Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Tineretul Democrat a lansat, astăzi, în Republica Moldova campania Partidului Socialiştilor Europeni (PES) “Viitorul TĂU este Viitorul MEU”, în contextul Săptămânii tineretului

|versiune pentru tipar||
PDM / 16 noiembrie 2012 | 
Partidul Democrat din Moldova

Organizaţia de tineret a Partidului Democrat a lansat, astăzi, în Republica Moldova campania Partidului Socialiştilor Europeni (PES) “Viitorul TĂU este Viitorul MEU”, în contextul Săptămânii tineretului.

Adrian Buligari, vicepreşedinte TD PDM, a menţionat că, în cadrul campaniei PES, în spiritul solidarităţii partidelor de stânga şi pornind de la situaţia social-economică a tinerilor din Republica Moldova, Tineretul Democrat va propune implementarea unui set de măsuri pentru susţinerea tinerilor din ţara noastră.

“Această campanie este, în primul rând, un semn de solidaritate a tinerilor din Moldova cu cei din statele UE, dar şi un instrument eficient pentru ca tinerii să se facă auziţi de către organele puterii centrale şi locale, iar astfel să fie soluţionate problemele lor. Intenţionăm să creăm un instrument de angajare a seniorilor din Partidul Democrat, în primul rând, dar şi din alte formaţiuni politice, a autorităţilor publice locale şi centrale, pentru a fi promovată o politică mai eficientă cu scopul de a oferi soluţii pentru problemele tinerilor”, a subliniat vicepreşedintele TD PDM.

Ca prim pas de campanie, PDM a elaborat şi a înregistrat în Parlament proiectul de lege cu privire la bursele private, care propune un mecanism de stimulare a agenţilor economici să investească în studiile şi instruirea viitorilor angajaţi.

“Potrivit multiplelor evaluări, agenţii economici, care angajează tineri absolvenţi, ar fi interesaţi să investească iniţial în instruirea şi pregătirea lor. Prin urmare, cheltuielile pentru instruire sânt motivate din punct de vedere economic şi agenţii economici trebuie sa fie stimulaţi si recompensaţi”, a menţionat Victor Zubcu, preşedintele TD PDM, care a precizat că proiectul de lege oferă agenţilor economici posibilitatea să selecteze viitorii angajaţi încă din primul an de studii, achitându-le o bursă lunară în bază de contract.

“Astfel, tinerii care înregistrează performanţe la învăţătură pot miza pe faptul că vor avea un loc de muncă asigurat şi că îşi vor putea aplica abilităţile profesionale după absolvire. Totodată, tinerii vor fi obligaţi, după absolvire, să se încadreze în câmpul muncii la întreprinderea agentului economic care a achitat bursa, pe perioadă de două ori mai mare decât cea pentru care a primit bursa, adică doi ani pentru un an de studiu”, a explicat Zubcu.

Intrarea în vigoare a legii se propune din 1 ianuarie 2014.

Potrivit statisticilor, în Republica Moldova rata şomajului în rândul tinerilor rămâne a fi cea mai înaltă în comparaţie cu alte categorii de vârstă şi este în creştere în ultimii ani, şomajul tinerilor cu vârsta 15–24 fiind de 17,8% în 2010. Aceasta a fost de 2.4 ori mai mare decât rata medie a şomajului pe ţară.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Parlamentul a respins propunerea de demitere a Prim-viecepreşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc, din funcţia de Prim-vicepreşedinte al Parlamentului Consiliul Politic Naţional al PDM a desemnat, în şedinţa de astăzi, vicepreşedinţii formaţiunii şi a ales noua componenţă a Consiliului Executiv al partidului