Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Peste 2.000 de persoane au aderat la PDM

|versiune pentru tipar||
PDM / 19 mai 2014
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat continuă procesul de consolidare. Peste două mii de oameni au aderat, astăzi, la formaţiune. Carnetele de partid le-au fost înmânate de către liderul democraţilor, Marian Lupu, în cadrul forumului PD, care s-a desfăşurat în oraşul Drochia.

Noii membri ai formaţiunii spun că apreciază politica Partidului Democrat.

“Am ales acest partid pentru că este un partid cult, energic, activ, cu foarte mult tineret. Vrem impreună să mergem spre un viitor mai bun, să prosperăm”, a spus o femeie.

“Suntem o ţară săracă, avem nevoie de ajutor din partea Europei. Deoarece este vorba de o ideologie politică democrată şi proeuropeană am ales Partidul Democrat”, a mai spus o persoană.

“Din punctul meu de vedere, reflectă cel mai bine şi se pliază pe necesităţile Republicii Moldova atât vizavi de politica internă cât şi de politica externă”, susţine un bărbat.

Liderii democraţilor i-au îndemnat pe noii membri să conlucreze în vederea consolidării formaţiunii politice.

“Toţi împreună trebuie să fim uniţi fiindcă doar in această unitate rezidă forţa partidului pe care noi îl reprezentăm. Nimeni nu va veni să lucreze pentru noi, soarta noastră este in mâinile noastre”, a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu.

“Am cerut să-i încurajăm, să-i punem la curent cu ceea ce facem noi şi cu aşteptările care există in rândurile populaţiei. Am vorbit despre ce trebuie să facă Partidul Democrat ca să avem un curs stabil de dezvoltare a ţării”, a menţionat preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

La forumul PD au participat reprezentanţi ai tuturor celor 27 de organizaţii primare din localităţile raionului Drochia, precum şi deputaţii Sergiu Sîrbu şi Valentina Stratan. Participanţii au avut parte şi de un concert, susţinut de interpreţii Ion Suruceanu şi Zinaida Julea.

Sursa: www.pdm.md

Organizaţia de Femei PDM lansează a doua ediţie a Campaniei Naţionale “Să ne creştem copiii acasă” Tinerii democraţi din raionul Şoldăneşti pledează pentru dezvoltarea sportului în localităţile raionului