Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Avocaţii lui Vlad Plahotniuc prezintă dovezi: Nu este cercetat penal în Cipru şi Londra şi nu este căutat de Interpol

|versiune pentru tipar||
PDM / 13 decembrie 2012
Partidul Democrat din Moldova

“Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, nu este cercetat penal în Cipru şi Marea Britanie şi nici nu este căutat de Interpol”. Despre aceasta au declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, grupul de avocaţii străini, care îl reprezintă.

Atît avocatul din Cipru, cît şi cel din SUA, care au investigat acuzaţiile la adresa lui Vlad Plahotniuc, lansate în ultima vreme în presa moldovenească, au menţionat că pentru a demonstra nevinovăţia clientului lor au trimis mai multe scrisori din numele său la Curtea de la Londra, la Procuratura Generală din Cipru, cît şi la sediul general al Interpol de la Leon.

“Compania noastră, care îl reprezintă pe prim-vicespicher în Cipru, a trimis scrisori la poliţia din Cipru şi Procuratură. Răspunsul pe care l-am primit este că Vlad Plahotniuc nu a fost niciodată urmărit penal în Cipru şi niciodată nu a fost citat de către autorităţi pentru a depune careva depoziţii sau a răspunde la întrebări”, a declarat avocatul cipriot Yorgos Trillidis.

La rîndul său, avocatul din Statele Unite ale Americii, Val Gurvits, a declarat că pentru a obţine probe care îi demonstrează nevinovăţia prim-vicepreşedintelui Parlamentului Republicii Moldova a fost nevoit să se deplaseze personal în Marea Britanie, dar şi la sediul central al Interpolu-lui, care se află la Lion, Franţa.

“Vlad Plahotniuc s-a adresat la noi cu o cerere prin care solicită investigarea anumitor probleme judiciare. Pentru a-i demonstra nevinovăţia, vara aceasta am călătorit la Londra, iar luna trecută — la Interpol, de unde am luat scrisori oficiale ce conţin semnături şi ştampile, în care se specifică că el nu este nici cercetat penal în Marea Britanie şi nici căutat de Interpol”, a specificat Gurvits.

La rîndul său, avocatul moldovean Vitalie Nagacevschi, care este şi reprezentantul oficial a lui Plahotniuc, a specificat că prim-vicepreşedintele Parlamentului va ataca în judecată calomniatorii săi, pentru a le cere prejudiciu moral. “I-a fost afectată onoarea şi demnitatea. Pe lîngă aceasta, a fost afectată imaginea Republicii Moldova, pentru că Vlad Plahotniuc este prim-vicepreşedintele Parlamentului”, a spus Nagacevschi.

Sursa: www.pdm.md

La Soroca a avut loc conferinţa de reconstituire a organizaţiei de tineret a Partidului Democrat Partidul Democrat din Moldova are peste 1100 de noi membri la Orhei