele TD Centru), Igor Strechii (preşedintele TD Buiucani), Dragoş Puică (preşedintele TD Botanica), Dimitrii Parmaclii (preşedintele TD Rîşcani), Veaceslav Varzaru (preşedintele TD Ciocana). La funcţia de secretar executiv a TD Chişinău a fost aleasă cu unanimitate de voturi, Natalia Roşca.

Cu un mesaj de încurajare şi mobilizare pentru tineri a venit şi dl Vlad Plahotniuc, vicepreşedintele PDM. Acesta şi-a exprimat întreaga disponibiltate pentru a ajuta tinerii şi pentru a-i promova atît în viaţa politică cît şi cea social-economică.

Conferinţa Municipală a fost incheiată de către preşedintele de onoare a PDM, dl Dumitru Diacov. Prin prestaţia sa, Dumitru Diacov a demonstrat încă o dată ca rămîne cel mai bun şi cel mai aproape prieten al tinerilor democraţi. În concluzie acesta şi-a exprimat satisfacţia că organizaţia de tineret a PDM este un “izvor nesecat de viitori lideri şi oameni politici din ţară”.

Sursa: www.td.md

Declaraţia Ligii Studenţilor Democraţi privind depolitizarea instituţiilor de învăţămînt superior Bunăstare şi Influenţă pentru TINERI. Manifestul Politic TD-CHIŞINĂU