Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Consiliului Politic Naţional al PDM a stabilit priorităţile formaţiunii pentru perioada imediat următoare

|versiune pentru tipar||
PDM / 28 octombrie 2013 | 
Partidul Democrat din Moldova

Conducerea PDM, reunită astăzi, 28 octombrie a.c., în cadrul unei şedinte a Consiliului Politic Naţional, a stabilit priorităţile formaţiunii pentru perioada imediat următoare. Toate eforturile membrilor PDM — din Parlament, Guvern şi din teritoriu — se vor concentra pentru a susţine stabilitatea politică şi pentru a promova măsurile necesare apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Cu această ocazie, responsabilităţile conducerii executive a partidului au fost confirmate prin votul unanim al Consiliului Politic Naţional, astfel: preşedintele PDM Marian Lupu va deveni preşedinte al fracţiunii parlamentare a PDM, iar Dumitru Diacov — vicepreşedinte al grupului deputaţilor. Între timp, Dumitru Diacov se va implica, alături de prim-vicepreşedintele PDM Vlad Plahotniuc, în coordonarea activităţii partidului în teritoriu şi în dialogul direct al democraţilor cu cetăţenii. Amintim că Vlad Plahotniuc a anunţat, astăzi, colegii din Consiliul Politic Naţional al PDM că va renunţa la mandatul de deputat pentru a se dedica mai mult responsabilităţilor de partid.

“Acestea sunt decizii consultate intern, care vin să transmită un semnal puternic tuturor membrilor de partid, şi anume necesitatea de conectare cât mai mult la realităţile din teritoriu şi de comunicare directă cu oamenii. În viaţa oricărui partid este nevoie mereu de mişcare, care să aducă randament maximal pentru echipă”, a declarat liderul PDM, Marian Lupu, la finalul şedinţei.

Un mesaj similar a transmis şi preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov: “Aceste schimbări ne oferă posibilitatea să ne mobilizăm mai eficient: domnul Lupu — în fruntea partidului şi a fracţiunii, iar eu şi Vlad Plahotniuc — să fim mai des în teritoriu alături de oameni”.

De asemenea, membrii Consiliului Politic Naţional au reiterat suportul deplin pentru susţinerea obiectivelor Coaliţiei Pro-Europene, anunţând o prezenţă în număr impresionant la manifestaţia programată pentru 3 noiembrie în PMAN, pentru susţinerea cursului de integrare europeană a Moldovei. “Ne aşteaptă un an politic foarte complicat, în care avem obligaţia să ne consolidăm atât în interiorul partidului, cât şi să promovăm Coaliţia de guvernare. Summit-ul de Vilnius trebuie să devină un succes pentru Republica Moldova, pentru un viitor mai bun al cetăţenilor ţării. Miza este mare şi trebuie să ne mobilizăm cu toţii”, a punctat Marian Lupu.

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a anunţat că se retrage din funcţia de deputat în Parlament

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a anunţat că se retrage din funcţia de deputat în Parlament. În cadrul unui briefing de presă, astăzi, 28 octombrie a.c., Vlad Plahotniuc a precizat că decizia sa e motivată prin intenţia de a acorda mai mult timp şi efort activităţii de partid.

“Renunţ la mandatul de deputat pentru că nu mai doresc să se considere că beneficiez de unele privilegii, cel mai important fiind imunitatea parlamentară, care nu a reprezentat niciodată un beneficiu pentru mine. Nu am ce ascunde, nu am de cine să mă ascund şi solicit public Consiliului Naţional de Integritate să-mi verifice dosarul privind declaraţia de venit”, a declarat Vlad Plahotniuc. El a mai menţionat: “Retrăgându-mă din Parlament, nu mă retrag nici din partid, nici din politică. Dimpotrivă, voi fi mai activ şi mai eficient în cadrul PDM şi în plan politic!”

Prim-vicepreşedintele PDM a subliniat că renunţarea la mandatul de deputat va reprezenta, în acelaşi timp, o apropiere de cetăţeni, anunţând că va lansa în curând o campanie de vizite în raioanele şi satele republicii. Printre intenţiile sale el a mai punctat şi intenţia de a dezvolta o serie de proiecte sociale, pe care le pregăteşte de mai mult timp. Vlad Plahotniuc a menţionat, în acest context, ideea de a deschide o reţea de magazine sociale, care să ofere celor nevoiaşi produse de calitate la un preţ redus, dar şi ideea de a aplica în Moldova un sistem de finanţare preferenţială a locuinţelor sociale.

“Voi desfăşura şi mai multe activităţi care ţin de optimizarea şi consolidarea activităţii Coaliţiei de guvernare, în aşa fel ca să nu fie vulnerabilă la încercările disperate ale comuniştilor de a declanşa o nouă criză politică”, a mai declarat Prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, cu puţin timp înainte de convocarea Consiliului Politic Naţional al partidului.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Partidul Democrat din Moldova lansează o versiune îmbunătăţită a aplicaţiilor pentru iPhone şi Android Încă o organizaţie a tinerilor democraţi a fost creată în suburbii