Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

“Noi, femeile, avem un potenţial foarte puternic”

|versiune pentru tipar||
PDM / 13 noiembrie 2012
Partidul Democrat din Moldova

Organizaţia Municipală Bălţi a Partidului Democrat din Moldova a organizat sâmbătă, 10 noiembrie, prima conferinţă teritorială pentru Organizaţia de Femei Bălţi a Partidului Democrat. În cadrul conferinţei, a fost prezentat raportul de activitate al Organizaţiei de Femei a PDM Bălţi.

“Este adevărat că noi, femeile, am înţeles un lucru sfânt: fără noi, RepublicaMoldovanu poate deveni o ţară prosperă, o ţară cu o democraţie adevărată, o ţară cu un nivel de bunăstare ridicat. PDM a fost unul dintre puţinele partide care au înţeles acest lucru. Tocmai de asta, pe parcursul anilor, am reuşit să consolidăm o organizaţie de femei, organizaţie care ne-a unit, de fapt, în spiritul activismului politic, pentru ca să muncim şi să luptăm nu doar pentru funcţii, dar pentru ca să aducem o schimbare pe care ne-o dorim cu toţii”, a spus ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, Valentina Buliga, care este şi preşedinta Organizaţiei de Femei a PDM.

“Avem capacitatea, putem şi suntem nişte persoane foarte abile în a rezolva, în a găsi soluţii. Bărbaţii noştri trebuie să ştie că noi, femeile, avem un potenţial foarte puternic în Organizaţia Municipală Bălţi a PDM”, a spus preşedinta Organizaţiei Municipale Bălţi a PDM, Cecilia Graur.

“Analizând acţiunile care s-au făcut, am ajuns la concluzia că în jur de 70% din activităţile PDM Bălţi s-au făcut la iniţiativa Organizaţiei de Femei a PDM Bălţi”, a remarcat Ion Bodrug, membru al Biroului Executiv Politic al PDM. “Atunci când doamnele noastre sunt active nu numai la locul de muncă, dar şi în viaţa politică, cred că succesul PDM Bălţi este garantat”, a mai spus Ion Bodrug, potrivit căruia doctrina social-democrată şi direcţia socială pe care o are PDM “li se datorează anume insistenţei doamnelor”.

Menţionăm că, în data de 25 noiembrie a.c., PDM va organiza Conferinţa Naţională a Organizaţiei de Femei, la care Valentina Buliga, în calitate de preşedintă a Organizaţiei de Femei a PDM, îşi va prezenta rezultatele activităţii.

Sursa: www.pdm.md

Alegeri locale anticipate: două localităţi şi-au ales primarul democrat din primul tur PDM câştigă în alegerile locale noi primari