Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Organizaţia municipală PDM Chişinău îşi pregăteşte activiştii de alegeri

|versiune pentru tipar||
PDM / 27 februarie 2014
Partidul Democrat din Moldova

Organizaţia municipală Chişinău a Partidului Democrat a lansat platforma de instruire a preşedinţilor organizaţiilor primare. Programul conţine o serie de seminare şi workshop-uri, menite să sporească gradul de pregătire al activiştilor de partid. Agenda trainingurilor urmăreşte diversificarea instrumentarului comunicaţional, motivarea personală a membrilor de partid, pregătirea preşedinţilor de exerciţiul electoral şi eficientizarea lucrului cu alegătorii.

Preşedintele Organizaţiei de sector PDM Centru, Liviu Oboroc, viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, susţine că instruirea este orientată spre succes.

“Un factor de bază în activitatea de partid este motivaţia personală. Din acest considerent, a şi fost lansat proiectul ce are ca scop motivarea celor mai activi membri de partid, consolidarea echipelor de sector, astfel încât în ziua alegerilor să avem un rezultat bun pentru Partidul Democrat în Chişinău”, a declarat Liviu Oboroc.

Potrivit secretarului executiv al Organizaţiei PDM Chişinău, Iurie Cazacu, până la începutul campaniei electorale vor fi instruiţi toţi cei peste 260 de preşedinţi ai organizaţiilor primare din municipiu. “După încheierea ciclului de seminare, vor fi desfăşurate Consiliile organizaţilor de sector, la care vor fi făcute totalurile acestui program intensiv de lucru cu preşedinţii organizaţiilor primare. Totodată, vor fi stabiliţi următorii paşi în activitatea structurilor primare”, a precizat Iurie Cazacu.

Octavian Calmîc, vicepreşedintele organizaţiei PDM Buiucani, viceministrul Economiei are încredere în echipa de activişti a organizaţiei de sector. “Acest program va permite lansarea unor serii de iniţiative la nivel de organizaţie primară, cît şi la formarea unui grup de experţi care să corespundă cerinţelor din campania electorală”, a menţionat vicepreşedintele.

Până acum au fost organizate seminare în organizaţiile din sectoarele Râşcani, Centru şi Buiucani.

Sursa: www.pdm.md

“Dragostea vîrstă nu are” au afirmat de Ziua lui Dragobete membrii organizaţiei primare din s.Carahasani, r-ul Ştefan Vodă PDM salută votul istoric pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova