Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles

|versiune pentru tipar||
PDM / 24 aprilie 2015
Partidul Democrat din Moldova

La invitaţia Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, preşedintele PDM, Marian Lupu, a efectuat o vizită la Bruxelles.

Scopul vizitei a fost reînnoirea Memorandumului între Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi Partidul Democrat din Moldova, acord semnat la 4 decembrie 2012.

“Acest acord, conform prevederilor sale, oferă noi posibilităţi pentru formaţiunea pe care o conduc să contribuim la sprijinul şi susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, pe calea menţinerii unui dialog politic permanent, pe calea promovării unui lobby, în sensul bun al acestui cuvânt, aici la Bruxelles”, a afirmat preşedintele PDM, Marian Lupu.

Preşedintele PDM a avut mai multe întrevederi cu demnitari din cadrul Parlamentului şi Comisiei Europene, discutând despre situaţia politică din Republica Moldova, despre obiectivele stabilite procesul de integrare europeană ţării noastre şi desigur obiectivele trasate de guvernare pentru creşterea economică.

“La invitaţia colegilor social-democraţi, sunt în vizită la Bruxelles, atât pentru a semna Acordul de Colaborare între Partidul Democrat din Moldova şi Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, dar şi pentru un şir de întrevederi cu reprezentanţi ai Comisiei si Parlamentului European. Acţiunile noastre, reformele şi obiectivele stabilite prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE, sunt şi vor fi implementate în primul rând pentru dezvoltarea Republicii Moldova şi asigurarea ca rezultat a bunăstării cetăţeanului, dar totodată, e necesar de avut un dialog direct şi permanent cu reprezentanţii instituţiilor europene, atât în vederea promovării imaginii şi intereselor RM, dar şi stabilirii unor relaţii de credibilitate şi aş spune eu, de colegialitate cu aceştia”, a declarat liderul PDM.

Preşedintele PDM a avut întrevedere cu Michael Karnitschnig şeful cabinetului comisarului pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri în privinţa Extinderii şi Stefano Manservisi şeful cabinetului Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, unde au fost discutate evoluţiile politice la nivel regional şi internaţional.

Liderul PDM a avut întrevedere cu Arnodas Pranckevicius, consilierul pe politică externă al preşedintelui Parlamentului European, cu europarlamentarul Petras Austrevicius, raportor pentru Republica Moldova în Parlamentul European şi cu europarlamentarul social-democrat Andi Cristea, preşedintele Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova.

“Republica Moldova e o ţară cu istorie, cultură şi vocaţie europeană, e un stat cu viitor european. Suntem alături de colegii noştri din PDM în vedera atingerii obiectivelor de integrare europeană asumate prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE. E momentul implementării reformelor necesare pentru creşterea economică şi a bunăstării cetăţenilor RM”, a declarat eurodeputatul S&D Andi Cristea.

Situaţia politică din RM dar şi obiectivele de integrare europeană au fost discutate şi în cadrul Comitetului de Coordonare Willy Brandt iar în ziua şedinţei Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, preşedintele PDM a fost invitat să ia cuvânt în plen.

“Stimaţi colegi social-democraţi, colegi europeni. Vreau să mulţumesc din partea PDM, dar şi din partea cetăţenilor RM pentru suportul oferit, pentru susţinerea Republicii Moldova în implementarea reformelor europene, în asumarea şi implementarea agendei europene. Mizez în continuare pe dialogul nostru constructiv şi pe bunele practici preluate anume pe calea social-democraţiei europene”, a declarat Marian Lupu în luarea sa de cuvânt.

Partidul Democrat din Moldova a semnat în 2012 Memorandumul de colaborare cu Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, reînnoit acum prin semnarea acestuia.

De asemenea PDM este membru observator în cadrul Partidului Socialiştilor Europeni, instituţia politică Europeană ce întruneşte peste 30 de partide social-democrate, socialiste şi laburiste din statele membre ale Uniunii Europene.

Sursa: marianlupu.md

PDM consolidează colaborarea cu socialiştii europeni prin semnarea unui document la Bruxelles Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Drapelului şi Stemei de Stat