Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

O delegaţie a Partidului Democrat din Moldova va efectua o vizită de lucru în Republica Populară Chineză

|versiune pentru tipar||
PDM / 2 iunie 2014
Partidul Democrat din Moldova

O delegaţie a Partidului Democrat din Moldova va efectua, în perioada 2–4 iunie a.c., o vizită de lucru în Republica Populară Chineză. Delegaţia PDM este formată din prim-vicepreşedintele Vlad Plahotniuc, vicepreşedinţii Andrian Candu (vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova) şi Pavel Filip (ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor), Vasile Botnari (ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor), Valeriu Triboi (Directorul Agenţiei proprietăţii publice din cadrul Ministerului Economiei).

Pe agenda vizitei sunt incluse întrevederi cu înalţi reprezentanţi ai Partidului Comunist Chinez (PCC), printre care membri ai Biroului Politic şi ai Departamentului Internaţional din cadrul Comitetului Central al PCC, miniştri şi viceminiştri în domeniile Comerţului, Afacerilor Externe şi Transporturilor.

Serviciul de presă al PDM va pune la dispoziţia mass-media informaţii din cadrul întrevederilor prilejuite de vizita delegaţiei partidului în Republica Populară Chineză.

Vlad Plahotniuc la Beijing: China este o ţară importantă pentru Moldova

Delegaţia Partidului Democrat din Moldova a avut astăzi prima întâlnire oficială în cadrul deplasării pe care o efectuează în China, în perioada 2–4 iunie 2014.

Întâlnirea de debut a democraţilor moldoveni a avut loc la Departamentul Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez şi a fost găzduită de viceministrul Departamentului, Zhou Li.

Prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, lider al delegaţiei moldovene, a transmis salutul Partidului Democrat din Moldova către Partidul Comunist Chinez şi a exprimat respectul PDM pentru evoluţia economică şi socială a Chinei. “Ceea ce s-a întâmplat în China în ultimii 35 de ani arată capacitatea stângii de a înţelege problemele sociale şi de a indica o cale de dezvoltare. Această reuşită este meritul PCC şi al poporului chinez”, a spus Vlad Plahotniuc. Referindu-se la PDM, prim-vicepreşedintele formaţiunii a subliniat că PDM, ca partid de centru-stânga, are în vedere, ca şi PCC, să asigure cât mai multe locuri de muncă pentru cetăţeni şi prosperitate pentru ţară, în ansamblul său.

Vlad Plahotniuc a făcut apoi o scurtă trecere în revistă a situaţiei din Republica Moldova şi a vorbit despre deschiderea care există în ţară pentru investiţiile străine: “China este o ţară foarte importantă pentru noi. Relaţiile dintre Moldova şi China au evoluat foarte bine în ultimii ani, iar Moldova este deschisă în continuare către investiţiile chineze. Am remarcat prezenţa importantă a companiilor din China la Forumul Moldo-Chinez din noiembrie anul trecut şi cred că această vizită pe care o facem ne va ajuta să întărim în continuare relaţiile economice dintre ţările noastre”.

Viceministrul Zhou Li a mulţumit delegaţiei PDM pentru vizita în China şi a remarcat faptul că PDM este un partid important pentru viitorul Republicii Moldova. “Am observat creşterea forţei Partidului Democrat în ţara dvs. şi apreciem deschiderea PDM pentru colaborarea cu China. Sper că această vizită va avea drept efect consolidarea comunicării dintre partidele şi ţările noastre”, a spus oficialul chinez. El a afirmat că printre noile obiective ale Departamentului Internaţional al CC al Partidului Comunist Chinez se află şi intensificarea comunicării cu ţările din fosta URSS, menţionând că PDM este “un partener de încredere” şi reafirmând politica tradiţională a Chinei privind non-interferenţa în treburile altor state. “Am observat schimbările radicale de ordin politic din Moldova şi vrem să vă asigurăm că vom susţine orice alegere a Moldovei sau a PDM”, a spus Zhou Li, referindu-se la opţiunile de politică externă ale Moldovei şi ale PDM.

Agenda liderilor PDM în China include mai multe întâlniri cu înalţi oficiali ai Partidului Comunist Chinez, cu înalţi oficiali din ministere şi agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi de top ai unor companii chineze interesate de Republica Moldova. Din delegaţia PDM în China fac parte prim-vicepreşedintele Vlad Plahotniuc, vicepreşedinţii Andrian Candu şi Pavel Filip, precum şi Vasile Botnari, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Valeriu Triboi, directorul Agenţiei Proprietăţii Publice din cadrul Ministerului Economiei.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

PDM Chişinău a petrecut ziua de 1 iunie alături de copii Forumul Partidului Democrat la Dubăsari